Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
13:41 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu online cu Vasile Zelcă, preşedintele SNPPC - Biroul Teritorial Constanţa „Angajatorul încearcă să determine poliţiştii să presteze serviciul de permanenţă fără a fi remuneraţi“

ro

17 Feb, 2018 00:00 7660 Marime text
Anul 2018 a început cu mai multe modificări legislative, în special legate de salarizare, măsuri care îi afectează inclusiv pe poliţişti. Zilele acestea au fost acordate salariile aferente lunii ianuarie, astfel că putem discuta concret despre cât de mult au fost afectaţi oamenii legii de schimbările legislative.
 
Ministrul Carmen Dan a anunţat public, săptămâna trecută, cum vor fi afectaţi poliţiştii de modificările legislative şi a oferit mai multe explicaţii, care nu au fost pe placul oamenilor legii.
 
Am discutat despre aceste aspecte cu Vasile Zelcă, preşedintele Biroului Teritorial Constanţa al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, vineri, 16 februarie, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
Întrebările redacţiei:
 
Suntem la jumătatea lunii februarie, deci poliţiştii au primit deja fluturaşii de salarii şi au putut observa cât de mult au fost afectaţi de schimbările legislative. Aveţi informaţii referitoare la aceste aspecte?
 
Aşa cum am anunţat de nenumărate ori în ultimele opt luni, schimbările legislative au afectat poliţiştii şi personalul contractual din IPJ Constanţa. Avem date concrete că sute de poliţişti au venitul diminuat cu sume cuprinse între 300 şi 800 de lei. Aceste schimbări au acţionat pe două planuri:
a. creşterea cu 25% a salariului, trâmbiţată cu atât aplomb de către politicienii care guvernează ţara, creştere care a fost pur şi simplu anulată de transferul de contribuţii. Pe acest plan, nu am identificat încă diminuări;
b. încetarea plăţii permanenţei la evenimente, care a dus la diminuări ale veniturilor cu sume cuprinse între 300 şi 800 de lei.
 
Ce semnale aţi primit de la colegii din judeţ după primirea salariilor aferente lunii ianuarie?

 
Membrii SNPPC şi nu numai sunt foarte nemulţumiţi de politica financiară a guvernului în ceea ce priveşte familia ocupaţională din care facem parte. Aceştia solicită organizarea de pichetări, proteste, mitinguri, greva foamei şi soluţii legale de blocare a sistemului (poliţistul nu este obligat să stea la dispoziţia angajatorului în afara orelor de program, în prezent neexistând cadru legal în acest sens).
 
Ministrul Afacerilor Interne a fixat un termen de maximum două săptămâni pentru ca Poliţia Română să prezinte soluţii privind organizarea programului de lucru, astfel încât să asigure atât respectarea obligaţiei continuităţii serviciului poliţienesc, cât şi respectarea timpului liber necesar recuperării poliţiştilor după serviciu. Cum comentaţi acest fapt?
 
În calitate de preşedinte al SNPPC BT IPJ Constanţa, am participat la şedinţa de comandă care a avut loc pe acest subiect. Ţin să precizez că IGPR a solicitat soluţii pentru asigurarea unui serviciu poliţienesc permanent şi de calitate, cu respectarea drepturilor poliţiştilor. Concluzia principală a fost că în condiţiile actuale de încadrare a resursei umane, cele trei condiţii nu se pot asigura cumulativ, ci numai două câte două.
 
În prezent, organizarea serviciului poliţienesc se face în cele mai multe subunităţi de poliţie cu respectarea caracterului permanent şi a drepturilor poliţiştilor, în detrimentul calităţii. Problema noastră este că unii şefi confundă caracterul permanent al serviciului poliţienesc cu prezenţa permanentă a poliţistului la muncă. Atrag atenţia că acest „caracter permanent“ este o caracteristică a instituţiei poliţiei, şi nu a individului poliţist. O primă soluţie ar fi acoperirea deficitului de personal, urmată de o reevaluare a organigramei şi o adaptare a ei la realităţile şi nevoile actuale ale societăţii, dacă ţinem cont că această organigramă este una stabilită acum câteva zeci de ani, când situaţia operativă era de câteva ori mai mică. Am avut neplăcuta surpriză să identificăm situaţii cu şefi profesionali care ameninţă voalat cu reclamaţii penale la adresa poliţiştilor ce refuză „munca forţată“.
 

Ministrul Carmen Dan a susţinut că în anul 2017 s-au încadrat în jur de 6.000 de noi angajaţi în Poliţie, iar în 2018 vor urma alţi peste 7.000 de oameni. Câţi poliţişti au fost angajaţi la Constanţa? Ce ne puteţi spune despre deficitul de personal cu care se confruntă IPJ Constanţa în acest moment?
 
Din datele noastre, anul trecut la IPJ Constanţa au fost încadraţi aproximativ 60 de poliţişti. În ianuarie au mai încadraţi 19 poliţişti. Asta în condiţiile în care anul trecut s-au pensionat peste 150 de poliţişti. În prezent, IPJ Constanţa, conform datelor noastre, se confruntă cu un deficit de cadre de 28%. Aproape 1/3. Foarte mult. Suntem la limita asigurării caracterului permanent al serviciului poliţienesc .
 
Tot ministrul Dan a susţinut că în acest moment venitul minim net al unui agent debutant este de cel puţin 3.000 de lei, fără a mai pune la socoteală drepturile pentru ture de noapte sau pentru munca în zilele libere sau la sărbători legale. Acesta ar fi cel mai mic venit al unui poliţist, adică acel poliţist ieşit direct din şcolile de agenţi. Este adevărată această informaţie?
 
Nu. Din păcate, este o manipulare, ca să nu îi spun minciună. În prezent, un poliţist debutant încasează un venit de 2.600-2.800 de lei. Dacă scădem normele de hrană şi echipament, care sunt indemnizaţii, şi nu venituri (hrană - 990 de lei, echipament - 240 de lei, în medie), constatăm cu stupoare că poliţiştii încasează un salariu de... 1.300 - 1.500 de lei. Cunosc poliţişti care încasează şi 1.150 de lei. Doamna ministru manipulează opinia publică adunând la venitul realizat şi cele două indemnizaţii menţionate mai sus şi aruncă în spaţiul public afirmaţii neadevărate (tehnică simplă: minte prin omisiune). Ruşinos este faptul că în martie 2017, printr-un comunicat, doamna ministru „se lăuda“ că peste 60% din personalul MAI beneficiază de creşteri salariale prin aducerea salariului de funcţie (de bază) la nivelul salariului minim pe economie. Va daţi seama că doamna ministru recunoaşte că 60% din personalul MAI este remunerat cu salariul minim pe economie?
 
Cât de mult au fost afectaţi poliţiştii după decizia de a se renunţa la sporul de 40%, pentru care, de la 1 ianuarie 2018, nu a mai fost găsită bază legală? Câţi poliţişti din judeţul Constanţa au veniturile scăzute, ca urmare a renunţării la acest spor?
 
În prezent, aproape toţi judiciariştii, criminaliştii şi poliţiştii din mediul rural sunt afectaţi de această încetare a plăţii permanenţei la evenimente. Cred că sunt cel puţin 300 de poliţişti afectaţi. Aceştia pierd sume cuprinse între 300 şi 800 de lei, pe care le încasau în funcţie de planificarea serviciului de permanenţă la evenimente. Culmea este că angajatorul, pe ici, pe colo, încă încearcă să determine poliţiştii să presteze acest serviciu fără a fi remuneraţi. Aduc la cunoştinţă public, cu această ocazie, că munca forţată este ilegală şi le sugerez acestor şefi profesionali să citească cu atenţie art. 42 din Constituţia României.
 
Ministrul Carmen Dan a menţionat că în bugetul MAI sunt alocate sumele pentru voucherele de vacanţă pentru anul 2018. Aveţi informaţii legate de modul în care se vor acorda acestea?
 
Da. În prezent, legea spune că trebuie acordat voucherul în valoare de 1.450 de lei. Pentru a mai face ceva economii la buget, Guvernul are intenţia de a nu ne acorda aceste vouchere, invocând faptul că identităţile celor din familia ocupaţională „Apărare, ordine publică şi securitate naţională“ ar fi clasificate. Prin urmare, ar intenţiona să facem noi cheltuiala pe concediu şi ulterior să deconteze aceste cheltuieli în sumă de 1.450 de lei. Este o găselniţă inventată cu scopul precis de a face economii, pentru că se vor face regulamente destul de stufoase şi interpretabile şi vom avea situaţii în care nu vor deconta aceste sume fie în tot, fie în parte. Noi am venit cu două soluţii: card nenominal pe care să se vireze contravaloarea voucherului sau achitarea efectivă a acestei contravalori pe cardul de salariu. Este una dintre doleanţele noastre, care, dacă nu se va rezolva, ne va scoate la proteste.
 
Am înţeles că în cursul zilei de 13 februarie SNPPC şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) au depus la Guvern şi la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale un set de amendamente la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Ce prevăd aceste amendamente?
 
Sunt amendamente la Legea 153/2017, aşa-zisa lege unică, care este unică în felul în care s-a aplicat şi se aplică: politicienii au primit deja tot ce prevede această lege pentru ei, apoi câteva familii ocupaţionale au primit o bună parte din drepturile salariale prevăzute pentru dânsele, iar familia ocupaţională din care şi noi facem parte, a primit… NIMIC. Prin amendamentele depuse am solicitat să ni se aplice şi nouă parte din această lege, astfel încât şi noi să simţim în buzunare o îmbunătăţire a venitului, dar să şi rezolvăm dezechilibrele salariale din sistem.
 
Pentru luna viitoare pregătiţi o acţiune amplă de protest în Bucureşti, chiar de Ziua Poliţiei Române. În ce condiţii veţi renunţa la această acţiune?
 
Este adevărat că pregătim o acţiune amplă de protest. Din datele noastre, vom ajunge la Bucureşti să sărbătorim Ziua Poliţiei alături de doamna ministru şi de Guvern, aproximativ 15.000 de poliţişti şi personal contractual. Renunţăm la acţiune numai dacă Guvernul acceptă amendamentele noastre la Legea 153/2017, soluţii concrete de diminuare a deficitului de personal, plata orelor suplimentare efectuate în cursul săptămânii şi acolo unde situaţia o impune, plata permanenţei la evenimente până la rezolvarea deficitului de personal.
 
Mai sunt probleme mari cu legislaţia actuală a pensiilor militare de stat, pe care Guvernul a modificat-o în rău şi a instituit, în opinia noastră, o dublă impozitare şi plată a contribuţiilor. Cu această ocazie, încurajez poliţiştii să citească cât mai mult legislaţia sindicală, să îşi cunoască şi să îşi ceară drepturile care li se cuvin.
 
De asemenea, anunţ faptul că pentru protestul organizat de Ziua Poliţiei la Bucureşti aşteptăm cât mai mulţi poliţişti/personal contractual constănţeni, indiferent dacă sunt sindicalizaţi sau nu. Noi vom organiza transportul şi le vom asigura toate drepturile prevăzute de lege cu ocazia deplasării. Pot veni poliţiştii/personalul contractual care sunt liberi de drept, liberi după serviciu, în concediu de odihnă sau suplimentar. Precizez că, în situaţia în care nici acţiunea de protest nu va avea efect, vom trece la acţiuni mai radicale, cum ar fi greva foamei sau blocarea sistemului cu propriile sale arme. Profesionalism. Dreptate. Onestitate.
 
Întrebările cititorilor:
 
anon1888: Bună ziua! Este adevărat că poliţiştii sunt presaţi, chiar şantajaţi, să asigure permanenţa, însă fără a mai primi sporul?​
 
V.Z.: Este adevărat faptul că avem cazuri în care poliţiştii sunt în asemenea situaţii. Pe această cale, le aducem la cunoştinţă că planificarea permanenţei este ilegală în prezent, din cauza faptului că nu mai există prevedere legală care să stabilească condiţiile de organizare a acestui mod de lucru. Solicităm tuturor poliţiştilor aflaţi în asemenea situaţii împotriva voinţei lor să ne contacteze şi îi asigurăm că acest abuz va înceta imediat. Atragem atenţia şefilor profesionali care încă nu fac diferenţa între caracterul permanent al serviciului poliţienesc şi prezenţa permanentă a poliţistului la muncă sau la dispoziţia angajatorului să îşi reconsidere poziţia care, în opinia noastră, este trecută de limita legii.
 
anon1888: Premierul Viorica Dăncilă a declarat că este nevoie de un proiect de reformare a Poliţiei Române, după ce, anul trecut, instituţia s-a confruntat cu unele cazuri „grave“ care au pus în pericol încrederea cetăţenilor în instituţie. Ce credeţi că ar trebui să se schimbe?​
 
V.Z.: Ne trebuie un statut modern şi adaptat realităţilor actuale. Legislaţie puternică de partea instituţiei poliţiei, care să îi asigure bună funcţionare, dar şi protecţia poliţistului atunci când acesta îşi face treaba.
 
anon1888: Ce se va întâmpla cu poliţiştii de la posturile de Poliţie Rurală? Va creşte rata infracţionalităţii în aceste zone?
 
V.Z.: Poliţiştii de la posturile de poliţie din mediul rural sunt într-o situaţie foarte dificilă. Singura soluţie ar fi, în opinia noastră, redimensionarea schemelor de personal la cel puţin 5+1 la fiecare post de poliţie, bineînţeles, cu creşterea numărului de poliţişti în funcţie de situaţia operativă.
 
anon1888: Care sunt problemele cu care se confruntă poliţiştii constănţeni şi câte şi-au găsit rezolvarea până în prezent?​
 
V.Z.: Problemele cu care ne confruntăm sunt multiple şi sunt generate de factori obiectivi, dar şi subiectivi. Până în prezent, şi-au găsit rezolvarea foarte puţine, cum ar fi combustibilul pentru autospeciale, dotarea autospecialelor cu anvelope de sezon, birotică. Mai sunt destule însă legate de dotare, parc auto, uniformă neadaptată nevoilor din stradă, salarizare, deficit de personal.
 
anon1383: Ce părere aveţi despre poliţiştii care fac de ruşine uniforma? Exemplul poliţistului pedofil.​
 
V.Z.: Poliţiştii care fac de râs uniforma au fost, sunt şi probabil, din păcate, vor mai fi. „Pădure fără uscături...“. Cu toate acestea, Poliţia Română este una din cele mai curate instituţii, dacă analizăm statisticile procentuale şi pentru anul 2017, chiar la bilanţul IGPR de astăzi s-a menţionat că această instituţie se bucură de încrederea a 55% din populaţia României.
 
anon1609: Ce părere aveţi despre testările psihologice pe care sunt nevoiţi să le treacă poliţiştii? Ajută la descoperirea unor comportamente deviante?
 
V.Z.: Fiecare poliţist este testat conform reglementărilor în vigoare. Acesta testări (părere neavizată şi personală) pot conduce la identificarea comportamentelor deviante, dar nu pot conduce la identificarea de afecţiuni psihice.
 
anon2839: Vreau să vă întreb acum dacă poliţistul are aceleaşi drepturi sindicale ca şi, să zicem, muncitorul dintr-o fabrică, precum ceferistul sau petrochimistul?​
 
V.Z.: Nu. Poliţistului îi este interzis prin lege să facă grevă. Sindicatul este cel care prezintă realitatea din sistem exact cum este ea. Un contribuabil corect informat va şti să aprecieze la adevărata valoare munca depusă de poliţişti dacă va cunoaşte şi neajunsurile din sistem.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Geta 17 Mar, 2018 16:06 Au dreptate că să își ceară drepturile.Sunr destui huligani care le pun viața în pericol atunci când se duc la intervenții.