Interviu online cu Toma Cucu, medic de la SOTRM trimis în şomaj Tema este - Încotro se îndreaptă un ortoped atunci când spitalul în care profesează se închide? Prăpastia dintre jurământul lui Hipocrate şi interesele imobiliare

Pe Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală (SOTRM) din Eforie Sud se pune lacătul. Este invocată reorganizarea sistemului sanitar. Ce fac însă medicii ortopezi de aici, trimişi în urmă cu doar câteva zile în şomaj, în pofida faptului că li s-a promis că acest lucru nu se va întâmpla, de vreme ce, iniţial, s-a vorbit despre transformarea spitalului în secţie exterioară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa? Unde vor mai opera aceşti doctori şi unde se vor mai trata pacienţii care veneau aici? Căror interese obscure a căzut victimă unitatea sanitară? Sunt acestea din urmă mai puternice decât nevoia de a salva vieţi?
Discutăm despre aceste probleme vineri, de la ora 11.00, cu Toma Cucu, unul dintre chirurgii secţiei de ortopedie a SOTRM, disponibilizat recent, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Realizator: Ada CODAU

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.
Intrebările redacţiei:

1. Sunteţi unul dintre cei şase medici de la SOTRM daţi afară, fără posibilitatea unui transfer. Ce veţi face de acum înainte?

În primul rând, o să iau o pauză, încercând să petrec sărbătorile cu familia, să reflectez la întreaga situaţie şi să decid cum va arăta viitorul meu profesional. Din punct de vedere al reacţiei în faţa deciziei de concediere, împreună cu colegii mei, voi acţiona în trei direcţii: vom înştiinţa Colegiul Medicilor, aşteptând o reacţie din partea dumnealor, pe de altă parte, vom face un memoriu către Ministerul Sănătăţii, în care să arătăm modul în care a fost încălcată de către conducerea Spitalului Clinic Judeţean Hotărârea de Guvern nr. 426/2013 în care se stipulează obligativitatea preluării personalului SOTRM de către Spitalul Judeţean. De asemenea, vom acţiona şi în justiţie decizia de concediere, pe care noi o considerăm nelegală.

2. S-a spus, în urmă cu câteva luni, că prin transformarea SOTRM în secţie exterioară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa are loc o reorganizare a sistemului sanitar şi vi s-a promis că niciun doctor de la SOTRM nu va fi dat afară. Totuşi, acest lucru s-a întâmplat. Cine şi-a încălcat promisiunea? Cine se face, în opinia dumneavoastră, vinovat de această situaţie?


S-au spus mai multe minciuni în acea perioadă şi s-au făcut mai multe promisiuni care ulterior nu s-au onorat. Astfel, însuşi preşedintele Consiliului Judeţean a dat asigurări că desfiinţarea SOTRM şi reorganizarea sa ca secţie exterioară se face numai pentru o mai bună funcţionare şi finanţare a spitalului, că brand-ul Eforie trebuie exploatat datorită performanţelor obţinute de medicii de aici, totodată, domnul preşedinte a dat, în acel moment, asigurări ferme că niciun medic nu va fi disponibilizat. În fapt, toate aceste angajamente au fost pur şi simplu minciuni menite să mascheze adevăratele intenţii privind desfiinţarea SOTRM. În realitate, de când am fost preluaţi de Spitalul Judeţean situaţia s-a degradat în mod accentuat, blocul operator a fost desfiinţat, s-au luat toate măsurile pentru a reduce adresabilitatea pacienţilor faţă de SOTRM şi, în final, secţia de Ortopedie a fost desfiinţată, iar medicii - concediaţi. Pentru toată această evoluţie nu există decât un singur vinovat, preşedintele Consiliului Judeţean.

3. Credeţi că existau soluţii pentru a evita „lichidarea” SOTRM? Sau tocmai asta este ideea, că această unitate spitalicească trebuia să dispară?

Acţiunea de “lichidare” a SOTRM a fost una programată, premeditată, nimic nu a fost întâmplător. În istoricul acesteia, există trei momente importante. În anul 2003, terenurile şi clădirile SOTRM sunt trecute în proprietatea Consiliului Judeţean. În 2010, managementul sanitar a fost preluat de Consiliul Judeţean. De aceste două momente se leagă două dintre mecanismele distrugerii SOTRM: subfinanţarea (ce a dus la degradarea clădirilor, a echipamentelor, lipsa de investiţii, condiţii subliminale de cazare pentru pacienţi, etc.) şi dezinteresul conducerii Consiliului de Administraţie în identificarea şi rezolvarea problemelor spitalului, Consiliul de Administraţie fiind practic compus din oamenii de încredere ai preşedintelui Consiliului Judeţean (vezi doctor Avram, viitorul şef al Secţiei de Chirurgie). Aceştia din urmă, practic nu au urmărit decât îndeplinirea planurilor “comandantului suprem”.
Al treilea moment important a fost în decembrie 2012, atunci când alegerile generale au fost câştigate de PSD. La foarte scurt timp (1 februarie 2013), a urmat desfiinţarea SOTRM şi apoi închiderea blocului operator, reorganizarea noii secţii exterioare făcându-se la propunerea Consiliului Judeţean fără paturi de ortopedie. Această propunere a fost aprobată de minister. Atâta timp cât ar fi existat un echilibru între puterea locală şi cea centrală, SOTRM ar fi rezistat (subfinanţat), nu ar fi fost niciodată ucis.

