Biologul dr. Alexandru Bologa „Trăgând o linie după 70 de ani, dintre care 47 petrecuţi la Constanţa, nu regret deloc faptul că am ajuns, locuiesc şi activez aici“ (galerie foto)

Cu prilejul împlinirii a 70 de ani de existenţă, în toamna acestui an, biologul şi cercetătorul ştiinţific Alexandru Şerban Bologa, un nume de referinţă în domeniul studierii algelor marine, fost director ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“, Constanţa, va fi celebrat de colegii de la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.Ş.R.), filiala Constanţa, sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 10.00, la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“. Festivitatea va consta în lansarea volumului omagial „Diversity in Coastal Marine Sciences - Historical Perspectives and Contemporary Research of Geology, Physics, Chemistry, Biology and Remote Sensing“, avându-i ca editori pe Charles W. Finkl şi Christopher Makowski (S.U.A.). Cartea în care semnează 39 de oameni de litere şi cercetători români şi străini a apărut la prestigioasa editură Springer, toate textele ştiinţifice fiind publicate în limba engleză. Excepţie fac ultimele file ale volumului de 701 pagini, în care se regăsesc câteva scrisori de felicitare redactate şi în limbile română, franceză şi germană, primite cu ocazia aniversării, de la colegi de breaslă şi cunoscuţi.
 
În afara serioasei sale pregătiri profesionale, cu rezultate notabile în domeniul cercetării, dr. Alexandru Ş. Bologa are o personalitate fascinantă. Este fiul celebrului şi regretatului medic colecţionar de ex libris-uri Emil Bologa, se exprimă cu uşurinţă în limba lui Thomas Mann şi a lui Goethe (cu fiica cea mică a şi colaborat), dar şi în alte limbi străini, este traducător şi este extrem de modest, calitate a oamenilor frumoşi şi cu adevărat valoroşi. Citind acest scurt interviu, aveţi ocazia să aflaţi mai multe despre personalitatea acestui cercetător braşovean la origine, cu care Constanţa se mândreşte peste hotare.
 
Prin ce concurs de împrejurări un intelectual născut la poalele Tâmpei din Braşov a ajuns la Constanţa?
 
Printr-unul triplu pe care îl consider norocos şi pe care l-am menţionat în volumul meu amintiri „În fuga anilor …“ publicat de curând: obţinerea negaţiei de a preda în învăţământul mediu ca urmare a unei repartiţii de stat eronate primite în anul în care am absolvit Facultatea de Biologie la Cluj-Napoca, înfiinţarea Institutului Român de Cercetări Marine (actualul I.N.C.D.M. „Grigore Antipa“) la Constanţa în acelaşi an 1970, precum şi prezenţa surorii mele Adriana-Lucia pe litoral, în acea vară, care i-a permis vizitarea institutului şi obţinerea asigurării asupra posibilităţii angajării mele ca biolog stagiar în urma recomandării academicianului Eugen A. Pora, personalitate consacrată în domeniul ştiinţelor biologice.
 
Timp de peste 20 de ani, din 1990 până în 2011, aţi fost la conducerea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ din Constanţa, în calitate de director ştiinţific. Care sunt amintirile cele mai frumoase din această etapă a vieţii dvs.?
 
Obţinerea acordului forurilor superioare de a redenumi institutul cu numele marelui nostru savant, om de cultură şi patriot Grigore Antipa, a cărui naştere acum 150 de ani a fost evocată şi sărbătorită de către Academia Română, Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ din Bucureşti, prin trei simpozioane ştiinţifice deosebit de instructive şi interesante, în acest an. Dezvoltarea şi diversificarea preocupărilor de cercetare în cadrul institutului devenite posibile şi necesare după 1990. Extinderea relaţiilor de colaborare ştiinţifică la nivel naţional, regional şi internaţional. Facilitarea şanselor de perfecţionare profesională unora dintre cercetătorii noştri tineri, în străinătate. Organizarea de manifestări ştiinţifice cu profil oceanografic la Constanţa şi participarea la altele de amploare diferită peste hotare. Afirmarea institutului prin publicarea contribuţiilor colectivului de cercetători în publicaţii de specialitate recunoscute internaţional. Continuarea studiului macroalgelor de la litoralul românesc al Mării Negre, al radioactivităţii mediului marin şi al unor aspecte de istoria oceanografiei.
 
Cum s-ar putea valorifica algele care, în urmă cu câţiva ani, invadau la Constanţa ţărmul turistic al Mării Negre?
 
Într-adevăr, algele pluricelulare au făcut obiectul unor dezvoltări masive şi frecvente de multe ori în cursul deceniilor trecute, datorită cumulării unor factori favorabili, în principal în contextul excesului de nutrienţi (îndeosebi azot şi fosfor) şi al temperaturilor mari estivale. Posibilitatea valorificării lor a fost enunţată deja de către dr. Maria Celan, cel mai însemnat algolog marin pe care l-a avut România până în prezent. Am militat de asemenea pentru valorificarea economică a acestei resurse, în agricultură şi zootehnie, când cantităţile mari eşuate la ţărm ar fi justificat astfel de preocupări, cu atât mai mult cu cât colectarea şi îndepărtarea lor de pe plajele turistice, în scop de igienizare a acestora, necesitau eforturi şi cheltuieli considerabile. Nu am reuşit.

 
Se ştie că algele sunt foarte bogate în substanţe utile. Sunt comestibile algele din Marea Neagră?
 
Da, dovadă numărul mare de studii şi cercetări de chimie şi biochimie a algelor marine, care confirmă existenţa unor asemenea minerale şi compuşi. Desigur, aceste alge ar fi comestibile, precum sunt mai ales în numeroase areale ale Orientului Îndepărtat şi Americii de Sud. La noi, ele nu fac obiectul unui consum, în dietele proprii, nici măcar de către localnici. Deşi, de exemplu, salata de mare (Ulva rigida), asezonată cel puţin cu ulei, oţet şi sare, atrage ocazional unii amatori de exotic în domeniul culinar, după cum am constatat la Mamaia chiar în această vară.
 
De-a lungul prolificei dvs. cariere, aţi cunoscut numeroase personalităţi, inclusiv pe faimosul explorator şi producător de documentare Jacques-Yves Cousteau. Cum era acesta?
 
J.Y. Cousteau a vizitat şi ţara noastră, dar a fost interesat numai de Dunăre, căreia i-a dedicat eforturi considerabile în executarea unora dintre filmele lui documentare renumite, între 1991-1992, nu şi de Marea Neagră şi de studierea sa, eventual în comun cu specialişti din statele costiere. A vizitat totuşi scurt institutul nostru din Constanţa, destul de distant, şi a participat la conferirea titlului de DHC al Universităţii Bucureşti. A fost o personalitate deosebit de activă şi prolifică în ceea ce priveşte propaganda pentru cunoaşterea, protejarea şi valorificarea mărilor şi oceanelor. Recent, „Odiseea căpitanului Cousteau“, o carte foarte frumoasă dedicată lui, a fost publicată de către dl. Alexandru Marinescu, fost muzeograf principal la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“. Mi-a făcut mare plăcere să o citesc şi să o recenzez de curând, după primirea ei din partea autorului.
 

Ca delegat naţional al României la Comisia Internaţională pentru Explorarea Ştiinţifică a Mării Mediterane (C.I.E.S.M.), am avut onoarea şi satisfacţia să cunosc mai îndeaproape pe ASS Principele Rainier al III-lea de Monaco, care a deţinut, printre alte numeroase demnităţi şi funcţii publice, şi pe cea de preşedinte de onoare al C.I.E.S.M. Aici este locul să precizăm, încă o dată, că graţie predecesorilor noştri celor mai însemnaţi, fondatori ai oceanografiei româneşti, respectiv Emil Racoviţă şi Grigore Antipa, ţara noastră poate fi considerată printre statele co-fondatoare ale acestei comisii prestigioase, care este, fără nicio îndoială, cea mai importantă, prolifică şi longevivă comisie ştiinţifică europeană dedicată ştiinţelor mării; cu o întrerupere din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, ea a funcţionat permanent, iar România continuă să se afle printre ţările membre cu o prezenţă activă şi reciproc avantajoasă.
 
Am mai cunoscut şi alte personalităţi reprezentative de-a lungul carierei mele, printre care pe comandorul Constantin Copaciu, ofiţer superior în Marina Regală Română, care a fost implicat în mod direct în negocierile privind trasarea frontierei naturale între U.R.S.S. şi România, de-a lungul braţului Chilia al Dunării, pe care a considerat-o incorectă, refuzând să semneze documentele oficiale respective, motiv pentru care a suferit o întemniţare îndelungată din partea regimului comunist. După eliberarea sa, a fost angajat la Monaco, la Comisia Hidrografică Internaţională, unde a făcut cinste ţării noastre din toate punctele de vedere, profesional şi personal. L-am cunoscut cu ocazia stagiului meu de specialitate pe care l-am efectuat trei luni la Monaco în 1986, şi a doua oară, după Revoluţie, tot acolo, întâlnire după care am reuşit să-i facilitez reabilitarea de către statul român pe care l-a iubit ca un adevărat patriot în ciuda suferinţelor complet nemeritate la care a fost supus.
 
Mi-aduc aminte cu aceeaşi plăcere de profesorul univ. dr. Constantin Antonescu, un om de o aleasă cultură generală şi profesională, care a fost dascălul particular al Regelui Mihai I al României şi care, în urma decesului primului meu conducător de doctorat, academicianul Ştefan Péterfi de la Universitatea din Cluj, mi-a devenit al doilea conducător de doctorat.
 
Am cunoscut-o şi pe profesor Elisabeth Mann Borgese, fiica cea mai mică scriitorului german Thomas Mann, cea care a creat Institutul Oceanic Internaţional, la La Valetta (Malta), care, în urma recomandării academicianului Mircea Maliţa, m-a acceptat director executiv al Centrului Operaţional Marea Neagră, de care am răspuns pentru spaţiul pontic între anii 1996-2004. Mai târziu, am avut privilegiul să o invit la Constanţa, unde a fost onorată cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, în 2000. A fost o personalitate dedicată profund cauzei Oceanului Mondial în privinţa gestionării corespunzătoare a acestui patrimoniu inegalabil al umanităţii.
 
Aţi cunoscut-o şi aţi colaborat cu mezina celebrului autor al „Muntelui vrăjit“, dar şi dvs. sunteţi un bun vorbitor al limbii lui Goethe.
 
Limba germană este o limbă extrem de dificilă, după părerea mea, exagerat de complicată. De exemplu, pornind chiar de la existenţa genurilor masculin, feminin şi neutru ale substantivelor, a căror ignorare duce la imposibilitatea vorbirii corecte a acestei limbi. Ea mi-a fost oferită de tatăl meu, care m-a înscris la secţia germană a Liceului „Andrei Şaguna“ din Braşov şi în acest fel mi-a permis învăţarea temeinică şi utilizarea ei în diferite situaţii. Chiar înainte de 1989 am promovat examenul de interpret şi traducător autorizat, acesta fiind apoi reconfirmat după 1990, ceea ce mi-a permis, printre alte servicii oferite unor autorităţi, să traduc câteva cărţi, dintre care cea mai importantă consider că este „Revoluţia sexuală globală: distrugerea libertăţii în numele libertăţii“ a sociologei bavareze Gabriele Kuby.
 
Pentru că aţi pomenit de tatăl dvs., „profanii“ nu ştiu că acesta a fost un mare colecţionar, doctorul Emil Bologa.
 
Am avut trei modele umane: tatăl meu, dr. Emil I. Bologa, medic primar dermato-venerolog, conf. dr. Maria S. Celan şi profesoara universitară favorită de la Cluj, dr. Ana Fabian. Tatăl meu, căruia îi datorez cel mai mult în privinţa educaţiei şi dragostei mele pentru profesie, a fost, într-adevăr, un colecţionar însemnat în mai multe domenii, excelând în cel al ex libris-ului, având cea mai bogată colecţie de acest gen din România. A cuprins piese valoroase datorate unor artişti plastici români şi străini, o parte fiind donată şi Bibliotecii Judeţene Constanţa în anii ’80.
 
