Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:37 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asistent universitar Mihai Victor Lupașcu „Ideal ar fi ca toți tinerii medici să participe la congrese și la schimburi de experiență în afara țării“

ro

26 Jun, 2014 00:00 17004 Marime text
La doar 33 de ani, Mihai Victor Lupaşcu impresionează cu succesele sale din domeniul medical şi din învăţământ. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF „Carol Davila“ Bucureşti, urmând apoi rezidenţiatul în otorinolaringologie (ORL), tot în capitală. În prezent, este medic specialist ORL în Policlininica cu Plată Constanţa, dar are şi propriul cabinet; de asemenea, ocupă postul de asistent universitar la Universitatea „Ovidius“ Constanța - Catedra de Morfologie normală şi patologică, fiind doctorand ORL şi deţinând două mastere pe tehnici chirurgicale şi management sanitar.

Mihai Liviu Lupașcu a avut amabilitatea să ne vorbească, în cadrul unui interviu, despre experiența de medic, despre relația specială pe care o are cu studenții în calitate de cadru universitar, dar și despre problemele cel mai des întâlnite în rândul pacienților cu afecțiuni ORL.

Cum reuşiţi să stabiliţi o legătură atât de plăcută cu studenţii, păstrând totodată respectul reciproc?

Studenții de azi sunt specialiștii și, implicit, colegii de mâine, de aceea ei trebuie respectați. Îmi place ceea ce fac, atât din punct de vedere medical, cât și didactic, și cred că acest lucru se vede și îi apropie pe studenți mai mult de această disciplină.
Sunteţi prim autor în două lucrări ştiinţifice, una prezentată în cadrul unui congres al Societăţii Române de Anatomie, şi cealaltă, la al cincilea Congres Mondial, susţinut în 2012, la Viena. Cine sunt colegii colaboratori şi cum au fost apreciate publicaţiile dumneavoastră?
Colaboratorii mei sunt colegii din cadrul Clinicii ORL Constanța, cât și cei de la Institutul ORL „Dr. Hociotă“ din București, unde am fost medic rezident, de asemenea colegii din Catedra de Anatomie a Facultății de Medicină. Lucrările publicate s-au axat pe patologia sfenoidală, aceasta fiind tema cercetării din cadrul doctoratului meu și sper ca ceea ce am publicat să ajute și alți colegi în activitatea de cercetare.

Revenind la munca de cabinet, care sunt principalele afecţiuni din sfera ORL cu care se confruntă pacienții şi care sunt metodele de prevenţie a acestora?

Frecvența patologiei este dependentă de sezon. Primăvara apar rinitele alergice, ce pot fi prevenite doar prin schimbarea mediului, însă este important să fie corect diagnosticate. Vara, patologia este centrată pe otite, externe, de cele mai multe ori, iar această problemă putem să o prevenim prin minimizarea utilizării bețișoarelor de urechi. În sezonul rece, predomină patologia virală rinofaringiană și complicațiile sinusale la nivelul urechii medii, această patologie putând fi prevenită prin vaccinări și prin urmarea unor reguli elementare de igienă.

Care sunt punctele forte şi hibele sistemului medical din România?

Hibe sunt multe și sunt explicate preponderent de subfinanțare, însă există mulți oameni dedicați în sistemul medical, care se luptă cu neajunsurile, de multe ori chiar acestea modelând medicul, dându-i un simț clinic mai bun.

În acest context, ce îi sfătuiţi pe proaspeţii absolvenţi de medicină?

Pe tinerii medici îi sfătuiesc să lucreze cu cât mai mulți doctori, de la oricine având ceva de învățat. Ideal ar fi ca toți tinerii medici să participe la congrese și schimburi de experiență în afara țării, doar așa putând aprecia propriul nivel și îmbunătăți sistemul sanitar.

În urmă cu un an, aţi devenit tată. Ce ne puteţi spune despre acest nou statut?

Este o adevărată împlinire față de care, în plan personal, pălesc toate celelalte realizări. Un copil te face și un medic mai bun, impulsionându-te să aprofundezi patologia pediatrică și sensibilizându-te mai mult față de problemele medicale ale celor mici.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii