Interviu online cu Răzvan Popescu, directorul executiv al Oceanic Club O mare liberă pentru delfini. SOS pentru salvarea delfinilor din zona costieră românească

La 22 de ani de la înfiinţare, Societatea de Explorări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin Oceanic Club îşi propune, pentru a salva delfinii, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte: curăţarea primei zone din apele teritoriale de plase abandonate şi declararea primei zone libere de plase. De asemenea, Oceanic Club intenţionează ridicarea unui „monument” al eliberării mării, undeva la limita dintre municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia.
Care sunt cele mai frecvente elemente care conduc la eşuarea delfinilor în zona costieră românească? Cum poate fi stopat acest fenomen îngrijorător? În ce fel este afectată piramida trofică a eco-sistemului Mării Negre de declinul numeric al delfinilor? Ce şanse de reuşită are proiectul Oceanic Club?
Discutăm despre aceste probleme mâine, cu Răzvan Popescu, directorul executiv al Oceanic Club, de la ora 11.00, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Realizator: Ada CODAU

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Intrebările redacței:

Societatea de Explorări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin Oceanic Club împlineşte, luna aceasta, 22 de ani de activitate. Este prima instituţie neguvernamentală de profil din România. Cum aţi caracteriza acţiunile, proiectele, iniţiativele Oceanic Club din această perioadă?

În primul rând, e vorba despre originalitate în toate proiectele pe care le-am avut. Primul exemplu este cel legat de realizarea filmului “Pledoarie pentru Delta Dunării”, în 1992, care a adus practic un plus în perfecţionarea planului de management al rezervaţiei la momentul iniţial. Am fost prima organizaţie care a avut iniţiativa înfiinţării pe criterii europene a primei rezervaţii marine pe criterii europene din România şi din Marea Neagră. Cel mai recent exemplu este legat de aducerea în România şi în Marea Neagră a conceptului activităţii de dolphin watching, ca activitate eco-turistică. Practic, este o premieră şi pentru Marea Neagră şi pentru România şi urmează să dezvoltăm acest proiect în cursul anului 2014, cu sprijin financiar din partea Programului de finanţare elveţioano-român.


Care este cea mai mare realizare a Oceanic Club de-a lungul celor 22 de ani? Dar eşecul organizaţiei, în cazul în care aţi avut vreunul?

Cea mai mare realizare a Oceanic Club în cei 22 de ani de la înfiinţare este construcţia şi consolidarea echipei. Capitalul uman este cel mai valoros capital creat de organizaţie. Exceptând persoanele care au avut probleme familiale sau care au emigrat şi din motive legate de muncă nu au mai putut păstra legătura cu organizaţia, toţi ceilalţi care au intrat au rămas.
În momentul de faţă sunt 36 de membri activi, un corp de 21 de experţi, peste o sută de membri simpatizanţi şi 11 membri de onoare. Printre aceştia se numără Cristian Lascu de la National Geographic, Andre Laban, un fost membru al echipei Cousteau, profesorul Quininba, directorul Institutului de Înalte Studii Ştiinţifice din Rabat.
Putem considera ca fiind un eşec faptul că doar în ultimii cinci ani am reuşit să creăm un mecanism de autofinanţare şi nu mai devreme.

Există organizaţii care v-au urmat exemplul? Aţi fost consideraţi deschizători de drumuri?

Sunt câteva organizaţii studenţeşti: două din Bucureşti, una a studenţilor la Geografie, din 2007, şi un cerc din cadrul Facultăţii de Biologie din Bucureşti, iar pe plan local, în activităţile mai multor organizaţii am identificat un anumit tip de acţiuni care se regăsesc în portofoliul de activitate din prezent. Spre exemplu, Clubul Prietenii Naturii şi Cercul de studii a bio-diversităţii creat în cadrul Facultăţii de Biologie a Universităţii Ovidius.


Care este, la ora actuală, statutul Oceanic Club? Cum vă finanţaţi?

Suntem în continuare o asociaţie, mult mai bine profesionalizată decât la început prin intrarea în rândurile membrilor a unor cercetători, experţi din domeniile ştiinţelor mediului. În momentul de faţă, o parte dintre fondurile asociaţiei provin din contracte de sponsorizare de la companii private, o altă parte o reprezintă contractele ocazionale de prestării servicii, legate de managementul unor arii naturale protejate, de pregătirea unor studii de impact, iar o altă parte provine de la contracte de finanţare de la diverse entităţi care lansează apeluri de proiecte, aşa cum este Fondul de finanţare elveţiano-român şi o parte însemnată provine din donaţiile şi contribuţiile directe ale membrilor. Printre cei mai mari sponsori se numără OMV Petrom, Real Hiper Market şi alte companii mai mici.

Ce relaţie aveţi cu instituţiile publice? Vi s-au pus piedici vreodată?

Cu instituţiile publice am avut relaţii neutre. În general, am fost consultaţi, chiar dacă, de multe ori, nu s-a ţinut cont de părerea noastră, în legătură cu subiecte de mediu. Am să aduc aminte de un episod din ianuarie 2007, atunci când noi am comunicat faptul că avem certitudinea că va urma un sezon cu o producţie algală deosebită. Nu ne-a băgat nimeni în seamă. În schimb, am fost chemaţi la sfârşitul lunii iunie la Prefectură, pentru a propune soluţii. Între ianuarie şi iunie sunt şase luni… Am propus soluţii, numai că s-a mers tot pe cele vechi, anume curăţarea mecanică a plajelor.

Ce obiective, ce direcţii principale are acum Oceanic Club?

Activitatea noastră este structurată în şapte programe, pe care noi le numim operaţionale, dar asta cu mult înainte de existenţa “programelor operaţionale europene”. Ele funcţionează ca strategie de lucru pe subiectele considerate de noi prioritare. În funcţie de resursele de care dispunem, prin proiecte individuale construim puzzle-ul strategiei respective. Astfel există “B-Watch”, monitorizarea speciilor ameninţate şi a celor invazive din zona Dobrogei şi a platoului continental al Mării Negre, există “Delfini în criză”, care se ocupă exclusiv de evaluarea stării populaţiilor de cetacee şi pilonii de intervenţie necesari pentru protecţia acestora. Există “CeSt XXI”, care îşi doreşte să contribuie la susţinerea echipelor de cercetare româneşti pentru dezvoltarea proiectelor lor în teren şi “E 2000”, care reuneşte tot ce înseamnă proiecte educaţionale ale asociaţiei.
Sunt, de asemenea, încă trei programe cu desfăşurare în afara teritoriului României: “Explorator”, care acţionează în zona Mediteranei, în vederea identificării efectelor pe care le au schimbările climatice asupra distribuţiei speciilor din această foarte importantă zonă geografică; “Transafrica”, care şi-a propus să redeschidă accesul cercetătorilor români către acest continent, în special, fiindcă e un continent plin de resurse şi de probleme şi care poate genera multe probleme, dar care are foarte multe răspunsuri; cel de-al treilea şi cel mai recent lansat, în toamna lui 2012, este “WoBi”, a cărui idee a apărut după ce am primit invitaţia de a susţine demersurile nou înfiinţatei Comisii Naţionale de Cercetări Antarctice a Academiei Române de a readuce echipe româneşti la Baza Româno-Australiană Law-Racoviţă, obţinută pentru România prin strădaniile regretatului Teodor Negoiţă. Programul “WoBi” a devenit astfel un instrument prin care susţinem demersuri româneşti de explorare a bio-diversităţii mondiale.
Anul acesta, în mod particular, afectăm o sumă de resurse majoritată programului “Delfini în criză”, având două proiecte mari de intervenţie: unul este “Delfini şi oameni”, prin care ne dorim ca în 2014 să facem posibilă dezvoltarea activităţii de dolphin watching în România, ca alternativă de dezvoltare durabilă pentru comunităţile pescăreşti. Cel de-al doilea este “O mare liberă pentru delfini”, prin care ne dorim să continuăm ceea ce am început în 2013, anume identificarea, recuperarea şi distrugerea uneltelor de pescuit abandonate sau pierdute în sectorul de coastă al oraşului Constanţa.

Intenţionaţi să curăţaţi prima zonă din apele teritoriale de plase abandonate şi să declaraţi prima zonă liberă de plase. Cum v-a venit ideea acestui proiect?

După cinci ani (2007-2012) în care am investigat cauzele nenaturale ce provoacă mortalităţi în rândul cetaceelor, am identificat ca una dintre cauzele importante plasele abandonate sau pierdute. În 2001, România a ratificat Acordul privind Protecţia Cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană şi Zona Atlantică Adiacentă (ACCOBAMS) şi a adoptat un plan de măsuri, incluzând eradicarea problemei plaselor abandonate. Au trecut 12 ani şi nimeni nu a făcut nimic. Aşa că ne-am decis să începem noi.

Pe sprijinul cui contaţi în realizarea sa?

În momentul ăsta, contăm în primul rând pe noi şi pe oamenii din echipă. Apoi, vom vedea. Am lansat o campanie de informare, am lansat scrisori unor organizaţii internaţionale care au desfăşurat proiecte similare în alte regiuni ale globului şi contactăm direct potenţiali sponsori în prezent.

Care este calendarul implementării proiectului?

În aprilie reluăm procedura de localizare şi semnalizare. La sfârşitul lunii mai vom încerca să obţinem o navă cu ajutorul căreia să extragem bucăţile mari de plasă abandonată, care cântăresc peste 1,5 tone - 2 tone fiecare

Ce rezultate estimaţi?

În aprilie reluăm procedura de localizare şi semnalizare. La sfârşitul lunii mai vom încerca să obţinem o navă cu ajutorul căreia să extragem bucăţile mari de plasă abandonată, care cântăresc peste 1,5 tone - 2 tone fiecare. După luna mai, iunie, iulie şi august o să încercăm să scoatem cât putem de mult din ce am descoperit în zonă şi să încercăm recilarea parţială, iar pentru ce nu se poate recicla, incinerarea. Vom încerca să obţinem un permis, pentru ca, undeva la sfârşitul lunii august sau poate de 31 octombrie, de Ziua Mării Negre să instalăm temporar un monument al delfinului ucis de plase pescăreşti, alcătuit din o parte a ceea ce vom scoate din mare, la care se vor adăuga câteva dintre scheletele delfinilor investigaţi de echipa noastră, schelele prelucrate de colegii de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa.

Există motive de îngrijorare în ceea ce priveşte  biodiversitatea zonei Dobrogei, a platoului continental al Mării Negre?

Sunt şi semne pozitive, sunt şi motive de îngrijorare, în egală măsură. Semnele pozitive sunt cu precădere în mediul marin, unde se înregistrează un reviriment al tututor ecosistemelor, pe fondul pauzei de poluare de aproape 20 de ani, dar, în acelaşi timp, sunt semnalate din ce în ce mai multe specii invazive, aduse prin activităţile umane, în special în zona terestră. Există o creştere semnificativă a activităţii de vânătoare, încep din ce în ce mai mult să se cumuleze efectele parcurilor eoliene şi, în acelaşi timp, schimbările climatice îşi fac, şi ele, simţită prezenţa peste tot.

Unul dintre obiectivele dumneavoastră este salvarea delfinilor. Aveţi vreo întâmplare frumoasă cu delfinii de care vă amintiţi cu drag?

Multe, foarte multe întâmplări. Începând cu 2009, spre exemplu, când fix de ziua mea, la ora 3 dimineaţa, am fost trezit de un telefon de la serviciul 112, care mă informa că există un delfin eşuat viu, în zona Eforie. A fost prima întâlnire foarte de aproape cu un caz de tipul ăsta, pe care am reuşit să îl gestionăm foarte bine, raportat la mijloacele de care am dispus la momentul respectiv.
Un alt moment este martie 2010, când au reuşit pentru prima oară să salvăm un delfin eşuat viu, în zona Cap Midia, în condiţii de furtună puternică. Probabil, în urma impactului cu o ambarcaţiune, delfinul respectiv a ajuns pe plajă, de unde l-am transportat urgent într-o incintă liniştită, în zona Portului Midia, de unde, după administrarea unui tratament şi o supraveghere de 30 de ore, acesta şi-a reluat activitatea uzuală, ieşind singur din port şi realăturându-se grupului.
Cel mai recent caz a fost în 2013, când am avut frecvenţa cea mai mare de întâlniri cu delfinii în natură. La 86 de ieşiri din 92, cu ambarcaţiunea Delphis, am întâlnit cel puţin câte un grup de cetacee evoluând spectaculor în marea liberă.

Cât de mult înseamnă, pentru Oceanic Club, susţinerea voluntarilor?

Foarte mult. Particularitatea este însă reprezentată de necesitatea unor voluntari instruiţi. Din păcate, societatea de astăzi nu lasă foarte mult timp liber celor care manifestă disponibilitate faţă de astfel de activităţi. În momentul în care un voluntar nou ajunge să ne cunoască, el are nevoie de o perioadă de minim trei luni de formare, pentru a putea face efectiv ceva de ajutor. Îi aşteptăm însă cu drag pe aceia care vor măcar să încerce lucrurl ăsta.

Credeţi că în România, în general, şi în Constanţa, în special, există o cultură veritabilă a voluntariatului?

Nu.

S-au creat vreodată confuzii între Oceanic Club şi alte organizaţii precum, să spunem, Mare Nostrum?

Da, poate pentru că unele dintre subiectele de interes sunt comune, respectiv delfinii. Abordarea este însă diferită. Noi suntem orientaţi către diagnosticarea ştiinţifică a situaţiei cetaceelor din zona costieră românească şi către implementarea unor soluţii tehnice, în timp ce alte organizaţii se ocupă mai mult de segmentul educativ şi de mediatizare. Din acest motiv şi pentru că noi nu ne-am preocupat, până acum, de individualizarea imaginii noastre publice, au apărut şi apar încă numeroase confuzii.