Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:21 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Ce ar fi trebuit sa ii spun lui Emil Boc?

ro

18 Nov, 2009 21:26 2512 Marime text

traian_basescu_1.jpg„Nu contează, împrumută bani şi nu-mi deranja campania electorală?"

Preşedintele a vorbit cu Radu Moraru, la Naşu', de reformă şi antireformă, de raţiunile pentru care a preferat să-şi pună în pericol campania electorală decât să stopeze iniţiativele deloc populare ale Guvernului Boc, de stoparea recesiunii şi cum i-ar putea ajuta guvernul pe tinerii aflaţi în pericol să-şi piardă casele ipotecate.

Radu Moraru: M-ar interesa, dar vreau să introduc o paranteză: dacă aţi avut, presupunând că aţi fi avut acelaşi guvern de când l-aţi numit pe Tăriceanu până acum, să zicem, nu demis, până la alegerile acestea, credeţi că aţi fi făcut mai multe în acest mandat? Cu alianţa, să zicem, majoritară - nu majoritate senzaţională, dar...

Traian Băsescu: Uite, n-o să cred că se putea introduce o nouă lege a salarizării când politica Guvernului Tăriceanu a fost să mărească salariile, ducându-se în deficit şi acum plătind. E o factură pe care o plătim acum. Deci, pe creştere de 7,1% anul trecut, am închis anul cu un deficit de 5,4%. Practic, s-au cumpărat voturi şi acum plătim factura. Ne-a găsit criza fără niciun fel de rezervă.

Radu Moraru: Da, dar nu era mai credibil dacă mai plătea şi altcineva, în afară de noi, factura asta? Adică, cineva vizibil, că aşa arătăm politic către diverşi oameni politici, ăia care au privatizat Petrom-ul, ăia care au privatizat Sidex-ul, ăia care au privatizat nu ştiu ce - vorbim de cheltuielile astea - dar oamenii, de exemplu, nu văd pe niciunul să plătească, decât eventual, aşa, nu mai e prim-ministru, e doar mare bogătaş sau nu e...

Traian Băsescu: Aici e mai dificil de spus ce-i de făcut. De regulă, sancţiunile sunt politice la decizia politică, pentru că nu poţi să spui că a furat bani, ci a dat bani la primari în ultimele trei luni de mandat, s-au dus banii din rezerva... din Fondul Naţional pentru Dezvoltare, s-au dus la primari pentru voturi. Eh, s-a făcut un act al guvernului ca să dea banii ăştia, deci acoperirea legală este, e o chestiune de responsabilitate, că altfel legal te poţi acoperi. Ca de exemplu: acum vin peste români destule lucruri neplăcute.

Radu Moraru: Facturile!

Traian Băsescu: Nu de facturi, vin din lege. Uitaţi-vă că, pentru a se face economii la bugetul de stat, guvernul a stabilit să se stea în concediu fără plată şase luni în luna noiembrie, şase luni în luna decembrie.

Radu Moraru: Şase zile!

Traian Băsescu: Şase zile, pardon, deci şase zile în luna noiembrie, şase zile în decembrie. Este o măsura luată în plină campanie. Ce ar fi trebuit să mă duc să îi spun lui Emil Boc? Nu contează, împrumută bani şi nu-mi deranja campania electorală. Ce ar fi trebuit să fac? Sau a ieşit noua lege a salarizării, s-au tăiat banii de la agenţii, salariile alea uriaşe, salariile speciale, s-au dus. S-au desfiinţat 112 agenţii, am promulgat legea săptămâna trecută.

Radu Moraru: Da, dar electoral nu ştiu dacă se simt aceste lucruri în buzunarele celor care trebuie să iasă la vot, adică românii.

Traian Băsescu: Domnule Moraru, nu se simt în buzunare, ci sunt lucruri care te fac să pierzi voturi. Sunt 9.000 de salariaţi din sistemul de stat care până la sfârşitul anului rămân fără locuri de muncă, pentru că erau în nişte agenţii care nu se justificau. Dacă aş fi avut acelaşi mod de gândire ca în 2008, însemna să se oprească tot şi să lăsăm reformele amânate. Am zis că voi candida şi în condiţiile astea, în care, uneori, parcă înot contra vântului, contra curentului, dar...

Radu Moraru: Aţi vrut să spuneţi ceva contra vântului?

Traian Băsescu: Nu, înot.

