Lt. Col. David Fallon, comandantul Black Sea Rotational Force 15.1 „Chiar dacă suntem de naţionalitate diferită, suntem aici să oferim sprijinul nostru necondiţionat“
Lt. Col. David Fallon, comandantul Black Sea Rotational Force 15.1: „Chiar dacă suntem de naţionalitate diferită,
04 Jul, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3370
Marime text
Au trecut aproximativ 8 ani de la venirea primilor soldați americani în Baza de la Mihail Kogălniceanu. Astăzi, militarii de peste Ocean sunt consideraţi parte a comunităţii locale, sentimentul de prietenie fiind reciproc. Sărbătorile petrecute la mii de kilometri depărtare de casă sunt însă momentele în care simt cel mai mult ospitalitatea gazdelor, menită a substitui cât mai mult posibil lipsa familiei, a celor dragi. Una dintre cele mai importante sărbători ale americanilor este, fără doar şi poate, Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii - 4 Iulie. Despre menirea puşcaşilor marini prezenţi în Baza Mihail Kogălniceanu, despre misiunile lor, dar şi despre relaţiile cu poporul român ne-a vorbit Lt. Col. David Fallon, comandatul Black Sea Rotational Force 15.1.
Au trecut patru luni de la deschiderea exerciţiului anual multinaţional Black Sea Rotational Force 15.1 în baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Cum evaluaţi, din punct de vedere al gradului de dificultate, misiunea din România în comparaţie cu misiunile pe care le-aţi îndeplinit în alte ţări?
Sunt cu adevărat impresionat de toate realizările BSRF-ului, atât în ceea ce priveşte instructajul, angajamentele militare, precum şi implicarea acestora în programele comunitare.Până în acest moment, am participat cu succes la şase exerciţii multilaterale, două dintre acestea au avut loc în România, şi suntem pe punctul de a începe ultimele două exerciţii unde vom lucra cu Forţele Armate Române, în Georgia şi Bulgaria.
Le suntem recunoscători membrilor comunităţii locale pentru călduroasa lor primire şi am încercat să le răspundem cu generozitate, ajutându-i în diferite proiecte precum: renovări, sprijinirea tinerilor nevoiaşi, organizarea unei expoziţii. Chiar dacă suntem de naţionalitate diferită, suntem aici să oferim sprijinul nostru necondiţionat.
La ceremonia de deschidere a exerciţiului Black Sea Rotational Force 15.1 din luna februarie a acestui an a participat însuşi comandantul-şef al puşcaşilor marini, Locotenent General Robert B. Neller. Prezenţa domniei sale aici la început de drum a dat mai multă greutate misiunii?
Vizita Locotenentului General Robert B. Neller la Baza Mihail Kogălniceanu a evidenţiat importanţa misiunii noastre aici. Am luat în considerare îndrumările domniei sale şi feedback-urile din misiunile anterioare şi ale omologilor noştri români şi le-am cuprins în acţiunile noastre pentru a obţine un succes mult mai mare decât ne-am fi imaginat.Se spune că puşcaşii marini sunt cunoscuţi pentru duritatea antrenamentelor. Vorbiţi-ne puţin despre ce înseamnă să fii puşcaş marin şi cine poate intra în rândul acestor militari destoinici.
Puşcaşii Marini Americani se mândresc cu faptul că reprezintă trupele militare de elită numărul 1 în lume. Scopul nostru nu este numai de a crea luptători de excepţie, ci şi de a forma din aceştia nişte cetăţeni americani cu adevărat respectabili. Noi suntem în căutarea celor mai buni americani. Să devii un puşcaş american este un proces dificil. Majoritatea nu sunt calificaţi să fie puşcaşi. Procesul nostru de selecţie implică un număr de evaluări, dar, în mare parte, ne concentrăm pe aptitudinile intelectuale, condiţia fizică şi să nu aibă cazier. Odată acceptat în Marină, acest lucru înseamnă instructajul şi îndemânarea aferente, pe care sperăm să le putem împărtăşi aliaţilor noştri din România şi din diferitele colţuri ale lumii. Noi suntem conştienţi de faptul că, alături de partenerii noştri NATO, nu suntem doar puternici, ci putem, de asemenea, servi ca un front unit în faţa oricărui pericol cu care ne-am putea confrunta în viitor.
