Andreea Niţu - „Trebuie avut mereu în vedere faptul că arhitectura este destinată în primul rând omului şi nevoilor lui“ (galerie foto)

Andreea Niţu a fost elevă a Liceului Teoretic „Ovidius“ din Constanța, iar după ani de studiu intens, a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București. În următoarele rânduri, ne enumeră sacrificiile și satisfacțiile profesiei pe care a ales-o. Ea a făcut parte dintr-un grup de arhitecți care și-au început practica proiectând cu generozitate locuințe pentru persoane defavorizate.

Cum evaluezi, retrospectiv, calitatea învăţământului gimnazial şi liceal din Constanţa? 

Hmm... stau de câteva minute bune şi cuget la întrebarea asta, încercând să îmi dau seama dacă învăţământul preuniversitar din Constanţa chiar oferă din punct de vedere calitativ ceva unui om care porneşte la drum în viaţă (sinceră sa fiu, nu e prima oară când mă gândesc la acest aspect, pentru că, trecând prin toate etapele de educaţie pe care le oferă sistemul românesc, câteodată mă gândesc dacă în alte condiţii se putea mai bine… evident, mereu este loc de mai bine şi asta se cam observă). Răspunsul meu la această întrebare ar fi acela că nivelul calităţii este unul satisfăcător, un fel de „se poate şi mai bine“, dar nici rău nu este. Consider că educaţia noastră depinde 80% de propria voinţă (dacă nu mai mult), iar de restul se ocupă sistemul. Am întâlnit însă oameni în cadrul învăţământului din Constanţa care încearcă să schimbe ceva şi care îşi lasă amprenta. Totuşi, rămân recunoscătoare că am crescut într-un mediu în care mi-au fost fundamentate nişte principii solide cu care am reuşit mai departe să trec cu uşurinţă diverse etape în parcursul meu educaţional. Cu toate acestea, nu aş particulariza „despre învăţământul din Constanţa“… ar trebui să privim tabloul în ansamblu şi să observăm la alt nivel calitatea pe care ne-o oferă sistemul educaţional românesc, unde ar fi ceva de dezbătut, cu bune şi rele.

Cum îşi poate identifica timpuriu un tânăr afinitatea pentru arhitectură?

Depinde. Nu pot să afirm că recunoaşterea afinităţii este ceva ce poate fi generalizat. Fiecare descoperă altfel pasiunea sa pentru arhitectură. Spre exemplu, eu am descoperit că îmi doresc să fac acest lucru încă din liceu, având înclinaţie către artele plastice. Pe scurt, îmi plăcea să desenez şi făceam asta de când eram mică, înnebunind pe toata lumea prin casă cu desenele mele. Cu toate acestea, nu am făcut liceul de arte, pentru că mi se părea mai important să urmez un profil real. În schimb, cochetam cu desenul, urmând cursuri de sculptură şi pictură la Palatul Copiilor… dar cam atât. Însă, la liceu, desenând şi plăcându-mi orele de desen din clasele a IX-a şi a X-a (aşa se făceau atunci), profesoara mea a observat acest lucru şi, pe lângă faptul că am avut câteva rezultate la nişte concursuri de desen naţionale şi internaţionale, dânsa mi-a prezentat posibilitatea de a studia Arhitectura. Mi-a surâs ideea, am început să mă documentez mai mult şi mi-am dat seama că ar putea fi ceva care să îmi placă. Aşa m-am trezit în clasa a XI-a, făcând naveta Constanţa - Bucureşti, pentru meditaţiile de admitere la Arhitectură (fapt ce a cerut un sacrificiu imens). De aceea, povestind aceste lucruri, vreau să subliniez că apropierea de acest domeniu depinde foarte mult de experienţele personale ale fiecăruia. Din păcate, sistemul de învăţământ primar şi gimnazial nu include o educaţie în acest sens şi nici nu aduce în atenţie o conştientizare a existenţei acestei specialităţi încă din clasele mici. Păcat, pentru că este o disciplină atât de prezentă în viaţa noastră şi căreia ar trebui să-i acordăm mult mai multă atenţie!

Daca ai da timpul înapoi, ai alege tot Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“? 

Da, dacă aş fi nevoită să aleg o facultate doar din această ţară, pentru că este cea mai bună în acest context.

Care crezi că sunt principalele aspecte de care trebuie să ţină cont cu rigurozitate un student la Arhitectură? 

Să fie disciplinat, serios, să fie un bun manager al timpului său şi implicit al proiectelor în care se angajează , să fie un hard-worker, dar şi un artist în acelaşi timp… să se înarmeze cu răbdare, voinţă şi multă cafea de care are nevoie, căci urmează ceva nopţi pierdute în facultate (nu e cel mai sănătos sfat, dar e util şi inevitabil... toţi cei care vor ajunge la Arhitectură vor înţelege).

Când şi unde ai început practica?

Am început să lucrez încă din facultate, iniţial, ca voluntar într-o organizaţie numită Arhipera, în cadrul Fundaţiei Soros România, care se ocupă cu proiecte de arhitectură socială şi în care am activat aproximativ doi ani. Aici am lucrat la proiecte interesante ce erau destinate cazurilor sociale şi oamenilor aflaţi în sărăcie extremă. O experienţă foarte frumoasă pentru mine, care şi-a lăsat amprenta asupra mea, din care am avut de învăţat foarte multe alături de echipa cu care lucram, atât din punct de vedere al proiectării de arhitectură, cât mai ales prin experimentarea unei metode de practică cu totul altfel în acest domeniu. Însă, începând cu anul al V-lea şi până în prezent (de doi ani, mai exact), lucrez la un birou privat de arhitectură din Bucureşti unde, momentan, îmi realizez stagiul şi am avut plăcerea să lucrez la variate proiecte care îmi îmbogăţesc experienţa practică.

Care sunt proiectele cu care te mândreşti până acum şi ce îţi propui pentru viitor? 

Proiectele Arhipera au fost proiecte dragi mie, deoarece, prin intermediul lor, am reuşit, cu toată echipa de voluntari, să ajutăm oameni care nu aveau un acoperiş deasupra capului, oferindu-le bucuria unui cămin pe care nu şi-l permiteau. Satisfacţia unei astfel de experienţe este nemărginită şi consider că trebuie avut mereu în vedere faptul că arhitectura este destinată în primul rând omului şi nevoilor lui. Pe lângă acestea, sunt multe proiecte la care am lucrat şi care mi-au adus o anumită satisfacţie, pentru că orice lucrare reprezintă ore şi ore de muncă din care înveţi în permanenţă. Acesta pot spune că este lucrul care îmi place cel mai mult în arhitectură, faptul că evoluezi mereu, înveţi mereu ceva nou şi ai şansa să lucrezi într-unul dintre cele mai inovatoare şi creative domenii. Pe viitor, îmi doresc să capăt cât mai multă experienţă practică, să îmi termin perioada de stagiu, având ca obiectiv să îmi deschid propriul birou de arhitectură. O să închei cu un citat care nu este al unui arhitect, dar care subliniază importanţa arhitecturii în vieţile noastre: „We shape our buildings, thereafter they shape us“ (Winston Churchill).