Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:15 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu triatlonista Amalia Singuran, cea mai bună cadetă a României „Toate victoriile sunt foarte importante, fiind realizate cu multă muncă și sudoare“

ro

04 Feb, 2023 00:00 6059 Marime text
  • Amalia Singuran a practicat întâi natația, iar apoi s-a îndrăgostit iremediabil de triatlon.

Pentru al doilea an la rând, triatlonista constănțeană Amalia Singuran a fost declarată, pe baza rezultatelor, cea mai bună cadetă a României în acest sport. Componentă a clubului Trident Triathlon Team și membră a lotului național, tânăra sportivă de pe litoral are numeroase succese atât pe plan intern, cât și internațional și se pregătește cu asiduitate pentru noi victorii.   
 
În vârstă de 15 ani, Amalia provine dintr-o familie în care performanța în sport stă la loc de cinste. Tatăl triatlonistei, Costi Singuran, a practicat luptele, la cel mai înalt nivel, fiind multiplu campion national, iar sport a făcut și mama ei, dar și fratele mai mare. Ștafeta a fost preluată apoi de fiică, cea care a început sportul încă la vârsta de șapte ani. După opt ani de la acel moment, Amalia este la fel de dedicată (sub îndrumarea antrenorului Gabriel Constantinescu), iar vitrina ei cu trofee a devenit deja neîncăpătoare.
 
Campioană națională și clasată pe podium și la alte întreceri desfășurate în România, dar și peste hotare, Amalia Singuran se preocupă în egală măsură și de școală, fiind elevă, cu rezultate bune, în clasa a 9-a la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanța.
 
Cum a început Amalia triatlonul, ce o motivează să se pregătească zi de zi la cel mai înalt nivel înalt în această disciplină foarte grea, care îngemănează înotul, atletismul și ciclismul și ce planuri de viitor are?
 
Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Amalia Singuran, în cadrul unui interviu online, în direct pe //www.ziuaconstanta.ro.



Întrebările redacţiei:



1. Amalia, cum ai început triatlonul? A fost primul sport pe care l-ai practicat ori ai mai cochetat și cu altul / altele înainte?
Am început cu natația, deoarece îmi doream foarte mult să înot. De asemenea, îmi plăcea să merg cu bicicleta și să alerg. După câteva luni, am văzut la bazinul unde mă antrenam un mesaj Start campion la triatlon. Când am aflat ce înseamnă triatlonul, le-am spus părinților mei că asta îmi doresc să fac. Iar de atunci a început drumul meu în acest sport.


2. Prima participare la o competiție îi rămâne mereu în inimă unui sportiv. Debutul tău cum a fost, ce amintiri ai de la acel moment special?
Primul meu concurs a fost la Tg. Mureș, unde, chiar dacă nu am câștigat, am fost foarte fericită să termin cursa. Aveam opt ani. Am participat la Aquatlon și am înotat în râul Mureș.



3. Ai un program încărcat, atât cu școala, cât și cu antrenamentele și participarea la concursuri. Cum reușești să împaci cele două domenii și ce te motivează să te pregătești zi de zi cu aceeași plăcere ca în prima zi?
Părerea mea este că sportul mă disciplinează și astfel îmi pot face timp pentru toate, chiar dacă am două antrenamente pe zi. Trebuie să muncesc cu perseverență, ca să obțin ceea ce-mi doresc. Știu că, fără să depun efort, nu voi putea obține performanță la un nivel înalt.


4. Dintre atletism, ciclism și înot, care probă ți se pare cea mai grea într-un concurs de triatlon?
Atletismul. Este ultima probă dintre cele trei și e normal ca presiunea și stresul maxim să fie către finiș.


5. În toamna anului trecut, ai participat la Campionatul European de Triatlon la tineret de la Le Baule (Franța). Cum a fost experiența pe care ai avut-o la această întrecere de top?
A fost o competiție foarte intensă, cu sportive de top, și o primă competiție de acest rang, fiind selecționată în urma participării și obținerii unui loc 11 la o cupă europeană. Aș putea afirma că este next top competition de anul acesta pentru care mă pregătesc și care se va desfășura la Banyoles, în Spania. Îmi doresc, de ce nu, să urc pe podium.


6. Care e cea mai importantă victorie a ta de până acum? Iar, privind și cealaltă parte a monedei, care e concursul în care ai suferit cel mai mult?
Toate victoriile sunt foarte importante, deoarece au fost realizate cu multă muncă și sudoare. Fiecare competiție are specificul ei, nu aș putea afirma că una este mai importantă sau mai puțin importantă decât alta. Fiecare are parte de traseul ei. De exemplu, înotul se poate desfășura în bazin, în lac sau în mare. Ciclismul poate avea loc în pădure, unde ai parte de un traseu off-road, sau pe șosea, iar atletismul se poate desfășura într-o pădure, pe alei, în parc, sau pe șosea. Cel mai mult am suferit la un concurs de ciclism, unde, în ultima tură, mi-a cedat lanțul bicicletei.


7. Cât de important este pentru tine faptul că, în doi ani la rând, 2021 și 2022, Federația Română de Triatlon te-a desemnat cea mai bună cadetă a țării?
Faptul că Federația mi-a acordat doi ani la rând acest titlu este foarte important pentru mine, fiindu-mi apreciate astfel munca și rezultatele, și mulțumesc pe această cale.


8. Ținând cont de cât de istovitor este un concurs de triatlon, ce crezi că duce un sportiv la finiș, făcându-l să-și depășească limitele: pregătirea fizică ori puterea mentală?
Ambele sunt importante. Una fără alta nu funcționează, atunci când vrei să-ți depășești limitele.


9. Care este idolul tău în triatlon?
Idolul meu în acest sport este Flora Duffy, sportivă care a cucerit aurul olimpic. Îmi place foarte mult cum aleargă și apreciez că e foarte luptătoare.


10. În afară de triatlon, ce alte sporturi îți mai plac și le urmărești cu interes? Iar hobby-urile tale care sunt?
Îmi mai plac voleiul (mai joc vara pe plajă), handbalul, ski-ul ori patinajul. Ca hobby-uri, sunt filmele, muzica, desenatul (nu am o temă anume) și plimbările.


11. Ce planuri de viitor ai?
Visul oricărui sportiv sunt Jocurile Olimpice, dar până acolo este drum lung. Vreau să o iau treptat, întâi să obțin o experiență competițională, alături de cei mai buni sportivi din lume, iar rezultatele să fie pe măsura așteptărilor. Pe această cale, țin să le mulțumesc colegilor care mă susțin și mă ajută să mă antrenez, celor cu care fac echipă, părinților și tuturor celor care mă ajută și mă încurajează. Aș dori să devin un model pentru toți copiii care vor să practice triatlonul și să performeze în acest sport.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Sursa foto: ZIUA de Constanța


 
Citește și:
 
Amalia Maria Singuran, din nou cadeta anului
Sportivii de la Trident Triathlon Team Constanța, premiați la Gala Triatlonului Românesc (GALERIE FOTO)


Trident Triathlon Team Constanța
Amalia Singuran, clasări bune la Cupa Europeană de la Chișinău (GALERIE FOTO)


„Voi sunteţi eroii noştri!”
La H3RO, de la Mamaia, au concurat şi sportivi de la Trident Triathlon Team. Cine a urcat pe podium (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii