Campionul Ştefan Paloşi, speranţa tenisului constănţean „În tenis ai nevoie de talent ambiţie, dorinţă, determinare şi, mai ales, de susţinerea părinţilor“ (galerie foto)

Un copil inteligent, ambiţios, pentru cei mai mulţi, ieşit din comun, cu speranţe şi planuri pentru cel puţin următorul deceniu. Un adolescent atipic pentru generaţia actuală. Este, pe scurt, portretul sportivului Ştefan Francisc Paloşi, membru al lotului naţional de tenis de câmp al României la juniori, legitimat la C.S. Mamaia IDU şi campion naţional la categoria sa. Pasiunea pentru sportul alb s-a transformat, în cei nouă ani de pregătire intensă şi sute de concursuri naţionale şi internaţionale la care a participat, într-un mod de viaţă care îi oferă satisfacţii zi de zi, cu fiecare competiţie pe care o câştigă. Iar din competiţiile pe care le-a ratat, a învăţat că oricând îşi poate depăşi limitele.

Costurile imense pe care le presupune practicarea acestui sport şi lipsa de susţinere din partea Federaţiei Române de Tenis la nivelul de exigenţă al performanţei din ziua de astăzi nu l-au împiedicat să-şi urmeze visul. Totul se datorează eforturilor depuse de părinţi şi oamenilor de bine care îi susţin antrenamentele zilnice, competiţiile şi modul de viaţă, ca sportiv. De la zece ani, are contract cu cel mai mare producător de echipamente de tenis, Wilson, şi beneficiază de un contract internaţional cu acesta.

A încheiat anul 2014 cu 45 de victorii şi doar nouă înfrângeri, patru titluri câştigate la simplu şi trei la dublu. În aceste zile, participă la precalificări pentru a putea concura la BRD Năstase Ţiriac Trophy, la care iau parte toţi componenţii lotului naţional de 16 - 18 ani. Concursul va avea loc la arenele BNR, în perioada 18 - 26 aprilie.

Cum ai început să practici tenis?

Am început la şase ani să practic acest sport, la îndrumarea bunicului, care i-a spus tatălui meu să mă ducă să învăţ să joc. Când eram mai mic,mă jucam tenis în casă cu bunica şi-i spuneam că sunt Andrei Pavel. Mai apoi, pentru că se cunoştea foarte bine cu părinţii lui Andrei Pavel, părinţii şi bunicul m-au îndrumat să merg să văd dacă îmi place. Când am intrat în sala de joc, am rămas foarte impresionat. Am început să practic tenis în paralel cu fotbalul, până la opt ani. Primul antrenor m-a învăţat lucrurile elementare, apoi am continuat cu domnul Lucian Surdeanu, cu care m-am antrenat până la 11 ani, iar mai apoi cu Ionuţ Brătulescu, până anul trecut, în iunie, când a plecat în Canada. De atunci am fost plecat şi m-am antrenat la Academia Pescariu, după care am revenit în Constanţa şi am continuat antrenamentele, până în martie, cu Andraş Szekely. În prezent, de antrenamentul meu se ocupă Damian Petcu, de care sunt foarte mulţumit.

Cine a avut un rol marcant în ceea ce faci acum?

Bunicul meu, care i-a cunoscut pe părinţii lui Andrei Pavel. Şi lui i-a plăcut foarte mult tenisul. El m-a dus, s-a preocupat de mine, m-a ajutat mult, inclusiv financiar. Am amintiri frumoase cu el, a fost la destul de multe concursuri cu mine, mă ducea şi mă aducea de la antrenamente, stătea cu mine, mereu îmi lua ce îmi plăcea de fiecare dată când îmi doream diferite lucruri.

Care este motivaţia ta în a face tenis?

Fac acest sport în primul rând pentru mine. Nu câştig bani, în urma competiţiilor ni se mai dau echipamente sau diferite vouchere pentru magazine de sport.

Care a fost primul concurs la care ai participat, care ţi-a rămas în minte?

A fost organizat la Slobozia şi a fost un concurs pe care l-am pierdut în primul tur, 6-0, 6-0, dar care m-a ambiţionat, mi-am spus „cum să mă bată la zero?!“. Asta se întâmpla pe la şapte ani şi jumătate. Şi acum mă duelez tot cu cel care m-a bătut atunci, noi doi suntem primii în categoria noastră de vârstă.

Care este cel mai bun titlu obţinut?

Am câştigat Mastersul Naţional Nike Junior Tour în urma căruia trebuia să merg în America, dar, din păcate, nu s-a putut. Antrenorul a considerat atunci că la vârsta aceea, la 12 ani, nu se uită nimeni la tine şi nu are niciun rost să merg. Trebuia să stau o lună acolo, să mă adaptez la climă, la teren. Dacă m-ar fi susţinut Federaţia de Tenis, lucrurile ar fi fost altfel. Costurile erau mari, ajungeau la 10.000 de euro.

Cum arată o zi din viaţa ta?

Am antrenament de la 8.00 până la 11.00, apoi merg acasă, mănânc, plec la şcoală până la 15.00, apoi din nou la antrenament încă o oră jumătate, două, apoi îmi fac temele, învăţ şi a doua zi o iau de la capăt.

Ce alimentaţie trebuie să aibă un sportiv de talia ta?

În primul rând, să nu mănânce dulciuri, fără fast-food şi multă proteină. Mie îmi place să mănânc paste şi, din ce nu am voie, pizza.

Care este implicarea Federaţiei de Tenis în activitatea ta?

În acest moment, niciuna, doar că sunt în mâna lor, ne fac teste fizice, medicale şi, mai nou, psihologice, şi ne mai trimit la Europene de două ori pe an. La 15 ani, mergi la Olimpiada de Juniori, cum o să merg eu anul acesta. Şi îţi mai dau uneori teren de antrenament, rar. Dacă soliciţi un wild card pentru un concurs, foarte greu îl primeşti. Până şi bulgarii şi georgienii sunt sponsorizaţi în totalitate de Federaţie la deplasările externe. Spre exemplu, acum se antrenează la Academia din Madrid, unde costurile sunt de 3.500 de euro pentru fiecare, iar acestea sunt suportate de Federaţie. Eu, anual, am 10 - 12 ieşiri, iar la categoria de vârstă la care sunt acum trebuie să merg numai la concursuri internaţionale.

Cei mai mulţi sportivi se antrenează pe cont propriu. Ce efort din partea părinţilor presupune performanţa ta?

Trebuie să plăteşti terenurile, închiriate, antrenorii, depinde cum negociezi. Plătim mingile, 500 de lei un bax, racordările, rachetele, pe care le rup, una, două pe zi, de cele mai multe ori. Iar eu merg în paralel cu şapte rachete odată. Doar una costa 900 de lei. La privat costă peste 1.000 de euro minimum terenurile, dacă vrei performanţă cu adevărat, iar eu vreau. Iar aceste costuri se văd în rezultatele mele. Anul trecut, am câştigat patru concursuri internaţionale în Austria, Bulgaria, Slovacia şi Grecia, dar şi nenumărate finale şi semifinale. Cel mai important a fost în Slovacia, unde am revenit la două mingi de meci, nu mai speram, ziua am jucat foarte prost, nu credeam că o să-mi mai revin, dar, miraculos, l-am bătut pe adversar. Am mai fost la concursuri şi în Franţa, Spania, Cehia, Grecia, Cipru, Malta, Italia, acolo sunt cele mai importante concursuri.

Care este secretul tău atunci când joci cu un adversar la fel de bun ca şi tine, cum îl învingi? 

Trebuie să te depăşeşti pe tine în primul rând pentru că, dacă faci asta, îl depăşeşti şi pe el şi devii mai impunător în faţa lui.

Cum te influenţează publicul?

Nu prea mă influenţează, fac abstracţie de el pentru a mă concentra, tot ce văd în public este doar antrenorul. Fac jocul pe care l-am creat la antrenament, iar în funcţie de adversar, îl adaptez.

Cum te ajută psihologul pe tine, ca sportiv?

Te ajută la gândirea pozitivă pe care trebuie să o ai, cum trebuie să iei anumite decizii în teren, cum să te comporţi în teren. Am un psiholog foarte bun aici, la Idu, doamna Doina Bentu, dar mergeam şi înainte de a veni aici la club, în particular, la şedinţe pe care mi le plăteam.

Câţi dintre colegii tăi au renunţat la acest sport?

Din primii zece, au renunţat doi-trei şi din ce în ce mai mulţi încep să se retragă.

Ce obiective ai pentru acest an şi pentru viitor?

Pentru anul acesta, aş vrea să fac câteva puncte ITF, pentru categoria de sub 18 ani, care se obţin în urma concursurilor de Mare Şlem, organizate pentru juniori. Se desfăşoară în toată lumea. Este foarte greu să faci la început primele puncte, pentru că o iei de la zero. Mi-aş dori să ajung locul întâi mondial. Cred că pot face tenis până în 40 de ani.

Mai ai fraţi, îţi urmează paşii?

Un frate mai mic, de opt ani, face baschet, dar ar vrea să facă fotbal. Eu i-am spus că este mai priceput la baschet, la fotbal trebuie să alerge mai mult, şi el este mai leneş.

Cum se împacă sportul cu şcoala?

Acum mai bine, mai ales că urmează să dau examenul, termin clasa a opta. Acum mi-am făcut un program astfel încât să am timp să merg la ore şi să am timp şi de lecţii, de care nu mă puteam ocupa cum trebuie înainte.

Ce calităţi trebuie să aibă un copil pentru a începe un astfel de sport?

În primul rând, trebuie să aibă talent, ambiţie, dorinţă, determinare şi, mai ales, susţinerea părinţilor.

Ai anumite regrete că nu poţi face unele lucruri pe care tinerii de vârsta ta le fac?

Niciunul, le pot face, doar că nu îmi place că, de exemplu, merg la club de la 14 - 15 ani, beau, fumează, pierd nopţile. Îmi plac şi mie calculatoarele, tabletele, dar mai puţin, pentru că nu am timp. Îmi place să şi schiez.
 
 
Sursa: voceaconstantei.ro