Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“

Născut pe data de 3 septembrie 1954,  capitan-comandorul (r) de aviație Nelu Enache a copilarit în comuna Ciorasti, județul Vrancea, iar dupa absolvirea Școlii generale a urmat cursurile Liceului militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc.

În perioada 1973-1976, a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“, care fusese ancorată pe prima locaţie situată la 140 km est-Constanţa pentru prospecţiuni geologie. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii. Despre aviaţia de la Constanţa am discutat, ieri, în cadrul unui interviu online, cu Nelu Enache.
 
Aţi urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc. Cum aţi ales să urmaţi o carieră în aviaţie? Cine v-a influenţat decizia? Nu aţi regretat ulterior?
 
În anul III, fiind elev al Liceului Militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc, am urmat cursurile teoretice ale zborului cu motor, cursuri ţinute de ofiţeri delegaţi de la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ - Boboc. Atât mie, cât şi altor colegi de liceu, aceste cursuri mi-au insuflat dorinţa de cunoaştere a avioanelor, de explorare a unui domeniu nou, aviaţia. Aşa am ales să urmez o carieră ca aviator militar şi, mai târziu, nu am regretat alegerea făcută.
 
Să vorbim despre aviaţia de la Constanţa. De la începuturi. Unde aveam unităţi de aviaţie. Ce au reprezentat acestea pentru Constanţa şi pentru România?
 
La Constanţa, înainte de Al Doilea Război Mondial, au existat unităţi de aviaţie la Ciocârlia, Mamaia-Sat şi Palazu Mare. După anul 1951 au avut loc profunde schimbări în structura organizatorică, înzestrarea cu tehnică de luptă reactivă, pregătirea şi instruirea personalului navigant, tehnic şi de deservire aerodrom. Aviaţia de vânătoare cu piston a trebuit să facă loc aviaţiei reactive. La Palazu Mare, pe malul lacului Siutghiol, a funcţionat timp de două decenii o escadrilă de hidroaviaţie, iar după anul 1948 zborurile au fost reluate cu un număr de 19 avioane tip Heinkel He-114. Pe data de 6 mai 1955, un echipaj format din locotenentul Traian Creţu, pilot, şi locotenentul Constantin Gornistu, navigator de bord, au fugit din ţară cu un hidroavion şi au amerizat lângă Istanbul. În urma acestui eveniment considerat foarte grav în acele vremuri, Escadrila 347 Hidroaviaţie (UM 03497) s-a desfiinţat şi a constituit unul din motivele pentru care R 172 Av VR de la Ianca să fie mutat la Constanţa. În anul următor, hidroaviaţia a fost reînfiinţată şi a funcţionat până în anul 1960, când, în urma reorganizării armatei, a fost desfiinţată definitiv, tehnica şi personalul fiind mutaţi la Mihail Kogălniceanu. Această unitate a fost mândria României şi a Constanţei, în anul 1959 fiind considerată cea mai frumoasă cazarmă din ţară, iar pe timpul războiului şi-a adus pe deplin contribuţia prin misiunile de zbor executate deasupra litoralului.
 
La Mihail Kogălniceanu, în iunie 1955, s-a instalat R 172 Av VR (UM 01941) mutat de la Ianca, regiment înfiinţat la 1 aprilie 1951 pe aerodromul Pipera sub denumirea de R 14 Av VR, locotenentul-major Aurel Răican fiind primul comandant. Regimentul de aviaţie vânătoare de la Mihail Kogălniceanu a suferit mai multe transformări de-a lungul anilor ca organizare, denumire şi tehnică de luptă, având aerodrom de rezervă în localitatea Fântânele. Misiunile de pregătire în zbor ale regimentului s-au executat la început cu avioane S-102, MIG-15, IAK-11 şi un avion de legătură Fieseler Storch Fi-156 (Barza), iar mai târziu, în R 57 Av V au fost aduse avioane de vânătoare supersonice MIG-21, avioane cu geometrie variabilă MIG-23 şi avioane MIG-29 considerate cele mai performante. În anul 1990 unitatea de aviaţie de la Mihail Kogălniceanu dispunea de 28 de aeronave MiG-23 şi 13 aeronave MiG-29 şi a funcţionat până în anul 2004 ca bază aeriană. În ultimii ani, tehnica de luptă nu a mai avut resurse, iar unele subunităţi au fost restructurate. Pentru toată zona de est a ţării, la un moment dat, unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, fiind înzestrată cu cele mai noi avioane (MIG-29) pe care au făcut trecerea cei mai buni piloţi.

 
La Tuzla a luat fiinţă în martie 1977 R 59 El (UM 02010), având în compunere două escadrile de elicoptere IAR-316B „Alouette“ (24 elicoptere) şi o escadrilă de elicoptere IAR-330H PUMA (10 elicoptere).
 
La început, structura unităţii a fost dislocată pe aerodromul Mihail Kogălniceanu la nivel de escadrilă comandată de locotenent-colonelul Mihai Fitcal, iar după transformarea în regiment şi mutarea la Tuzla primul comandant a fost colonelul Cristian Dumitru. Unitatea de la Tuzla a funcţionat până în anul 2001, când a fost desfiinţată şi cadrele au fost disponibilizate. Astăzi, la Tuzla funcţionează un Grup de Elicoptere subordonat Marinei Militare (Flotilei 56 Fregate), înzestrat cu elicoptere IAR-330 Puma Naval şi societatea civilă Aerodrom Utilitar Tuzla, reformată din vechiul AVIASAN şi aviaţia civilă.
 
De-a lungul anilor, R 59 El Tuzla a devenit cunoscut în toată ţara prin misiunile executate la platformele de foraj marin, cele de cercetare a litoralului, cele de supraveghere a traficului rutier, cele din agricultură şi, nu în cele din urmă, prin misiunile de salvare a marinarilor de pe nave aflate în pericol de scufundare sau a oamenilor aflaţi în situaţii limită (calamităţi naturale).
 
La Constanţa, aveam trei forţe militare: terestre, navale şi aeriene. Una, ultima, nu mai există. Cum ar trebui rezolvată această problemă în contextul în care România este un partener de mare însemnătate pentru NATO?
 

Acum lucrurile s-au schimbat, facem parte din structura NATO şi forţele aeriene dislocate la Mihail Kogălniceanu şi Baza 86 Aeriană-Borcea pot suplini cu succes fostele baze aeriene. Ele sunt înzestrate cu cele mai noi aeronave de luptă multirol.
 
Se impune crearea unor unităţi de aviaţie pentru apărarea litoralului românesc de la Marea Neagră, în această zonă existând o serie de obiective economice strategice ale României?
 
Nu sunt în măsură să răspund la această întrebare.
 
În anul 1976, aţi fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea Escadrila 141 Elicoptere. Aici aţi deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“, ancorată pe prima locaţie situată la 140 km est-Constanţa pentru prospecţiuni geologie. Povestiţi-ne despre primul zbor pe care l-aţi efectuat. Ce emoţii aţi avut? 
 
Nu pot uita niciodată acel prim zbor. Mai târziu, l-am descris într-o poveste. În luna decembrie 1976 (sau ianuarie 1977), într-o zi cu ninsoare şi viscol, m-a chemat comandantul escadrilei la el la birou şi mi-a zis că trebuie executată o misiune la Platforma de foraj marin „Gloria“ şi mă ia şi pe mine să mă acomodez cu zborul deasupra mării. Echipajul era format din cei mai buni piloţi de PUMA: lt. col Mihai Fitcal, pilot prim, cpt. Constantin Goreac, pilot secund, şi mecanicul de bord Nicolae Bucşa. N-am ştiut niciodată de ce s-a luat hotărârea executării acelui zbor în condiţii grele. Noi eram îmbrăcaţi în costumele de supravieţuire pe mare, asemănătoare celor de la scafandri, peste care am tras combinezoanele albastre. Am urcat la bordul elicopterului IAR-330H PUMA nr. 09, de culoare portocalie, care era echipat cu flotoare pentru zborul deasupra mării. Noi îi mai spuneam „Portocala“. După decolare, la 50 de metri înălţime, am intrat în plafon, iar zăpada continua să cadă. Jos nu vedeam nimic. Doar o întindere albă, lăptoasă. Ştergătoarele de parbriz oscilau uniform pe geamuri, iar anti-givrajul era cuplat. După câteva minute de zbor s-a mai limpezit un pic cerul şi am putut vedea sub noi cum şerpuieşte lin fumul termocentralei de la Ovidiu. După alte câteva minute am intrat deasupra mării ca să aterizăm dinspre est în Dana 34 a Portului Constanţa. Am aterizat, am luat un grup de specialişti care trebuiau duşi la Platformă (era o urgenţă) şi cap-compas 90 de grade. După decolarea din dană, comandantul Fitcal mi-a zis să vin pe scaunul mecanicului de bord că vrea să-mi arate ceva. Nu am înţeles ce vrea să-mi arate pe un asemenea timp, nici deasupra mării nu vedeam nimic, doar un aer albicios, valurile nu le vedeam. Nu înţelegeam ce poate fi „fantastic“ pe o asemenea vreme. Din instinct, mi-am strâns cureaua şi încheietorile vestei de salvare. Iar pofta mea de a pune întrebări a încetat brusc, pentru că, în colţurile geamurilor, zăpada se depusese straturi, straturi. Priveam afară, în abisul ce se colora când roşu când cenuşiu. Acul altimetrului indica înălţimea de 400 m. Cu respiraţia tăiată, am privit cum cenuşiul devine din ce în ce mai negru. Negru ca smoala. În interiorul elicopterului s-a făcut întuneric.
 
