Christian Gigi Chiru Proiectul nostru - redobândirea demnităţii de locuitori ai judeţului, nu ai republicii „Mazăre-Constantinescu"
Christian Gigi Chiru: Proiectul nostru - redobândirea demnităţii de locuitori ai judeţului, nu ai republiciiSâmbătă, vor avea loc alegeri pentru şefia Filialei Judeţene a PDL Constanţa. În acest sens, cotidianul ZIUA de Constanţa a pregătit un set de întrebări pe care l-a trimis potenţialilor candidaţi care aspiră la funcţia de preşedinte, astfel încât aceştia să îşi poată prezenta programele politice.
V-aţi hotărât să candidaţi la funcţia de preşedinte al PDL Constanţa. Ce v-a determinat să intraţi în această competiţie internă?
Am decis să intru în această competiţie pentru că sunt de părere că este timpul unor schimbări majore în interiorul Partidului Democrat Liberal. Cred că actuala conducere, chiar dacă a fost una interimară, a avut destul timp să realizeze ceea ce îşi propusese, însă rezultatele nu au fost dintre cele mai bune, faţă de potenţialul Partidului Democrat Liberal în Constanţa. În ceea ce mă priveşte, sunt de părere că am reuşit mai multe performanţe în viaţa politică constănţeană, performanţe care sunt de natură să mă determine să mă înscriu în această competiţie internă. Bineînţeles că am fost determinat şi de semnalele pozitive venite din partea colegilor de partid care au încredere în mine şi în ceea ce putem realiza împreună.
Care sunt lucrurile care vă recomandă pentru această funcţie, în afară de rezultatele politice din campaniile electorale de până acum?
În primul rând, determinarea şi faptul că sunt un om de echipă. Întotdeauna am ştiut să strâng în jurul meu oameni de foarte bună calitate. Ştiu că politica este făcută cu oameni, pentru oameni. Ştiu să ascult pe toată lumea şi, poate cel mai important lucru, ştiu să ţin cont de părerile celor din jurul meu.
În ultima perioadă, Bucureştiul a avut un rol important în disputele de la Constanţa. Credeţi că se va întâmpla la fel şi acum, la aceste alegeri?
Conducerea centrală a partidului şi-a dorit şi îşi doreşte, poate mai mult ca oricând, ca în toate organizaţiile, nu doar la Constanţa, să fie un climat de calm şi bună înţelegere. Este normal să îşi dorească aşa ceva. Doar în linişte ne putem îndeplini programul politic şi promisiunile pe care le-am făcut oamenilor. De asemenea, este un lucru la fel de firesc să se încerce o mediere între părţile implicate şi să se încerce soluţionarea problemelor pe cale amiabilă atunci când apar anumite disensiuni în interiorul unei organizaţii. În orice partid, cu atât mai mult într-un partid de talia PDL-ului, apar la un moment dat anumite disensiuni, generate în primul rând de diferenţele de opinie dintre membri. Ceea ce, până la urmă, nu este un lucru rău, pentru că se demonstrează încă o dată că PDL este un partid democrat în adevăratul sens al cuvântului, în care fiecare este liber să îşi spună opinia şi să îşi susţină punctele de vedere. De această dată însă, cred că nu este vorba despre dispute. Este o competiţie deschisă, în care sunt înscrise mai multe persoane, fiecare persoană fiind susţinută după cum a reuşit să convingă până acum prin activitatea sa politică. Sper ca cel mai bun să câştige.
Având în vedere că, prin declaraţiile pe care le fac, fiecare dintre candidaţi lasă să se înţeleagă faptul că sunt sprijiniţi de către cineva de „sus", alegerile se câştigă la Constanţa sau la Bucureşti?
În mod cert, votul se câştigă la Constanţa. Votul stă în mâinile delegaţilor care au fost desemnaţi de organizaţiile locale din tot judeţul, inclusiv din municipiul Constanţa, să participe la CCJ şi să reprezinte cât mai bine interesele localităţilor lor. Sunt în jur de 750 de delegaţi, care vor decide pe cine doresc în fruntea Partidului Democrat Liberal pentru următorii patru ani. Tot ceea ce va face Bucureştiul va fi să supravegheze modul de desfăşurare a alegerilor, astfel încât să nu existe niciun dubiu asupra corectitudinii alegerilor din 12 martie, la Constanţa.
Care sunt principalele direcţii ale programului politic pe care îl propuneţi colegilor dumneavoastră?
Principalul deziderat al proiectului nostru politic este acela de redobândire a demnităţii de a fi locuitori ai municipiului şi ai judeţului Constanta, şi nu ai republicii „Mazăre-Constantinescu". De aceea, sub nicio forma nu voi face compromisuri cu PSD-ul. Propun linişte internă şi competenţă, voi promova sistemul „omul potrivit la locul potrivit". Interesul constănţeanului va fi interesul nostru, iar uşile vor fi deschise pentru oricine are nevoie noi. În orice caz, cred că toţi constănţenii s-au săturat de vorbe. Vreau ca pe viitor să vorbim mai puţin şi să facem mai mult.
Deşi este principalul partid în arcul guvernamental, în Constanţa, PDL este nevoit să stea în opoziţie. Ce garanţii puteţi oferi colegilor din electoratul care vă sprijină că veţi schimba această stare de fapt în 2012, cu ocazia alegerilor locale?