4. În ultimii ani, autorităţile au tratat cu dezinteres SOTRM-ul. Care au fost urmările acestui fapt?


Tocmai am explicat că dezinteresul faţă de SOTRM a reprezentat o parte a planului de lichidare. Este ca şi cum ai pune lupul stăpân la oi.

5. SOTRM era singurul spital de ortopedie din zonă. Cum rămâne cu pacienţii care se tratau aici, unde se vor duce aceştia acum?

SOTRM era, într-adevăr, singurul spital de ortopedie din zonă, având remarcabilul avantaj al existenţei, sub acoperişul aceleiaşi unităţi, şi a unui compartiment de recuperare, cu paturi şi bază de tratament. În perioada sa de glorie, exista şi un bazin pentru facilitarea recuperării. În SOTRM s-au efectuat zeci de mii de intervenţii chirurgicale ortopedice, de aproximativ 18 ani se efectuează intervenţii de chirurgie artroscopică (aproximativ 10.000 de intervenţii), fiind una dintre primele unităţi din ţară unde se efectuau astfel de operaţii. În peste 20 de ani, s-au efectuat peste 3.500 de artroplastii cu proteze de şold şi genunchi, s-au operat zeci de mii de pacienţi, de la copii la bătrâni, de la sechele de poliomelită, la traumatisme complexe ale membrelor. Pacienţii noştri nu aparţineau doar regiunii dobrogene, ci erau din toată ţara. Nu am nici cea mai vagă idee cine va putea să umple vreodată golul lăsat de desfiinţarea acestui spital, dar ştiu cine este răspunzător pentru aceasta.

6. Aţi avut, după trimiterea dumneavoastră în şomaj, vreo discuţie cu managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă? Dar cu preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu?

Nu am avut absolut nicio discuţie cu niciunul dintre cei doi, după trimiterea în şomaj. Ceea ce este mai grav este că nu am avut niciun fel de discuţie, cu niciunul dintre dumnealor, nici înainte. Toate intenţiile şi acţiunile acestor domni le-am aflat odată cu dumneavoastră, câteodată după dumneavoastră, dar niciodată nu am fost consultaţi.

7. Le reproşaţi ceva consilierilor judeţeni?

Consilierilor PSD nu le reproşez nimic, pentru că ei sunt o maşină de vot, fără personalitate şi fără idei, ce nu trebuie decât să ridice mâna, aşa cum vrea conducătorul. Consilierilor PDL le reproşez că s-au abţinut şi nu au votat împotrivă, deşi ar fi putut să o facă, măcar prin prisma faptului că erau în Opoziţie. Nu cred că-mi poate explica cineva dintre dumnealor care este motivul abţinerii de la vot. Multora dintre consilierii judeţeni, indiferent de partid, care au fost ei înşişi sau persoane dragi lor pacienţi ai spitalului pe care l-au desfiinţat le sugerez să se uite în oglindă… În general, toţi consilierii ar trebui să ştie că sunt lucruri, locuri, valori de care nu te poţi atinge, pe care trebuie să le păstrezi şi să le dai mai departe.

8. Ce interese credeţi că stau la baza deciziei de închidere a acestui spital?

În primul rând, interesul imobiliar. Terenul, prin întinderea şi amplasamentul său, reprezintă un “tort” mult prea suculent şi sunt multe felii de împărţit, probabil şi la Bucureşti. Sunt convins că există şi persoane din interiorul breslei noastre care nu percep concurenţa ca pe un factor de progres, iar cea mai eficientă modalitate de eliminare a concurenţei este suprimarea ei.

9. Este posibil ca în România anului 2013 Sănătatea, Medicina să conteze mai puţin decât posibilele interese obscure?

Întotdeauna a fost aşa. Pe vremea lui Ceauşescu s-a demolat Spitalul Brâncovenesc. Pe vremea lui Boc, s-au închis mai multe spitale. Acum, SOTRM a fost desfiinţat. Toate acestea au un numitor comun, dispreţul faţă de nevoile, de sănătatea oamenilor. Când te gândeşti însă cât de revoltaţi erau unii de faptul că Boc închide spitalele, îţi poţi da seama de înţelesul cuvântului “ipocrizie”.
Însă, atâta timp cât pentru politicieni şi rudele lor există clinici în Viena sau la Munchen, sănătatea nu va fi niciodată o prioritate...

10. Care a fost, în opinia dumneavoastră, cel mai bun ministru al Sănătăţii pe care România l-a avut în perioada post decembristă? Dar cel mai slab?

Din păcate, situaţia în care se află Sănătatea în România se datorează tocmai faptului că nu am avut miniştri buni. O menţiune, poate, pentru domnul Cinteză, deşi mă tem că este probabil doar o simpatie personală. Miniştrii care nu au fost de formaţie medici au avut în general o prestaţie foarte slabă în fruntea ministerului, fiind mai mult politicieni, decât “experţi” în domeniul sanitar. Un “premiu” special îi revine, pentru aroganţă, domnului Nicolăescu.

11. Cum aţi reforma sistemul de sănătate din România? Care sunt cele mai slabe puncte ale acestuia? Sau întregul „mecanism” este slab prin definiţie?

Din temelii. În primul rând, cred că este nevoie de foarte mult timp pentru aceasta şi de schimbări profunde de mentalitate, atât de profunde încât numai un schimb de generaţii îl poate aduce. M-aş opri doar asupra câtorva aspecte. Mai întâi, este vorba despre slaba pregătire a medicilor şi asta începe din facultate, de multe ori, chiar de la admitere. Apoi, în timpul facultăţii. O combinaţie de proastă selecţie, corupţie, dezinteres al corpului didactic, lipsă de motivaţie a studenţilor fac ca numărul absolvenţilor să fie din ce în ce mai mare, iar aceştia să fie din ce în ce mai slab pregătiţi.
În catedre, promovarea se face pe cu totul alte criterii decât cele normale, fireşti, profesionale. Nepotismul, promovările politice, corupţia fac ca valoarea şi prestigiul corpului didactic universitar să fie subliminal. Numai în România o să găsim profesori universitari făcuţi peste noapte, care nu au scris nicio carte sau, mai grav, care nu au deschis nicio carte. Iar în condiţiile acestei lipse de perspectivă, într-un sistem subfinanţat şi profund corupt, şi cei curaţi, tineri care vor şi pot să ofere ceva acestei meserii hotărăsc să plece în străinătate unde, cu siguranţă, vor avea un alt viitor.
În plus, cercetarea în domeniul medical este inexistentă în România. Există centre în Europa sau SUA unde bugetul pentru cercetare depăşeşte bugetul pentru Sănătate al României.
În prezent, în centrul atenţiei politicii sanitare se află statul. Eu aş aduce, în centrul acestei preocupări, omul, pacientul. De asemenea, există un decalaj foarte mare între Capitală şi centrele universitare, pe de o parte, şi restul ţării, pe de altă parte şi acest decalaj interesează finanţarea, dotarea, nivelul de pregătire al personalului sanitar şi chiar numărul acestuia.
Ar fi necesară o reală stimulare a medicinei primare. Este imperios necesară dispariţia monopolului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi înfiinţarea caselor private. Mă opresc aici, deoarece ar mai fi enorm de multe lucruri de spus.

12. Credeţi în existenţa a ceea ce presa a numit, în ultimii zece ani, „baroni locali”? Credeţi că ei acţionează împotriva interesului cetăţeanului şi în sprijinul interesului „de gaşcă”?

Din păcate, apariţia şi evoluţia baronilor locali este, probabil, unul dintre cele mai toxice fenomene care au apărut după Revoluţie. Este atât de malign acest fenomen, încât, din nefericire, tinde să compromită în mare măsură ideea de descentralizare şi pe aceea de regionalizare. Acestea ar fi perfecte într-o societatea ideală, nu în cea românească, evident.
Cred atât de mult în acest termen, încât practic am inventat unul nou, acela de “voievod”. Voievodul este mai mult decât un baron, se comportă ca un lider absolut, se crede Dumnezeu. Dacă baronul local mai răspunde la comenzi şi recunoaşte anumite raporturi de subordonare cu Centrul, voievodul nu mai ascultă de nimeni, totul trebuie să înceapă cu el şi să se termine cu el. El spune cine trebuie şi cine nu, el spune când, el spune cum. El spune şi unde. Se pricepe la toate, nu greşeşte niciodată, nu răspunde în faţa nimănui, nici în faţa legii, nu dă socoteală nimănui. E ales pe viaţă, e înconjurat numai de supuşi numiţi de el, care fac numai ce vrea el. Este foarte bogat, dar niciodată atât de bogat pe cât merită. Nu are niciun Dumnezeu, în schimb, are foarte mulţi lachei. Cetăţeanul obişnuit şi nevoile sale sunt la periferia preocupărilor sale, ei nu reprezintă decât un număr de buletine de vot. Nu înţeleg de ce un preşedinte poate fi ales de milioane de oameni doar pentru două mandate, iar un voievod rămâne pe viaţă.

13. Dacă aţi avea posibilitatea de a o lua de la început, aţi mai profesa medicina în România?

Nu, categoric nu.

14. Aveţi vreun regret?

M-aş putea lăsa copleşit de regrete dacă, ajutat fiind de Dumnezeu, nu aş fi plin de speranţă.