Şi dvs. aveţi pasiuni, e clar. Însă înainte de a vorbi despre celelalte pasiuni ale dvs, vorbiţi-mi de cea mai mare dintre ele, biologia. Cum, când a apărut ea?
 
Pasiunea pentru biologie datează din şcoală, mai precis din clasa a V-a, datorită profesorului de ştiinţe naturale M. Jakobi, dar şi fondului ereditar - părinţii amândoi fiind iubitori de natură, plante şi animale (tatăl meu de câini, mama de cai) care mi-au întreţinut această pasiune. Am descoperit frumuseţea botanicii prin călătoriile din împrejurimile Braşovului şi ulterior ale Clujului, prin cunoaşterea, colectarea şi ierborizarea plantelor şi prin aplecarea asupra unora dintre tainele lor. Această pasiune m-a determinat să urmez Facultatea de Biologie din Cluj, municipiul rămas preferat, datorită locului şi oamenilor săi, studiile universitare concretizându-se în biologia marină. A existat şi o anumită atracţie pentru Facultatea de Medicină, dovadă fiind faptul că, de exemplu, am asistat într-o vacanţă studenţească la operaţii şi la o naştere, mătuşa mea, dr. Elena Bologa, fiind directoarea maternităţii din Braşov. Cel mai mult mi-a plăcut secţia de nou-născuţi pe care am vizitat-o cu acea ocazie. M-a impresionat şi amuzat faptul că nou-născuţii, care iniţial erau cuminţi şi tăcuţi unul lângă altul, au început să prindă glas la vizita noastră!
 
Şi în afară de biologie ce vă mai place?
 
Lectura, limbile străine şi călătoriile. Apropo de călătorii, rezumate într-un „Memoriu de activitate“ (2017) editat de A.O.Ş.R., locul preferat pentru totdeauna şi pe care mi-aş dori cel mai mult să-l revăd este aşezarea antică Pompei din Italia, care m-a emoţionat în mod cu totul deosebit şi care a suferit o păgubire substanţială chiar după momentul în care l-am vizitat în 1980 din cauza unui cutremur amplu; ulterior, am aflat că, regretabil, acest loc nu se bucură de atenţia cuvenită din partea autorităţilor. Numeroase alte destinaţii, în mare majoritate maritime, cunoscute din interes profesional sau turistic, dintre care unele cu adevărat exotice, s-ar putea adăuga. Participarea la cel de al 25-lea Congres Internaţional de Istoria Ştiinţei şi Tehnicii, de la Rio de Janeiro, în a.c., a constituit o altă experienţă extrem de inedită.
 
Sunteţi membru a numeroase foruri şi comisii ştiinţifice internaţionale, printre care se numără şi Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, care ocupă un loc important în sufletul dvs.
 
Îmi exprimasem dorinţa şi interesul pentru crearea unei filiale a acestui Comitet la Constanţa înainte de 1990, dar această iniţiativă nu a fost concretizată. După 1990, fostul secretar ştiinţific, dr. farmacist Constantin Iugulescu, un om erudit, meticulos şi inimos, care păstrase scrisoarea mea iniţială, mi-a scris, întrebându-mă dacă propunerea iniţială mă mai interesează. Şi, deşi atunci aveam alte obligaţii profesionale, am apreciat interesul şi bunăvoinţa arătate şi astfel a luat fiinţă, în 1993, filiala constănţeană a Comitetului, care numără 18 membri în prezent şi desfăşoară una sau mai multe întruniri anuale.
 
Aţi spus la un moment dat că oraşul dvs. preferat din România este Clujul, oraşul studenţiei dvs., nu Constanţa. Însă ce loc ocupă oraşul de la Marea Neagră în sufletul dvs.?
 
Pot spune, trăgând o linie după 70 de ani, dintre care 47 petrecuţi la Constanţa, că nu regret deloc faptul că am ajuns, locuiesc şi activez aici.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa