Arhitect la New York şi artist handmade în timpul liber Elena Berlo - „Cât timp reuşeşti să lucrezi ceea ce-ţi doreşti, pare că poţi copilări veşnic“

Oamenii creativi găsesc mereu sensuri noi ale vieţii. Chiar dacă are o meserie foarte ancorată în realitatea cotidiană, care-i solicită creativitatea, aceea de arhitect, Elena Berlo şi-a descoperit cu bucurie şi pasiunea pentru artă. O pasiune pentru pictură, pentru frumos, pentru începuturile vieţii pământene sau în doi, început pe care îl putem privi şi asocia cu un copac ce răsare, creşte şi se maturizează. Un spirit tânăr şi plin de viaţă, o femeie despre care cu greu ai putea spune că are peste 30 de ani şi doi copii măricei. Împreună în viaţa de zi cu zi, Elena şi soţul ei, Eugen, creează adevărata artă vie, simboluri şi tipare arhetipale abstractizate, precum copacul vieţii, transpus în culori vii, calde, aşa cum vrem să ne fie viaţa alături de sufletul drag sau aşa cum vedem venirea pe lume a unui copil. Despre arta lor deosebită, pe care o creează pentru cei din jur, s-a scris şi în paginile celebrelor reviste „The Knot“ şi „Brides“ din Statele Unite, iar creaţiile lor au ajuns în multe colţuri ale lumii, către oameni de diferite naţionalităţi şi credinţe. Traiul de 11 ani în Statele Unite ale Americii şi-a pus amprenta pe stilul lor de lucru, dar şi pe modul de a crea pentru alţii.

Cum a început să fie asociat numele tău cu imaginea pe care o dăruieşti oamenilor, sub forma unor tablouri minunate, reprezentând copacul vieţii?

Dacă te aşezi la umbra unui copac şi urmăreşti razele soarelui ce se strecoară printre frunze, vei observa cum lumina modifică forma, o rotunjeşte şi, cât de curând, te vei trezi că priveşti un copac plin de cercuri. Fiind arhitecţi, ne-a plăcut mereu ideea de modul. Copacul vieţii este creaţia lui Eugen, pe care, apoi, am continuat-o împreună. Copacul este mereu însoţit de păsări, de o pereche îndrăgostită sau de o familie cu puişori, parcă e începutul unei noi poveşti. De când ne-am cunoscut, în facultate, soţul meu şi-a dorit ca eu să mă întorc la pictură, chiar mi-a făcut cadou şi pensule, atunci, la început. Se pare că, până la urma, i-a reuşit.

De ce „Once Upon a Paper“?

În meseria noastră, fie ea de arhitect sau de pictor, totul prinde viaţă, începe, evoluează şi se împlineşte pe hârtie.

Ce semnificaţie au lucrările pe care le realizaţi?

Un copac reprezintă începutul unei noi vieţi, adăpost şi permanenţă, o longevitate dincolo de durata vieţii noastre. În tradiţia evreiască, la nuntă se plantează un copac, pentru a sărbători începutul unei noi vieţi în doi. Oamenii cumpără tablourile noastre pentru a decora o casă nouă, camera unui bebeluş sau pentru a le oferi la diferite evenimente (nuntă, botez etc.), chiar şi pentru încununarea unei vieţi în doi, prin arborele genealogic.

Un copac este parte din viaţa noastră, o prezenţă constantă, martorul trecerii timpului.

Ce tehnică foloseşti?

Pensulă, foaie, acuarelă, woodcut, papercut, foiţă aurită, caligrafie... Suntem mereu în explorare de noi tehnici şi instrumente.

Ce alte tablouri în care să fie integrat pomul vieţii ai mai realizat?

La cererea unor iubitori de artă, am folosit copacul nostru drept guestbook, pentru a strânge semnături şi urări de la oaspeţi, apoi l-am integrat în contractul de căsătorie tradiţional evreiesc, ce poartă denumirea de „Ketubah“, dar am făcut şi invitaţii şi alte astfel de lucruri.

Cât timp durează realizarea unui tablou?

Fie pictură în original, fie print, lucrul porneşte cu primul e-mail primit şi nu se opreşte nici atunci când iese tabloul pe uşă. Pentru majoritatea produselor, oferim posibilitatea de personalizare, culori, text, dimensiune. Facem toate modificările necesare pentru a avea un client mulţumit. Poate dura de la o săptămână până la opt săptămâni şi chiar mai mult. Ne străduim să oferim de prima dată cea mai bună variantă pentru specificaţiile primite, căci timpul este foarte important pentru genul acesta de lucrare.

Unde sunt vândute lucrările?

Majoritatea vânzărilor le-am făcut online dar, fiind în Statele Unite ale Americii, am mers şi la târguri de artă (uneori am condus şi patru, cinci ore până la locul unde se desfăşura târgul), unde ne-a plăcut mult să ne putem prezenta singuri creaţia, fie ea cât de măruntă, direct publicului interesat de arta modernă decorativă. Încet-încet, am învăţat cum să le vorbim oamenilor şi să descoperim ce caută aceştia în modul cel mai eficient. Mereu ai clienţi care te motivează să gândeşti mai departe, să creezi ceva nou. Aici, în România, nu avem activitate, dar putem onora eventualele cerinţe.

Dă-mi câteva exemple de ţări de unde ai primit comenzi!

În principal, ţările vorbitoare de limba engleză, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Marea Britanie, dar am trimis lucrări şi în alte peste 40 de ţări, de la Malta până în Chile, Japonia, Israel, Coreea de Sud, Lituania şi lista continuă.

Cum este publicul american?

Este foarte receptiv, apreciază munca şi pasiunea, pune nenumărate întrebări şi oferă oportunităţi. Am avut oameni care au revenit la târg şi anul următor, sperând să ne regăsească. Doreau să vadă ce alte noi lucrări prezentăm, dânşii erau mai în vârstă şi mai puţin obişnuiţi să te găsească pe Internet. O doamnă a cumpărat o pictură în original, mare, spunând că fetiţa ei a fost inspirată de ce văzuse în standul nostru cu o zi înainte şi nu se mai oprea din pictat. Una dintre vecinele noastre de stand a sperat ca vom participa şi în acel an, aştepta un bebeluş şi dorea să cumpere pentru camera lui un cuib cu păsărele. De asta am spus că nu se termină totul cu plecarea lucrării, în lucrul cu oamenii, povestea continuă cu drumul tabloului, trăirile lor în preajma acestuia. Foarte mulţi se întorc să povestească.

Cum se trăieşte din ceea ce faci?

În New York, amândoi am practicat în principal arhitectura, pasiunea pentru pictură ne ţinea treji noaptea şi ne ocupa majoritatea weekend-urilor. În anii petrecuţi acolo, am lucrat la proiecte variate, de la urbanism, la clădiri noi, locuinţe, hoteluri, renovări de apartamente, şcoli şi birouri, obiecte de iluminat, mobilier. Între serviciu şi copii, am reuşit să fac un program de doi ani de continuare a educaţiei la „Fashion Institute of Technology“, de unde am primit titlul de „Specialist în culoare“. Aici am urmat şi cursuri de pornire în business, care mi-au deschis ochii către posibilitatea unei aventuri proprii. Îmi doresc ca aceste cursuri să se afle şi în oferta şcolilor româneşti, ar scurta pentru mulţi drumul către o viaţă împlinită.
 
Acum ne considerăm a fi în vacanţă, suntem într-un an sabatic prelungit, în care am lăsat copiii, pictura şi plimbările să ne acapareze tot timpul. Încercăm să legăm călătoriile de evenimente din lumea artei. În iunie, am fost la cel mai mare târg european de artă, în Basel, Austria. A fost foarte educativ şi am văzut multe lucruri impresionante, dar mi-am dorit o mai mare varietate de lucrări şi artişti. I-am simţit lipsa artistului care creează pentru sufletul omului de azi. În general, avangarda este postmodernistă şi arta a devenit mai mult critică decât afectivă.

Îţi încurajezi copiii către această parte artistică?

Când am venit aici, în România, cei doi copii ai mei au făcut pian. Din clasa a cincea, cel mare a vrut la desen. Câtă înclinaţie are eu nu pot spune exact, căci un părinte nu poate fi decât subiectiv. Eu nu m-am simţit teribil de talentată în şcoală. Poate e nevoie de ceva mai mult decât simplul talent la desen. Cel mic mi-a spus că vrea să se facă arhitect, desenează întruna case. Vor hotărî singuri încotro să o ia.

Te-a influenţat marea în ceea ce faci acum, în a-ţi alege calea?

Marea este punctul meu de sprijin, să aud valurile, pescăruşii, să simt aerul sărat, strălucirea aerului pe plajă şi altele. Vreau ca marea să facă parte mereu din viaţa mea.

Cum e viaţa unui arhitect român în America?

Băiatul meu cel mare spune mereu că el nu vrea să crească. I-am explicat că trebuie să îţi descoperi pasiunea şi să ajungi să o foloseşti în viaţa de zi cu zi. Noi am avut o situaţie privilegiată; dintre românii pe care i-am cunoscut peste ocean nu mulţi profesează ce au învăţat, ce şi-au dorit, ce le place. Nu ştiu dacă viaţa unui arhitect este diferită, dar, atâta timp cât reuşeşti să creezi şi să contribui în domeniul pe care ţi-l doreşti, ţi se pare că poţi copilări veşnic. Este continuu în gândul tău, o continuă schiţă, nu este corvoada unui serviciu de care trebuie să te detaşezi după program, ci este viaţa ta.
 
Lucrările soţilor Berlo pot fi vizualizate pe www.onceuponapaper.net şi în incinta florăriei „Anna Flowers“ pe bulevardul Tomis nr. 111.
 
Sursa: Voceaconstantei.ro