Radu Moraru: Am înţeles!

traian_basescu.jpgTraian Băsescu: Aşa. Deci sunt lucruri pe care ţi le asumi sau nu ţi le asumi, iar eu am hotărât că ar fi o mare eroare să facem lucrurile astea după ce a trecut timpul să fie făcute. De aceea, i-am cerut guvernului să meargă înainte cu procesele de reformare a instituţiilor statului.

Radu Moraru: Dar care guvern? Guvernul... Că, ştiţi, nu am înţeles, cum adică? Dăm jos un guvern, după care nu ştim ce să-i facem ca pe ăsta, dat jos, să îl mai ţinem în funcţie, în funcţia de guvern dat jos. Guvernul Boc lucrează astăzi, Guvernul Croitoru sau Guvernul Negoiţă?

Traian Băsescu: Greu de spus, dar ţara are un guvern interimar, dar are guvern. Însă ştiţi care e ridicolul situaţiei? Prin lege, guvernul nu are... un guvern căzut, cum este Guvernul Boc, nu are dreptul să promoveze proiecte de legi şi nu are dreptul să... mai ales legea bugetului de stat, este un guvern care a căzut în Parlament. Înţeleg că domnul Geoană a trecut prin Senat o lege prin care îi spune Guvernului Emil Boc să facă bugetul. L-a pus la loc, domnule Morar! Deci l-a dat jos şi s-a răzgândit, acum l-a pus la loc! Cine l-a răzgândit pe domnul Geoană nu ştiu, dar cert este că a da atribuţiuni unui guvern căzut echivalează cu a-l pune la loc.

Radu Moraru: Da.

Traian Băsescu: Când au gândit bine? Când au dat jos guvernul, când au respins al doilea guvern, când nu vor să primească la vot al treilea guvern? Atunci sau astăzi, când vin şi ţipă „împuternicim guvernul prin lege să facă bugetul de stat"?

Radu Moraru: Un examen dificil. Am vorbit cu tineri care şi-au pierdut serviciul şi aveau şi o rată la bancă, mică, dar deja nu mai puteau să o plătească şi în momentul în care i-am întrebat de ceilalţi români, de faptul că şi în Europa o duc oamenii greu, vă spun ceva: au spus „da, dar noi nu facem faţă, nu ştim ce să facem". Adică nu suntem pregătiţi... Nu erau gata să îşi caute un serviciu. Şi se gândeau la ei, în primul rând.

Traian Băsescu: Poate că nici nu îl găseau, poate că nici nu îl găseau. Suntem într-o perioadă de criză economică. Dar până la urmă este o realitate a capitalismului, care nu este întotdeauna cel mai echitabil sistem, dar nu există altul mai bun. Uitaţi-vă în SUA: la începutul anului erau zece milioane de americani în corturi; nu în România, în SUA!

Radu Moraru: Zece milioane?

Traian Băsescu: Zece milioane de americani erau în corturi, la marginea oraşelor, după ce băncile le executaseră ipoteca pe casa pe care o cumpăraseră cu bani de la bănci.

Radu Moraru: Ce-o face Gâdea al lor acolo, la zece milioane de corturi? Cred că...

Traian Băsescu: Nu ştiu. Doamne fereşte, nu aş vrea să ajungem noi aici. Dar să ştiţi - şi spun un lucru pentru care sunt convins că poate şi cei din sală mă vor apostrofa - în România, 90% din apartamentele de la bloc, aşa cum sunt ele - mici, nenorocite - sunt proprietate. Mergeţi în Germania şi veţi constata că 30 -40% din cetăţenii germani au reuşit să aibă în proprietate casa. În rest, au credite uriaşe, pe care le duc şi dincolo de pensie. În America, la fel. Deci faptul că, la începutul anilor '90, Petre Roman a spus dăm casele, „le vindem pe valoarea unui televizor" îi protejează minimal pe români. Eu repet: nu spun că românii trăiesc bine, dar în situaţii de criză poate că au o soluţie în plus faţă de cei din ţările în care statul niciodată nu a dat case. Au spus „e capitalism, nene, mergi matale la bancă, îţi faci un credit în baza salariului şi când ai plecat în şomaj, te mai aştept trei luni, după care eu, bancă, îţi execut casa". Îi înţeleg pe tinerii de care vorbiţi, e un moment dificil. Pe de altă parte, statul nu se poate angaja să plătească acele credite contractate, de familii tinere, ce-i drept. Poate că se vor găsi alte soluţii dacă va fi situaţia critică, probabil o negociere cu băncile făcută de guvern în numele unui număr mai mare, să se treacă la un proces de amânare a executărilor la case, pentru că... Şi vă spun şi de ce lansez asta; n-am lansat până acum o astfel de idee, dar acum merită lansată. Pentru că semnele că se apropie redresarea au apărut în acest semestru şi am aici: producţia industrială a crescut cu 21,3% faţă de trimestrul trecut.

Radu Moraru: În România?

Traian Băsescu: În România, nu în altă parte. În construcţii avem o creştere de 13,2%. Ne menţinem cu prăbuşire majoră în vânzarea de automobile, care afectează foarte mult situaţia, poza trimestrului III. Rămânem cu -5 la servicii; deci dacă şi...

Radu Moraru: Deci nu prea mai merg Citroen-urile. Da, nu am vrut să fiu răutăcios.

Traian Băsescu: ...şi extrem de important, extrem de important: Cenuşăreasa, agricultura, creştere 2% nu faţă de trimestrul trecut, faţă de trimestrul al III-lea al anului trecut. Producţia vegetală a fost excepţională, ceea ce înseamnă că estimările FMI, că în trimestrul III vom avea un -8,5%, nu rămân în picioare. Evaluarea este că vom rămâne la -7. Deci începem să intrăm pe o curbă de redresare, ceea ce poate duce - deci nu am terminat cu creşterea economică negativă, dar este prima dată anul acesta, după trimestrul I, care a fost -6,4, trimestrul II -8,7, probabil la un -7. Deci am inversat curba.

Radu Moraru: Dar credeţi... BERD a spus ceva, ori ieri, ori astăzi, nu ştiu când, am văzut situaţia, că va fi creştere economică anul viitor, pe tot anul 1%. Credeţi că poate să ajungă, adică asta ar însemna că, gata, s-a oprit şi deja începem să ne mişcăm?

Traian Băsescu: Păi semnul că s-a oprit îl avem, semnul că s-a oprit îl avem.

Radu Moraru: Adică să nu fie ceva electoral. Dumneavoastră v-aţi înţeles cu BERD ca să ne păcăliţi, noi să vă votăm.

Traian Băsescu: Domnule Moraru, dacă voiam să păcălesc populaţia, vă asigur că se dădeau salariile fără să se ceară 6 zile de concediu fără plată, pentru că se făceau 20 în ianuarie, da? Nu se mai dădea legea nouă a salarizării care să stopeze marile salarii, nu se desfiinţau 112 agenţii, nu vreau asta. Pentru că tot populaţia plăteşte, dar plăteşte o factură mai grea după ce trec alegerile.

Radu Moraru: O spuneţi de multe ori, aţi fost corect cu noi 5 ani de zile?

Traian Băsescu: La legea salarizării profesorilor, involuntar am fost incorect. Involuntar. Nu am avut informaţiile despre scăderea veniturilor în bugetul de stat, nu mi le-a dat nici premierul, nici ministrul Finanţelor, pe care îmi aduc aminte că l-am întrebat de câteva ori, pe Vosganian. „Măi, cum stăm cu deficitul bugetar? Nicio problemă, o să fim la minus 2,8". El ştia că se va ajunge la peste minus 5%. Dar asta este, am văzut în ianuarie, era prea târziu, prea târziu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tudor 20 Nov, 2009 12:14 Sa fii ramas baiat la plug , sa fii ramas la coasa. Asta trebuia sa-i spuneti d-lui Boc. Cel mai slab premier si cel mai slab guvern. Probabil au fost(sunt) ministri care nu stiu (stiau) pe unde se iese din sediul guvernului. Si trebuiau sa gestioneze ramuri importante ale economiei. Sa nu mai vorbim de indoielnica cinste si corectitudine a unora dintre ei. Poate dupa prezidentiale o sa ne lamurim asupra acestui aspect. Vorbiti de Tariceanu. In raport Boc, Tariceanu este o valoare certa.Tara nu ar fi ajuns in situatia actuala cu un premier bine pregatit si competemt. Vorbiti de americanii in corturi? Daca deviza de campanie a dv. aste "impreuna si la bine si la greu" atunci da, romanii sa se astepte in viitor sa traiasca in corturi condusi de actuala putere. Ati renuntat la "sa traiti bine" (spuneti ca am "trait bine" destul) si urmeaza "sa traiti la greu").Asa nu . Nu o sa va votez.