Mai întâi am crezut că visez, apoi am realizat imediat unde sunt şi am văzut că jocul de lumini are loc sub ochii mei. Un joc pe care este imposibil să-l descrii. Negrul se schimba în diferite nuanţe, mai închis, mai deschis. Ochiuri mici şi albe se roteau în jurul nostru, iar razele soarelui aruncau prin aceste ochiuri săgeţi de foc. Ca prin minune, ninsoarea încetase. Oamenii din elicopter priveau şi ei, înmărmuriţi. În acel moment cerul a deschis în faţa noastră, într-o explozie neînchipuită a luminii, două porţi imense, uriaşe. Dincolo de aceste porţi, cerul se vedea senin, iar marea a apărut sub noi de un albastru deschis. Linia orizontului se vedea clar, uniform, dintr-o parte în alta a mării, delimitată de valurile înspumate, deasupra cărora, câte-un pescăruş singuratic se rotea în vânt. Fără să vreau, amintindu-mi de vorbele comandantului Fitcal, le-am strigat în microfon: „Extraordinar: Porţile de azur!“ Cam aşa a fost acel zbor de început şi de acomodare.
 
După anul 1983 aţi fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Vă rugăm să ne vorbiţi despre munca grea pe care o efectuau aviatorii, despre aterizările forţate sau cele în condiţii grele de zbor.
 
Am fost numit pe funcţia de Ofiţer 3 (dirijare şi programare zbor) la Escadrila a 2-a de MIG-23 comandată de locotenent-colonelul Pavel Oţelea. Eram ajutorul lui pe funcţia de navigator al escadrilei şi am participat efectiv la conducerea zborului din turnul de la Aeroport şi la celula de alarmă ca dispecer, atât la zborurile de zi, cât şi la cele de noapte. Am fost martor sau chiar am fost implicat efectiv la multe evenimente care s-au petrecut în unitate. O să încerc să vă expun câteva dintre ele. Pe 24 aprilie 1984, venind din Bulgaria cu un avion MIG-23 DC (dublă comandă), doi dintre cei mai buni piloţi de MIG-23, colonelul Dumitru Tache zis “Cocoş“ şi locotenent-colonelul Mircea Budiaci zis „Oase“, au catapultat deasupra aerodromului din cauza opririi motorului.
Pe 23 august 1984, regimentul a participat la parada aeriană de la Bucureşti cu trei formaţii de avioane MIG-23 şi două de rezervă cu un număr total de 12 piloţi. După trecerea la verticala tribunei oficiale, la întoarcere, formaţia a intrat deasupra litoralului pe la Mangalia şi a zburat deasupra plajelor la înălţime mică.
 
Pe 30 august 1984, regimentul executa zbor de zi. Cursa de Istanbul a decolat de pe pistă, a făcut viraj stânga şi, la RFI (Radiofarul îndepărtat) s-a întâlnit cu două dintre avioanele noastre (MIG-21), care erau în procedura de aterizare. A fost un pericol de abordaj evident şi numai datorită piloţilor militari locotenent-colonel Nicolae Sascău, zis „Şişcă“, şi căpitan Ioan Dudaş, zis „Gioni“, s-a evitat o tragedie.
Practic, cei doi piloţi militari au trecut, unul pe deasupra, iar altul pe dedesubtul cursei de pasageri, care, datorită situaţiei create, s-a întors pe aerodromul Mihail Kogălniceanu.
 