Din păcate, până acum, în Constanţa, în administraţia publică locală, PDL-ul nu prea a reuşit să se facă simţit. Trăim de ani buni sub asuprirea republicii Mazăre-Constantinescu, care au pus stăpânire pe judeţ şi care au condus după bunul lor plac, după cum le dictau interesele personale şi nu cele ale comunităţii. De aceea am ajuns practic unde am ajuns. Turismul litoral - punctul forte al judeţului Constanţa a cunoscut o decădere alarmantă, fapt ce se datorează în mare parte şi modului haotic în care s-a construit. Au fost eliberate multe autorizaţii de construire fără a se ţine cont de respectarea legii sau de cele mai elementare norme ale mediului. Şi spun aceste lucruri cu toată responsabilitatea, din poziţia unui om care de mai bine de un an, prin prisma funcţiei pe care o deţine, aceea de director al Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, s-a luptat zilnic cu municipalitatea şi a încercat, acolo unde s-a mai putut, să salveze spaţiile verzi şi chiar plaja. Au fost multe situaţii, iar constănţenii cunosc acest lucru, în care am mers până la demolarea construcţiilor ilegale de pe plajă. Sunt convins că voi reuşi ca în 2012 să propunem constănţenilor o alternativă cu adevărat viabilă. Echipa pe care o vom prezenta la viitoarele alegeri, va fi una capabilă să-l dărâme pe Mazăre.
Care sunt punctele forte ale candidatului Christian Gigi Chiru? Dar cele slabe?.
Aşa cum am mai spus, sunt un om al echipei, care ştie să strângă în jurul său oameni de calitate. Cunosc foarte bine oamenii şi activitatea partidului de până acum. Sunt extrem de ambiţios şi de hotărât şi nu îmi uit niciodată promisiunile. În ceea ce priveşte punctele slabe... poate nu este chiar un punct slab, însă am foarte mare încredere în oameni, întotdeauna am avut convingerea că, dacă ştii să vorbeşti unui om şi să îl convingi, reuşeşti să scoţi la iveala ce este mai bun în acel om. Trebuie doar foarte multă răbdare şi înţelegere.
În acest moment, cu cine s-ar putea prezenta
PDL Constanţa dacă s-ar organiza alegeri locale. Pe cine aţi propune
candidat pentru Primăria Constanţa şi pentru Consiliul Judeţean?
Dorinţa mea este să propun o altfel de politică, o politică cu adevărat a cetăţeanului. Cred că oamenii s-au săturat să fie puşi în faţa faptului împlinit. Oamenii au în acest moment puterea să-şi selecteze informaţiile şi să îşi facă propria părere. De aceea, cred că este timpul să îi lăsăm pe oameni să îşi aleagă candidatul. Se vor face sondaje de opinii şi studii de piaţă cu privire la ceea ce îşi doresc constănţenii, iar cei care se apropie cel mai mult de dorinţele şi de aspiraţiile alegătorilor vor fi desemnaţi drept candidaţi.
Indiferent de rezultatul votului de la Constanţa, PDL trece printr-o perioadă grea. Este schimbarea premierului/ preşedintelui Emil Boc o soluţie? Pe cine vedeţi dumneavoastră un candidat viabil, un bun preşedinte pentru partidul din care faceţi parte?
Soluţia la Centru va fi data de Convenţia Naţională din data de 14 mai. Iar pentru funcţia de preşedinte, consider că actualul preşedinte al partidului, domnul prim-ministru Emil Boc, Secretarul General al partidului, domnul Vasile Blaga, cât şi preşedintele Organizaţiei Bucureşti, doamna ministru Elena Udrea, pot conduce Partidul Democrat Liberal.
Dacă veţi câştiga conducerea organizaţiei judeţene, vor urma evaluări şi eventuale schimbări la nivelul instituţiilor deconcentrate acolo unde PDL Constanţa a numit politic directori sau inspectori generali?
Într-adevăr, intenţionez ca după câştigarea funcţiei de preşedinte, împreună cu noul birou, să procedez la evaluarea directorilor de instituţii şi, acolo unde situaţia o va impune, nu voi ezita să solicit schimbarea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- pdl-ist 10 Mar, 2011 19:15 dACA ESTE ASA CUM DECLARI IN INTERVIU, ESTI UN OM HOTARIT SI CRED CA MERITI SA DEVII PRESEDINTE!
- felix 10 Mar, 2011 17:00 Succes Chirule esti tinar si meriti da te rog intoarceti fata si spre RADIO NAV acolo oameni traesc numai in stres si amenintari acolo e o jungla pecare o patroneaza Satana de Stanculescu acest neica nimeni al PDL Constantean e jale acolo oamenilor le e frica sa vorbeasca e o jigodie de om un pervers si o zdreanta jegu asta de STANCULESCU
- Masca 10 Mar, 2011 13:57 Voi vreti sa inlocuiti Republica Mazare-Constantinescu, cu Republica Machedonilor. EEE nici asa nu-i bine!!!
- constantean 10 Mar, 2011 12:42 Succes d-le CHIRU sunteti cel mai hotarat,cel mai vertical cel mai curajos,ati reusit sa ma convingeti in momentul acesta sunteti omul potrivit la locul potrivit.VOM VOTA GIGI CHIRU.
- Bravo CHIRULE 10 Mar, 2011 07:22 Chiru chiar este priceput si neclintit cand ia o decizie. Este pregatit, lucid in decizii si cel mai important gata sa-l bata pe Mazare