Tudor Socolan, masterand la Universitatea „Ovidius”, Interpretare muzicală - „Mi-aș dori să fur meserie de la Vasile Moldoveanu”

Împătimit al muzicii încă de mic, un tânăr visează să ajungă pe marile scene de operă ale lumii. Născut în Satu Mare, plecat la facultate în Cluj și în prezent masterand în cadrul Universității „Ovidius” Constanța, Facultatea de Arte, specializarea Interpretare muzicală, Tudor Socolan și-a găsit menirea pe acest pământ: să bucure publicul cu vocea sa de contratenor.
 
Tudor a participat la o mulțime de evenimente în care s-a implicat activ, inclusiv la proiectul „Primăvara artelor”, organizat de Facultatea de Arte, însă cel mai special moment din viața sa de artist liric a fost acela de a fi pentru o zi studentul marelui maestru Vasile Moldoveanu, care a susținut zilele trecute un Master Class pentru artiştii facultății.
 
Despre distanța de la vis la realitate şi despre posibilitatea de a trăi dintr-un vis ne-a vorbit Tudor, care spune că, dacă ar pleca în Occident, nivelul de trai și satisfacția materială ar fi mult mai mari. Cât despre iubitorii de operă, masterandul spune că, dacă aceștia ar cere, iar el ar avea posibilități materiale, ar înființa un centru cultural unde să fie promovată în special muzica barocă.
 
Povesteşte-ne cum a început dragostea ta pentru această artă, muzica. Când ţi-ai dat seama că ai ceea ce trebuie pentru acest gen de muzică? Părinţii au avut un aport la decizia ta de a alege acest drum?
 
Eu de mic am început să cânt, aceasta şi datorită faptului că toţi din familia mea cântau: tata, care este preot, dirija corul bisericii, mama cânta şi ea tot în cadrul bisericii. Mereu mi-a plăcut să cânt, am cântat de mic şi mereu mi-am dorit să urmez această cale mai mult din plăcere. Am fost implicat în multe proiecte de scenă și mi-a plăcut foarte mult pe scenă. Am avut o doamnă profesoară de muzică, ce a strâns toți elevii din generală și a făcut un cor, unde am mers şi eu. Întotdeauna m-am implicat activ în activitățile propuse de aceasta. Pe lângă asta, cântam foarte mult și acasă, chiar și părinții îmi spuneau în glumă să nu mai cânt atât, însă a fost o pasiune, și, în timp, ei au înțeles că acesta este drumul meu și că asta îmi place să fac, m-au ajutat să îmi împlinesc visul.
 
În urmă cu o lună, ai participat, alături de colegii tăi, la evenimentul „Primăvara Artelor”, o manifestare artistică deosebită. Cum a fost această experienţă?
 
Foarte frumoasă şi emoţionantă, deoarece eu am participat la două momente ale evenimentului. Primul a fost un concert în care eu împreună cu câțiva colegi am interpretat anumite momente din opere. Cel de-al doilea a fost momentul de celebrare a inaugurării Sălii „Aida Abagief”, marea soprană care a înfiinţat specializarea noastră. Concertul a fost unul special, prin el noi onorând o mare personalitate culturală a oraşului. Unul dintre obiectivele proiectului a fost acela de a atrage oamenii să savureze momentele artistice.
 
În urma acestui proiect, cum ai simţit constănţenii? Sunt înclinaţi către artă? Sunt mulţi cei care apreciază munca şi devotamentul vostru pentru cultură?

 
La toate manifestările la care eu am participat, sălile au fost pline, însă ele nu au o capacitate foarte mare. Nu mă pot pronunţa dacă sunt sau nu constănțenii înclinaţi spre această artă, eu venind în acest oraş abia de doi ani. Eu am trăit în Satu Mare, Cluj și Constanța, și, după părerea mea, constănțenii și clujenii sunt cam pe același loc în ceea ce privește apetenţa pentru acest domeniu.
 
Opera are un anumit tip de sensibilitate pe care nu mulţi o percep la fel, tocmai de aceea se întâmplă ca în România sălile de spectacole să nu fie la fel de pline ca cele unde sunt susţinute concerte de muzică uşoară, de exemplu. Ce părere ai despre acest lucru? Crezi că în timp mentalitatea oamenilor se va schimba?
 
Este adevărat, acest lucru se întâmplă mai ales la noi. Însă în ţările occidentale, este nevoie ca cel puţin înainte cu o lună, două sau trei să îţi iei bilete la vreun spectacol, sălile fiind arhipline chiar şi la o capacitate de 2.000 sau 3.000 de locuri fiecare. Iubitori ai vocii vor fi întotdeauna, iar opera ca gen sunt sigur că nu va muri niciodată. În România, odată cu progresul economic, sper să vină şi progresul cultural.
 
V-aţi bucurat de prezenţa şi îndrumarea maestrului Vasile Moldoveanu, un mare tenor al lumii, după ce acesta a condus un Master Class de artă vocală pentru voi, artiştii lirici constănţeni. Cum a fost această experienţă?
 

Extraordinară. Am avut şansa întâlnirii cu un artist fenomenal şi cu un om cu totul deosebit. Mă bucur că a venit să ne împărtășească din vasta lui cunoștință despre tehnică și interpretare. Am primit foarte multe sfaturi, care ne vor ajuta cu siguranță pe viitor.
 
Cu ce bagaj de cunoştinţe plecaţi acum la drum, după experienţa alături de Vasile Moldoveanu?
 
Maestrul Vasile Moldoveanu a reuşit să ne clarifice anumite întrebări ale noastre legate de tehnică şi interpretarea în artă vocală. Am avut multe întrebări despre respirația în cânt, dânsul ne-a arătat și ne-a exemplificat. Pe lângă asta, toți am întrebat cum să cântăm mai frumos și cum să căutăm sunetul, iar el a răspuns ca mereu să îl căutăm în lumină, în soare, să nu îl ținem pentru noi, să îl oferim publicului. Mi-aș dori să mai lucrez cu dânsul, ca să mai fur meserie de la el.
 
Cum se vede peste zece ani un tânăr ca tine, aflat acum pe băncile facultăţii? Crezi că România este o rampă bună de lansare pentru domeniul în care doreşti să activezi?
 
Speranţa mea, eu având o voce specială, de contratenor, este să ajung să cânt în Occident, acolo unde există teatre specializate în muzică barocă, muzică ce utilizează din plin timbrul meu de voce. România nu are, din păcate, un teatru de această factură. Dacă aș avea posibilitatea de a înființa o astfel de instituție și la noi în țară, aș pune bazele unui centru cultural, asta și dacă publicul dorește să asculte acest gen de muzică în viitor.
 
Visezi să ajungi departe şi să devii cunoscut. Crezi că se poate trăi dintr-un vis?
 
Visul e doar parte de început într-o carieră. Fără o muncă asiduă şi perseverentă, nu reușești să faci nimic în viaţă. Drumul într-o carieră vine prin pregătire, pentru a ajunge la un nivel înalt, un nivel acceptabil pentru teatrele mari din Occident și pentru cele din țară. Trebuie multă muncă, mult studiu și multă menținere, asemeni unui atlet; vocalize în fiecare zi și învățarea rolurilor pe care vrei să le cânți mai departe. Dacă ajungi să fii cunoscut, se poate câștiga destul de bine.
 
Artiştii lirici depun mari eforturi în pregătire, dar satisfacţiile materiale nu sunt pe măsură. De ce ai ales acest domeniu, dacă pe viitor nu vei fi remunerat aşa cum probabil speri?
 
Mărturisesc că, atunci când am început pregătirea în acest domeniu, nu m-am gândit la acest aspect. Sper ca, în cazul în care voi rămâne în țară, acest lucru să se schimbe, iar dacă voi pleca în străinătate, acolo aşa ceva nu există. Referitor la mine și la vocea mea, în România încă nu există un teatru specializat pe muzica barocă, de aceea vocea mea nu este foarte căutată în teatrele de la noi. În Occident însă, contratenorii sunt căutați și am înțeles că sunt plătiți bine pentru a cânta muzică barocă pentru publicul împătimit.