Pe 29 noiembrie 1984, la regiment se înregistrează un eveniment deosebit: locotenentul pilot Mihai Roşu a decedat într-un tragic accident de avion. În timp ce pilota un avion MIG-21, pe panta de aterizare, avionul a intrat în limită de viteză şi s-a angajat, prăbuşindu-se la 3-4 km de pistă.
 
Pe 29 iulie 1986, în timp ce eram ajutorul conducătorului de zbor lt. col Pavel Oţelea, zis „Tătuca“, şi dădeam aprobarea de decolare a avioanelor la zborul din acea zi, echipajul compus din maiorul Mircea Dionisie, zis „Fiara“ (comandant regiment) şi locotenent-colonelul Gheorghe Sitaru, zis „Pisoiu“ (comandantul escadrilei a 1-a), la două minute după decolarea cu avionul MIG-23 UB nr. 110 au raportat scăderea turajului la motor şi au catapultat.
 
Putem spune că s-au născut a doua oară, deoarece părăsirea avionului s-a efectuat la o înălţime critică, în decolare. Au urmat şi alte situaţii deosebite: aterizări forţate, catapultări şi chiar accidente soldate cu morţi sau răniţi
 
În prezent, activaţi în Asociaţia ARPIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii. Vă rugăm să ne spuneţi mai multe despre această asociaţie. 
 
Pe 18 octombrie 1992 are loc prima şedinţă de demarare a activităţilor de înfiinţare a filialei ARPIA, la iniţiativa comandorului Moise Filipaş, cpt (r) Bonchiş Ioan şi cpt.cdor (r) Constantin Oprea. La această şedinţă, pe lângă 8 dintre membrii fondatori, au participat: cpt. rg.1 Marcel Dragu - preşedinte Cultul Eroilor Constanţa, cdor. Ion Ţarină – cdt. R 59 El Tuzla, cpt. rg.1 Ioan Ciurcă - şeful Cercului Militar Constanţa, lt.col Pavel Lică - redactor Pro Patria şi cdor. Moise Filipaş - reprezentant ARPIA Bucureşti. Şedinţa de înfiinţare a filialei ARPIA: Ioan Bonchiş, Nicolae Gheorghe, Moise Filipaş şi Alexandru Pintilie. Participanţi: Florin Ciobanu, Stelian Zaharia, Toader Moraru, Beniamin Popescu, Cornel Dănulescu.
 
Membrii fondatori ai Filialei Constanţa a Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii: cdor. Filipaş Moise, cpt. Ioan Bonchiş, cpt.cdor. Constantin Oprea, lt. Stelian Zaharia, cdor. Gheorghe Săvoiu, cdor. George Roiu, cpt. Nicolae Gheoghe, cdor. Ioan Ţarină, lt.cdor. Gheorghe Tomoş, cpt.cdor. Aldea Horia, cdor. Nichifor Boanţă, cdor. Gheorghe Constantin, cdor. Vasile Olteanu, plt. Ilie Secuiu, lt.cdor. Zaharia Mărgineanu, cdor. Costache Rotundu, aviator pictor Traian Marinescu, Beniamin Popescu, cpt.cdor. Alexandru Pintilie, Toader Moraru, Ioan Iacob Sima, lt. Constantin Gornistu, lt.cdor. Constantin Sitaru, lt. Doru Preda, Dan Tănase Caliopia, cdor. Florin Ciobanu, lt.maj. Cornel Dănulescu, lt. Stelian Petrescu, Constantin Pop, Andrei Gheorghe, slt. Octavian Şved, cdor. Nicolae Sascău, cdor. Ioan Badistru, cdor. Nicolae Toma. Preşedinţi de onoare ai Filialei ARPIA Constanţa: cdor. Nicolae Toma, general de flotilă aeriană (r) Constantin Gheorghe.
Membrii de onoare ai Filialei ARPIA Constanţa: Constantin Gornistu, Traian Marinescu, Viorel Lucescu, Andrei Lucescu.
Comitetul director: preşedinte cdor av.(r) Moise Filipaş, vicepreşedinte cpt.av.(r) Ioan Bonchiş, secretar cpt.cdor av.(r) Constantin Oprea.
 
Ce activităţi desfăşoară Asociaţia ARPIA?
 
Obiectivul general al ARPIA constă în dezvoltarea cunoaşterii de către public a aeronauticii, promovarea imaginii Forţelor Aeriene, a Armatei şi contribuţia românilor în afirmarea aviaţiei europene şi mondiale; îmbunătăţirea structurii organizatorice şi asigurarea condiţiilor de realizare a Planului, a unor acţiuni eficiente, durabile în efect şi imagine, flexibil, sigur şi echilibrat in modul de aplicare, în armonie cu partenerii şi în conectivitate cu organismele şi instituţiile din ţară şi din străinătate - condiţii esenţiale în afirmarea rolului, personalităţii şi misiunilor asociaţiei.
 
ARPIA este asociaţie apolitică, persoană juridică de drept privat, de interes public, fără scop patrimonial, non-profit, cu caracter cultural-ştiinţific, istoric, sportiv şi educaţional, deschisă iubitorilor aeronauticii indiferent de studii, profesie, etnie, apartenenţă politică şi stare socială.
 
ARPIA promovează imaginea Forţelor Aeriene, Armatei României şi deopotrivă a aviaţiei civile cu toate entităţile ei, informarea publică şi realizarea în societate a unei mentalităţi, stări de spirit şi atitudini favorabile educaţiei, culturii şi învăţământului aeronautic, construcţiilor, infrastructurii şi logisticii, la nivel naţional şi european
 
La începutul fiecărei săptămâni, lunea între orele 10.00 şi 12.00 are loc şedinţă de lucru la noul sediu de la Căminul 2 militar (în spatele Spitalului militar).
 
Întâlniri cu aviatorii de ieri şi de azi, precum şi toţi iubitorii de aviaţie, au loc în ultima joi a fiecărei luni, la restaurantul „Sofia“ de pe str. B.P. Hasdeu.
Pe 17 iunie 1993, în sectorul destinat eroilor militari a fost inaugurat Monumentul funerar al pilotului Horia Agarici. Realizat din marmură neagră, cu fonduri asigurate de familie şi ARPIA - Filiala Constanţa, monumental este dedicat celui care, la 23 iunie 1941, a doborât trei avioane de bombardament sovietice, devenind astfel un simbol al aviaţiei de vânătoare româneşti. Pe faţada blocului în care a locuit eroul, situat în cartierul Tomis Nord, a fost instalată în anul 2009, o placă comemorativă, care a fost realizată din fondurile asigurate de familie şi ARPIA, Filiala Constanţa.
În perioada 15-27 august 2000 a avut loc expoziţia „AVIA 2000“, expoziţia filatelică: 75 de ani de la zborul primului hidroavion românesc.
Pe 4 aprilie 2014, sub egida ARPIA, monumentului din faţa comandamentului de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu i s-a mai adăugat o placă pe care s-a scris numele cpt. subinginer Rusu Vasile (decedat pe data de 03.06.1994 în urma evenimentului tehnic ce a avut loc). La acestea se adaugă participarea la expoziţii (machete, picturi, caricaturi) de Ziua Aviaţiei, expunere de cărţi, pliante, fotografii, la unele licee şi şcoli din oraş, aniversări-comemorări în fiecare an a R 57 Av V Mihail Kogălniceanu şi R 59 El Tuzla, depuneri de coroane în zile festive etc.
 
Într-o discuţie purtată recent, aţi precizat că sunteţi iniţiatorul unor proiecte importante, menite să faciliteze viaţa locuitorilor municipiului Constanţa. Care sunt aceste iniţiative şi care dintre ele s-au concretizat?
 
Sunt iniţiatorul unor propuneri şi soluţii concrete privind îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a constănţenilor.
 
Am să enumăr câteva dintre ele: am propus introducerea de sensuri unice şi sensuri giratorii în oraş pentru fluidizarea circulaţiei rutiere; am propus şi s-a concretizat construirea pasajului de la Gară, intrarea spre poarta 4 port; am propus reorganizarea pieţelor importante din oraş (nu s-a aplicat); am propus instalarea la intrarea în oraş (intersecţia bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu) a unui simbol, promontoriu care reprezintă cel mai bine oraşul (primăria a ales să pună la toate intrările acele nave); am propus desfiinţarea unor staţii PECO situate între blocuri (nu s-a concretizat); am propus desfiinţarea garajelor situate pe domeniul public pentru crearea de locuri de parcare (s-a concretizat); multe alte propuneri observate ca simplu cetăţean şi pe care le-am transmis în scris sau prin intermediul unor prieteni ca Darie Cristian, Chirondojan Ţuţu, Ghican Traian şi alţii.