Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:16 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu şeful Poliţiei constănţene, comisarul şef Dumitru Bogdan Despescu Tema este - Cu ce arme luptă comandatul IPJ Constanţa împotriva ilegaliştilor?

ro

15 May, 2014 17:27 5556 Marime text
Comisarul şef Dumitru Bogdan Despescu a preluat conducerea IPJ Constanţa la începutul lunii aprilie. Comandantul se află acum la debutul unui sezon estival care se anunţă aglomerat în judeţul Constanţa. Ce măsuri va dispune şeful IPJ pentru ca atât constănţenii, cât şi turiştii să aibă o vară liniştită? Ce proiecte are comandatul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa în ceea ce priveşte diminuarea evaziunii fiscale de pe litoral? Dar legate de evaziunea cu cereale din Portul Constanţa?
Vorbim despre aceste probleme mâine, de la ora 11.00, în cadrul unui interviu online în direct pe www.ziuaconstanta.ro.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Realizator: Ada CODAU

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Întrebările redacției:
 
Ce vă aşteptaţi să găsiţi la IPJ Constanţa şi ce aţi găsit, de fapt?

Mă aşteptam, încă de la început, să găsesc un inspectorat de poliţie cu poliţişti bine pregătiţi, cu experienţă, cu expertiză în munca de poliţie, un inspectorat cu o problematică importantă şi complexă, având în vedere dispunerea şi specificul judeţului.
După mai bine de o lună, pot spune că mi-au fost confirmate aşteptările şi că nu sunt diferenţe între previziunile mele şi constatările din această perioadă. Situaţia este într-un cadru normal. În acelaşi timp, am previzionat faptul că, aşa cum se întâmplă în orice organizaţie de o asemenea amploare, sunt şi probleme. Dar asta este ceva firesc, iar rolul managerilor este acela de a interveni în asemenea situaţii.


Aţi preluat, la începutul lunii aprilie, comanda inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului Constanţa. Care sunt proiectele dumneavoastră pentru perioada de şase luni în care veţi asigura conducerea IPJ Constanţa şi pe câte dintre acestea aţi început să le implementaţi?

A fost o perioadă cu un volum important de activităţi, cu măsuri de evaluare, documentare şi cunoaştere în detaliu a problematicii instituţiei pe care o conduc la acest moment. În acelaşi timp, a fost o perioadă în care a avut loc stabilirea unor coordonate de colaborare cu reprezentanţii celorlalte instituţii cu atribuiţii în aplicarea legii.
Am demarat organizarea de măsuri având în vedere evenimentele din această perioadă şi mă refer la asigurarea unor condiţii de siguranţă publică în perioada sărbătorilor pascale, a mini-vacanţei de 1 Mai, au fost organizate activităţi pentru prevenirea unor incidente în campania electorală şi, totodată, măsuri pentru buna desfăşurare a alegerilor Parlamentului European din 25 mai.
În paralel, s-au demarat activităţile pentru organizarea măsurilor din sezonul estival şi, în plus, au fost desfăşurate multiple activităţi organizatorice. Am plecat de la premisa de a continua proiectele şi programele aflate în desfăşurare la momentul preluării mandatului, dar în acelaşi timp am intervenit acolo unde situaţia a impus pentru a simplifica anumite proceduri şi elimina acele situaţii ce creează interpretări, mai exact, prin transmiterea unor note scrise de îndrumare.
 
Până la preluarea comenzii IPJ Constanţa aţi ocupat funcţii de conducere la IPJ Buzău şi IPJ Prahova. S-au vehiculat, la un moment dat, faptul că aţi fi nutrit oarecare simpatii politice. Cât este adevăr şi cât este ceea ce am putea numi un mit urban?


Am optat pentru cariera de poliţist din pasiune. Nu am fost îndrumat de nimeni, iar cuvântul de ordine în această carieră este aplicarea legii. Din punctul meu de vedere, nu poţi cere altora să se conformeze regulilor dacă nu eşti exemplu personal, iar în toată perioada de activitate, de la absolvire şi până în prezent am militat pentru respectarea normelor de etică şi deontologie profesională. Pe această cale, transmit tuturor că nu am fost implicat în nicio situaţie care să contravină acestui principiu, iar referirile amintite le cataloghez într-un singur mod: nereale.
 
Ne aflăm deja în sezon estival, perioadă în care judeţul Constanţa devine mult mai aglomerat. Care sunt măsurile pe care le veţi dispune în calitate de comandant interimar al IPJ Constanţa vara aceasta?


Am definitivat măsurile organizatorice pentru perioada sezonului estival, fiind întomict un plan în acest sens, prin care ne dorim, ca şi în perioada anterioară, să gestionăm în mod corespunzător situaţia din competenţă pe raza judeţului Constanţa. Vom acţiona cu forţe în sistemul de siguranţă publică în parteneriat şi în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Jandarmeriei, al Gărzii de Coastă, al Poliţiei Transporturi, precum şi din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.
Vom fi prezenţi în principal în zonele aglomerate, în staţiuni, locuri de distracţie, parcări şi locaţii de cazare, precum şi la manifestările publice. Totodată, poliţiştii specializaţi vor acţiona pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pe traseele de afluire şi defluire, având la dispoziţie aparatura din dotare. Dacă se va impune, pentru anumite perioade, probabil la sfârşit de săptămână, echipajele vor fi suplimentate, aşa cum am procedat în mini-vacanţa de 1 Mai, când în judeţul nostru au desfăşurat activităţi motociclişti din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Cum aveţi de gând să controlaţi fenomenul evaziunii fiscale pe litoral, fenomen care se manifestă şi mai accentuat în sezonul estival?

Combaterea evaziunii fiscale este o prioritate asumată de Poliţia Română în cadrul palierului de măsuri ce au ca obiectiv asigurarea climatului de legalitate al mediului de afaceri.
Avem în vedere ca în această perioadă să organizăm mai multe acţiuni pe domenii de activititate în care intenţionăm să angrenăm şi specialişti din cadrul altor instituţii cu care colaborăm. În acelaşi timp, sunt derulate activităţi care nu întotdeauna sunt vizibile, dar sunt prezentate public la momentul soluţionării dosarelor penale instrumentate de poliţie.
 
Dar despre evaziunea cu cereale şi combustibil din Portul Constanţa, despre care se vorbeşte de ani buni, ce ne puteţi spune? Cum ar putea fi diminuată? Ce rol are aici Serviciul de Investigare a Fraudelor?


În zona la care vă referiţi desfăşoară activităţi pe această linie o structură ce nu este în componenţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie, dar asta nu înseamnă că Serviciul de Investigare a Fraudelor nu va acţiona pentru combaterea evaziunii fiscale. Putem avea eficienţă dacă organizarea activităţilor noastre nu este dispersată, iar aici managerii au rolul de a eficientiza cooperarea. Spun acest lucru pentru că cei care încalcă legea nu se limitează la o anumită zonă care să ţină cont de competenţa noastră.
 
Este de notorietate faptul că, în sezonul estival, numărul accidentelor rutiere din staţiunea Mamaia creşte, atât din cauza vitezei, cât şi din cauza consumului de alcool. Zona devine astfel una cu risc crescut. Cum intenţionaţi să acţionaţi aici?


Analizele noastre ne arată că nici în această perioadă de început de an şi nici în perioadele anterioare, sezonul estival 2013, cele două cauze generatoare de evenimente rutiere nu sunt principale. Evenimentele care s-au produs au ca drept cauze principale: 1. traversarea neregulamentară; 2. neacordarea priorităţii vehiculelor; 3. neacordarea priorităţii pietonilor, iar viteza şi alcoolul se poziţionează pe locul 5, respectiv 8.
Acest lucru nu înseamnă că nu vom acţiona pentru combaterea vitezei şi consumului de alcool. Vor fi organizate şi executate acţiuni punctuale la momentul şi în locul unde situaţia ne-o cere. Vom analiza permanent situaţia din punct de vedere al riscului rutier, iar dispunerea forţelor va fi în funcţie de acest lucru.

Autorităţile locale susţin că în staţiunea Mamaia nu ar trebui să existe radare, ci doar limitatoare de viteză. Ce părere aveţi despre acest aspect?

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere se pot identifica două soluţii principale şi anume infrastructura şi prezenţa elementului poliţienesc. Aceste două soluţii pot fi concomitente sau independente una de cealaltă.

Infracţionalitatea „de sezon” rămâne o problemă. Judeţul Constanţa are, pe timpul verii, nu doar turişti, ci şi mai mulţi hoţi. Aici intervine, din nou, IPJ Constanţa. Ce acţiuni vor fi derulate din acest punct de vedere?

Vor fi derulate activităţi preventive în cadrul a trei programe, respectiv: în domeniul faptelor de violenţă, în domeniul delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor şi din punct de vedere al infracţiunilor care afectează patrimoniul. Se va acţiona prin prezenţa poliţiştilor în zonele şi locurile de interes operativ cu forţe la vedere sau în ţinută civilă. În paralel, vor fi desfăşurate multiple activităţi pentru luarea unor măsuri de protecţie a bunurilor conform dispoziţiilor legale. De asemenea, vor fi distribuite materiale cu caracter preventiv, atât în staţiuni, cât şi în zonele cu obiective turistice.
Nu mai puţin important, vor fi organizate şi acţiuni în care va fi angrenat un număr mare de poliţişti. De altfel, astfel de activităţi au fost executate şi mediatizate aproape săptămânal de la preluarea mandatului.
 
Rămânem în zona infracţionalităţii, dar ne referim acum la cea de zi cu zi, infracţionalitatea stradală. La ce nivel se situează acest fenomen în municipiul Constanţa?


Punctual, infracţionalitatea în municipiul Constanţa, la acest moment înregistrează un trend descendent comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013, dar sunt anumite genuri de infracţiuni care ne obligă să acţionăm în vederea diminuării numărului acestora şi aici mă refer la faptele de furt din autoturisme, dar şi la infracţiunile de loviri sau alte violenţe.
În ceea ce priveşte nivelul infracţiunilor stradale din municipiul Constanţa apreciez că nu pot fi făcute clasamente şi că trebuie să se ţină cont de numărul de locuitori, de specificul zonei, de situaţia socio-profesională, dar şi de alte elemente caracteristice. Infracţionalitatea oscilează, înregistrând diferenţe de la o săptămână la alta, iar intervenţia poliţiei trebuie direcţionată în funcţie de acest lucru.
 
În anii trecuţi, în sezonul estival, pe litoral erau detaşaţi poliţişti din alte judeţe. Care va fi situaţia vara acesta?


Şi acest an, poliţişti din alte inspectorate judeţene de poliţie îi vor sprijini pe colegii mei din Constanţa, dar numărul acestora va fi mai mic. În principal, aceştia vor desfăşura activităţi în domeniul investigaţiilor criminale şi în cel criminalistic.
 
Comparativ cu situaţia de la IPJ Buzău, cum stă IPJ Constanţa la nivelul dotărilor: maşini, veste anti-glonţ, arme?


Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, fiind o unitate de poliţie cu un număr mai mare de poliţişti este firesc să fie dotat cu un număr mai mare de astfel de dotări. Tehnica aflată la dispoziţie ne asigură desfăşurarea de activităţi şi intervenţii pentru a realiza obiectivele propuse. Cu toţii ne dorim, în orice organizaţie, să avem tehnică de ultimă generaţie, dar nu de fiecare dată acest lucru se poată concretiza.
Pe această cale asigur locuitorii judeţului Constanţa, dar şi pe cei care îşi petrec concediile aici că Poliţia este şi va fi la datorie în permanenţă şi va derula activităţi pentru asigurarea unor condiţii de siguranţă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii