Interviu online cu Virgil Coman, şeful Direcţiei Judeţene a Arhivelor Statului Constanţa Tema este - Prostituţia la Constanţa. De la primele menţiuni în documentele „comunei Kiustenge”, la fenomenul de azi

De când datează primele menţiuni referitoare la practicarea celei mai vechi meserii din lume la Constanţa? Cum erau privite prostituatele din oraşul port? Ce statut aveau acestea? Unde erau amplasate, în 1900, „casele de toleranţă” în Constanţa? Vorbim despre aceste aspecte mâine, de la ora 11.00, cu Virgil Coman, şeful Direcţiei Judeţene a Arhivelor Statului Constanţa în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro..

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Realizator: Ada CODAU

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Intrebările redacţiei:

1. Primul regulament al „comunei urbane Kiustenge” datează de la 1879. Ce tip de reglementări cuprindea documentul?

I-aş invita pe cititori să studieze volumul “Constanţa. Mărturii documentare” pentru a înţelege mai bine ce reglementări cuprinde acest document. Poate sunt puţin răutăcios, dar, pentru că îmi sunt foarte dragi consumatorii de presă scrisă şi de cultură, am să le spun că acest regulament cuprinde 15 capitole şi 80 de articole în care sunt prezentate reglementări diverse referitoare la administraţia urbei. Practic, vorbim despre principalele probleme cu care se confruntau autorităţile locale într-un oraş port la Marea Neagră.
 
2. Cum era organizat, din punct de vedere administrativ, oraşul port la momentul respectiv?


Oraşul era, din punct de vedere administrativ, împărţit în două: partea de culoare roşie, care cuprindea zona veche a oraşului, de la bulevardul Elisabeta, urcând spre Piaţa Independenţei (actuala Piaţă Ovidiu) şi toate străzile de aici, până la intersecţia cu strada Tomis (Sulmona), şi partea de culoarea galbenă, în sus, cuprinzând şi partea oraşului care urma să se dezvolte.
Atât modelul regulamentului din 1879, cât şi cel al împărţirii oraşului sunt preluate după altele din oraşele din Vechiul Regat: Brăila, Bucureşti şi altele.
 
3. În ce fel era popularizat, în rândul constănţenilor, acest regulament? Ce riscau cei care îl încălcau?

În primul rând, pentru a fi înţeles de consilierii locali, a fost tradus în limbile greacă şi turcă, dezbătut, aprobat de Consiliul Comunal şi confirmat, cu unele modificări, de prefectul Remus Opreanu. Ulterior, a fost tipărit şi înmânat celor care trebuiau să îl aplice, atât funcţionarilor de orice fel, cât şi comercianţilor. A fost făcut public şi cetăţenilor Constanţei, prin afişaj în locurile publice. Regulamentul prevedea şi sancţiuni pentru cei care îl încălcau, prin plata unor sume de bani sau chiar prin închisoare.
 
4. Când apar primele menţiuni oficiale, în documentele Constanţei, despre prostituate?


Din câte am citit până acum şi sper să nu greşesc, primele menţiuni oficiale apar chiar în Regulamentul pentru Administraţia Interioară din anul 1879 a comunei urbane Constanţa. Capitolele 11 şi 12 reglementau prostituţia în oraşul nostru. Ulterior, vor apărea regulamente privind reglementarea prostituţiei, iar în cuprinsul fondului arhivistic Primăria Constanţa există şi o corespondenţă pe această temă, pe baza căreia, de-a lungul timpului, au mai fost publicate informaţii despre prostituţia în oraşul nostru.
 
5. Cum erau acestea privite şi tratate în societate la momentul respectiv?

Având în vedere că vechea urbe tomitană are deschidere la Marea Neagră, ca în orice oraş port, această activitate ocupa un loc însemnat. Sigur, bărbaţii care frecventau aceste locuri erau încântaţi, însă familiile în care domneau bunul simţ şi educaţia de un nivel ridicat nu vedeau cu ochi buni această activitate. În opinia mea, nici astăzi această activitate nu este una care ar trebui să ne mândrim şi nici nu trebuie să se bucure de atenţia noastră, în condiţiile în care este practicată în mod ilegal. Pentru a fi mai clar, fac parte din categoria celor care nu agreează ideea legalizării prostituţiei şi nici a practicării ei.
 
6. Cât de frecventate erau de reprezentanţii administraţiei, ai politicii, ai intelectualităţii vremii? Există mărturii în acest sens?
 
Deşi nu m-a preocupat în mod special această temă, există unele mărturii referitoare şi la categoriile sociale care frecventau casele de toleranţă şi mai regăsim şi funcţionari civili şi militari, dar în special marinarii şi cei care vizitau Constanţa în perioada sezonului estival sau pentru a încheia diferite tranzacţii comerciale. Sigur, nu erau pe placul cetăţenilor urbei “personajele” politice şi administrative locale care ar fi frecventat aceste case de toleranţă şi de aceea acestea ori nu le frecventau, ori se fereau foarte mult. Era şi firesc, în opinia mea, dacă mă gândesc că un funcţionar sau un om politic trebuie să fie un model pentru comunitate, iar prin “vizitarea” unei prostituate numai un model nu ar mai fi fost.
 
7. Care era, din punct de vedere legal, statutul prostituatelor?

Casele de toleranţă şi, implicit, personalul care desfăşura activitatea aici au funcţionat în mod legal până către sfârşitul deceniului al III-lea al secolului XX, la Constanţa. Atât matroanele, cât şi prostituatele aveau obligaţii clar stabilite prin regulamente votate de Consiliul Local, încălcarea acestora fiind pedepsită cu amendă şi chiar închisoare. Poate cea mai importantă, în opinia mea, era vizita medicală obligatorie şi periodică, dar şi altele, precum modul în care trebuiau să se comporte pe stradă (să fie îmbrăcate decent) şi să nu atragă atenţia cetăţenilor, în localurile publice (restaurante, hoteluri, săli de spectacol) şi altele.
 
8. Unde erau amplasate „casele de toleranţă” în anii 1900? În ce fel se distingeau, arhitectural, de restul clădirilor?

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, acestea s-au aflat în zona veche a oraşului, iar din punct de vedere arhitectural clădirile nu se distingeau de celelalte imobile, semnul distinctiv fiind felinarul roşu. Acestora nu le era permisă funcţionarea în vecinătatea bisericilor, a şcolilor şi a grădinilor publice. După 1900, pe măsură ce oraşul s-a dezvoltat, cele mai cunoscute străzi unde se practica prostituţia - legal sau ilegal - erau Cuza Vodă, General Manu şi Ion Lahovari. După interzicerea funcţionării caselor de toleranţă, activitatea a continuat în mod ilegal, locuitorii Constanţei adresând petiţii autorităţilor pentru ca prostituţia să nu se mai practice în niciun mod.

9. Cât de extinsă era, la vremea aceea, prostituţia în Constanţa? Era un fenomen sau, mai degrabă, un episod, o paranteză tolerată?

Având în vedere că vorbim despre un oraş port, cum am mai spus şi înainte, prin comparaţie cu alte oraşe ale ţării, putem vorbi despre o practicare a prostituţiei pe o scară mai largă. Prin urmare, este un adevăr care poate ne doare în calitate de cetăţeni ai acestei urbe, chiar dacă face parte din trecutul oraşului nostru.

10. S-a manifestat, la Constanţa, în anii despre care vorbim, o toleranţă mai mare legată de ceea ce numim „cea mai veche meserie din lume”?

Sigur, constănţenii erau mai obişnuiţi cu existenţa caselor de toleranţă decât cetăţenii din alte oraşe ale ţării (cu excepţia oraşelor port la Dunăre şi Marea Neagră - Galaţi, Brăila, Sulina şi altele).
 
11. Constanţa este un mozaic interetnic, un puzzle cultural. Găsim, aici, alături de români, turci, tătari, armeni, greci, bulgari, nemţi. Se putea vorbi despre o metisare în rândul prostituatelor?

În general, au existat bariere de natură religioasă în privinţa întemeierii familiilor la Constanţa. Prin urmare, cele mai multe căsătorii se realizau între persoane de aceeaşi confesiune. Sigur, acolo unde dragostea reuşea să înlăture aceste bariere, se întemeiau şi familii între persoane de confesiuni diferite. Nu în mod special originea etnică a fost criteriul pe baza căruia s-au întemeiat familiile, ci confesiunea. Dacă vorbim de originea etnică a prostituatelor, având în vedere mozaicul etnic din oraşul nostru, şi acestea erau de etnii diferite.

12. Făcând o comparaţie cu trecutul, în ce fel s-a schimbat statutul femeilor care practică prostituţia?

Mi-e greu să vorbesc despre statutul acestor femei. Sigur că ele nu sunt văzute bine şi nici nu ar trebui să fie. Din punctul meu de vedere, prostituţia este un flagel care încă macină societatea contemporană la nivel mondial, atât acolo unde ea funcţionează legal, cât şi în statele unde este interzisă. Nu mi-am închipuit niciodată că aş putea vorbi despre o prostituată ca fiind un model în societate. Din nefericire, legal sau ilegal, prostituţia se practică, de aceea ar trebui să constituie o preocupare permanentă pentru factorii decizionali, astfel încât aceasta să nu mai fie practicată. Poate o soluţie - oarecum utopică - ar fi ca prostituatelor să li se ofere locuri de muncă oneste în statele unde ea este practicată ilegal, astfel încât să renunţe la vechea “meserie”. În statele unde ea funcţionează legal, situaţia se complică, însă, repet, eu aş interzice practicarea ei.

13. În municipiul Constanţa vedem zilnic prostituate pe stradă, în apropierea centrelor comerciale şi inclusiv în imediata vecinătate a instituţiilor de învăţământ. Sunt femei expuse, care îşi asumă ceea ce fac. Cum aţi defini fenomenul la momentul actual?

În completarea celor spuse până acum pot să mai afirm că fac parte din categoria celor neliniştiţi de această problemă. Nu numai pe stradă şi în vecinătatea instituţiilor de învăţământ le vedem sau nu vrem să le vedem pe prostituate, dar reclame cu acestea există şi în presa scrisă, din nefericire. Repet, este un flagel care ne macină, iar factorii decizionali ar trebui să se aplece mai mult şi asupra acestuia. În legătură cu cele care practică prostituţia, prin însănătoşirea mediului familial în care se dezvoltă din copilărie fenomenul se poate diminua, un rol important avându-l părinţii, dar şi şcoala. Sigur, o viaţă economică mai echilibrată în care problemele financiare nu sunt atât de grave ar conduce către scăderea numărului celor care practică prostituţia. Poate mai sunt şi alţi factori care ar putea contribui la diminuarea fenomenului, factori la care încă nu m-am gândit, dar care, print-o analiză atentă, ar putea fi identificaţi. Probabil numai aşa ar putea fi soluţionată această problemă a lumii contemporane.