Andreea Mihăescu - „Pentru cei care au cunoscut acea abandonare sublimă la bordul unei bărci cu vele, yachting-ul este o stare de spirit“ (galerie foto)

Andreea Mihăescu este o împătimită a tuturor sporturilor, practicându-le şi studiindu-le înainte şi chiar după accidentarea care i-a curmat elanul în direcţia performanţei. Tatăl ei a îndrumat-o către yachting, sport de care s-a îndrăgostit la prima vedere, obţinând chiar de la prima competiţie o poziţie pe podium. Astăzi, ea este director executiv în Clubul Nautic Român şi antrenoarea a peste 30 de cursanţi de toate vârstele.

Cum a început povestea ta pe apă şi care sunt sporturile pe care le-ai practicat în acest mediu până acum?

Povestea în lumea sportului şi în mediul acvatic s-a conturat la vârsta de trei ani, când am început să iau lecţii de înot. Nu a fost o disciplină pe care am practicat-o la nivel de performanţă, ci doar pentru noţiuni elementare. Ascensiunea mea în viaţa sportivă a continuat cu diferite discipline până când, la 16 ani, am suferit o accidentare severă la genunchiul drept, la un antrenament de volei, iar medicii mi-au interzis cu desăvârşire să mai practic sport. Lucru imposibil pentru mine. Crescusem cu aceste valori, ale competiţiei sportive, ale performanţei şi necesităţii dezvoltării psihosomatice armonioase pe principiul „mens sana in corpore sano“ şi nu puteam renunţa la acest stil de viaţă. Tatăl meu m-a îndrumat către yachting, o ramură sportivă în care articulaţia genunchiului nu ar fi fost atât de expusă riscurilor de accidentare. Aşa am descoperit un sport care, din exterior, pare mai degrabă marcat de platitudine, de lipsa dinamismului, dar care, în realitate, este un cocktail de senzaţii extreme, un sport care-ţi urcă nivelul de adrenalină la maximum, dar, în acelaşi timp, care îţi poate pune răbdarea la mare încercare, care îţi solicită mintea şi trupul în egală măsură.

Când a luat naştere Clubul Nautic Român şi care a fost activitatea lui recentă?

Ziua de 9.03.2010 a marcat primul pas în actuala ascensiune a Clubului Nautic Român, dată la care Judecătoria Constanţa a admis cererea de înfiinţare a asociaţiei noastre sportive, despre care am aflat la scurt timp că devine astfel continuatoarea primei organizaţii sportive din România. Aceasta era dedicată exclusiv sporturilor pe apă şi a fost înfiinţată la Constanţa, în 1908, de ofiţerii de pe Crucişătorul „Elisabeta“. Printre cele mai importante proiecte ale Clubului Nautic Român pot să enumăr, în ordine cronologică, iniţierea şi susţinerea celor patru ediţii ale Regatei internaţionale transfrontaliere Cupa Dobrogei, organizată în parteneriat cu Morskii Klub Balchik, constituirea propriei flote de ambarcaţiuni şi, evident, inaugurarea propriei baze nautice din oraşul Techirghiol, unde, de un an, ne desfăşurăm activitatea specifică.

Ce atribuţii ai ca director executiv în acest club?

În calitate de director executiv, sunt responsabilă cu gestionarea eficientă a resurselor tehnice, materiale, financiare şi informaţionale, realizarea strategiilor de dezvoltare a asociaţiei, promovarea permanentă a clubului sportiv, prin activităţile sportiv-educaţionale şi sociale, precum şi prin rezultatele atleţilor, utilizarea integrală a capacităţii de lucru, coordonarea obiectivelor în relaţie directă cu resursele disponibile.

Care sunt performanţele tale reprezentative ca sportivă şi ca antrenoare?

Ca sportiv, nu pot spune că am atins performanţe extraordinare, probabil şi din cauza faptului că am descoperit această disciplină sportivă destul de târziu, rezultatul cel mai important pentru mine fiind câştigat la prima mea competiţie internaţională la care am participat în calitate de skipper, locul II la clasa Cadet, competiţie care mi-a insuflat curaj şi dorinţa de a naviga şi de a fi învingătoare. La acest eveniment sportiv am legat trainica prietenie cu membrii clubului Morskii Klub Balchik, deveniţi ulterior, alături de noi, co-organizatorii unicei regate transfrontaliere din Europa, Cupa Dobrogei, aşa cum vă spuneam.
În calitate de antrenor, sunt foarte sigură că rezultatele urmează să apară cât de curând. Momentan, mă pot mândri cu un număr de peste 30 de sportivi de toate vârstele, care vor participa în august la prima lor competiţie.

Cum ai descrie sporturile pe apă?

Sportul nautic cu vele este unul dintre cele mai complexe mijloace de educaţie psihosomatică şi volitivă, de consolidare fizică a organismului şi de întărire a rezistenţei la factorii extremi de mediu şi climă, de educare a concentraţiei şi dezvoltare a simţului orientării şi judecăţii logice spontane. Sintetizând esenţa navigaţiei cu vele, deopotrivă sport şi activitate de transport, într-o manieră genială, aşa cum doar anticii erau capabili să o facă, istoricul Plutarh consemnează o maximă atribuită generalului şi senatorului roman Gnaeus Pompeius Magnus (sec 1 î.Hr.), care şi-a trimis flota pe o furtună cumplită, de lungă durată, să aducă alimente din Africa pentru aprovizionarea de urgenţă a Romei, sintetizând pentru prima dată importanţa vitală a marinei comerciale: „Navigare necesse est / Vivere non est necesse!“ Cu alte cuvinte, navigaţia cu vele poate fi o chestiune de viaţă şi de moarte.

La rândul său, creatorul prozei marine în literatura română, scriitorul marinar Jean Bart (alias comandorul Eugeniu Botez), consemna, în 1932: „Nu există nici un sport pe lume care să dea rezultate mai depline decât sportul nautic. El formează ochiul, sângele rece, stăpâneşte nervii, dezvoltă curajul, spiritul de iniţiativă pentru decizii prompte, dă fiinţei omeneşti putinţa de a conduce. Sportul nautic, stabilind cea mai perfectă armonie între spirit şi corp, este numit regele sporturilor şi sportul regilor“.
 
Noi mergem mai departe şi spunem că, pentru împătimiţi, pentru cei care au cunoscut adevărată plăcere a plutirii pe apă la bordul unei bărci cu vele, acea abandonare sublimă şi contopirea cu natura, yachting-ul este o stare de spirit. Pentru velist, navigaţia cu vele este deopotrivă al cincilea anotimp, al şaselea simţ sau a cincea stare de agregare a materiei. Este ceva cu totul special... un altfel de existenţă, de viaţă. Şi, ca să glumim un pic, legat de tipologia comportamentală a practicanţilor de yachting, în folclor se spune că întotdeauna pesimistul se va plânge în legătură cu vântul, optimistul aşteaptă să se schimbe, iar realistul ajustează velele.

Este Constanţa un centru nautic suficient de puternic, ţinând cont că are la îndemână atât Marea Neagră, cât şi lacul Siutghiol?

Yachting-ul este o disciplină care se află în ascensiune la noi în ţară. Potenţialul hidrografic pentru practicarea sportului cu vele atât în Constanţa, cât şi în România, este foarte mare, numărul cunoscătorilor şi al campaniilor de mediatizare a început să se dezvolte, însă este un proces de durată. Oricum, marele impediment în răspândirea acestui sport îl constituie valoarea mare a echipamentului sportiv (bărcile cu vele de la diferitele clase), dar mai ales lipsa bazelor nautice atât pe apele interne (lacuri, fluviu), cât mai ales pe mare. Iar perspectiva apariţiei foarte curând a unor baze sportive unde să poată fi practicat şi sportul cu vele este greu de luat în calcul atât din punct de vedere al legislaţiei naţionale (limita de 5 metri de la apă pe care nu pot fi realizate construcţii), cât şi al pieţei imobiliare, care face prohibitivă orice tentativă de a edifica alte construcţii în afara celor cu destinaţie de restaurante şi cazare.