Diferă misiunea din ţara noastră de altele desfăşurate în alte colţuri ale lumii? Care este specificul misiunii din România?
Puşcaşii marini au fost foarte solicitaţi în ultimele două decenii, dat fiind Războiul global împotriva terorismului. Ei au luptat cu vitejie în unele dintre cele mai dinamice teatre de luptă de pe acest glob, alături de ţările partenere în diferite coaliţii. Puşcaşii marini sunt profesionişti, dar noi suntem conştienţi şi de valoarea partenerilor şi aliaţilor noştri. Având oportunitatea de a fi staţionaţi în zona Mării Negre, acest lucru ne permite să oferim instructaj şi sprijin regiunii şi considerăm acest lucru ca fiind o şansă pentru viitor, în contextul în care lumea evoluează, astfel de misiuni făcându-ne pe toţi nişte aliaţi mai puternici. Black Sea Rotational Force este un detaşament al puşcaşilor şi al marinei din zona Mării Negre, a Caucazului şi din Balcani, ei având rolul de a menţine parteneriatele, de a îmbunătăţi interoperabilitatea, de a promova securitatea colectivă şi de a oferi reacţie rapidă în cazurile de criză sub directa îndrumare a Comandamentului Statelor Unite ale Americii în Europa şi a Trupelor Puşcaşilor Marini Americani din Europa şi Africa.Ce ştiaţi despre România înainte să veniţi în misiune aici şi cum vedeţi ţara noastră astăzi?
Am fost nerăbdător să vin în România şi să văd personal ce progres a făcut această ţară în ultimii 25 de ani. Acum, că mă aflu aici, sunt foarte impresionat de România, de profesionalismul trupelor române cu care lucrăm. România este o naţiune cu un simţ cultural şi istoric dezvoltat. Am deosebita plăcere să trăiesc şi să lucrez aici, sunt nerăbdător să descopăr ce alte lucruri mai are de oferit această ţară.Mulţi bătrâni spun şi acum că i-au aşteptat pe americani un sfert de veac. Acum, americanii sunt aici, iar Parteneriatul Strategic consolidează tot mai mult relaţiile bilaterale dintre România şi SUA. Cum se simt militarii americani în România şi ce înseamnă România pentru ei?
Românii sunt mai mult decât aliaţii noştri, ei sunt prietenii noştri şi gazde amabile. Integrându-ne în comunitate şi antrenându-ne mereu alături de ei, am învăţat o mulţime de lucruri. Pentru acest lucru le suntem foarte recunoscători şi ne dorim să continuăm această prietenie şi în viitor.De-a lungul timpului, militarii americani prezenţi la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu s-au implicat şi în numeroase proiecte sociale şi culturale, în diferite localităţi din judeţul Constanţa. Ce feedback aţi avut la acţiunile acestea?
Sprijinul necondiţionat oferit programelor comunitare BSRF de către puşcaşii marini şi de către comunitate nu este o surpriză. Suntem prieteni, iar prietenii se sprijină reciproc. Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a ne implica în atâtea proiecte în judeţul Constanţa şi suntem nerăbdători să continuăm şi în viitor. Aş dori să precizez că sunt extrem de mândru de eforturile depuse la curăţarea parcului, în cadrul proiectului „Natura ne uneşte“, şi de renovările efectuate la Casa de copii „Benjamin“, unde cu toţii am lucrat ca voluntari mai bine de 300 de ore.Va fi un 4 Iulie pe care îl veţi sărbători departe de casă. Ce o să vă lipsească cel mai mult?
Datorită faptului că România organizează evenimente cu prilejul zilei de 4 Iulie, ne simţim bineveniţi, iar acest lucru este fantastic. După cum ştiţi, Ziua Independenţei este o zi foarte importantă pentru poporul nostru, este un moment deosebit de important, care ne reaminteşte de fiecare dată cât de departe a ajuns ţara noastră. Cu ocazia sărbătorii de 4 Iulie, vom găzdui la bază petrecerea copiilor şi vom participa la multe alte evenimente ce vor avea loc în oraş. Personal, în această zi, îmi va lipsi familia, dar ştiu că sprijinul de care avem parte aici, în Baza Mihail Kogălniceanu, împreună cu sprijinul celor de acasă, semnifică faptul că noi toţi sărbătorim această zi şi suntem recunoscători pentru ceea ce avem.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii