Claudiu Palaz, liderul PMP Constanţa „«Demolarea» tandemului Mazăre - Constantinescu se face prin Justiţie. E normal să înceapă bătălia pentru putere în PSD Constanţa“
Claudiu Palaz, liderul PMP Constanţa: „«Demolarea» tandemului Mazăre - Constantinescu se face prin Justiţie.
12 Apr, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3147
Marime text
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, s-au aflat, de la începutul acestui an, în atenţia DNA. Vorbim despre declaraţii date de cei doi social-democraţi în faţa procurorilor anticorupţie, dar şi despre reţinerea fiecăruia dintre ei doi pentru 24 de ore. Asistăm la un „cutremur“ al PSD Constanţa? La „căderea“ celor doi lideri? Este acesta începutul sfârşitului?
Atât primarul Constanţei, Radu Mazăre, cât şi preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, se află, de la începutul lui 2014, în atenţia DNA. Mai mult, cei doi social-democraţi constănţeni au fost reţinuţi, în dosare diferite, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni. Cum credeţi că afectează aceste reţineri şi dosarele penale ale celor doi lideri PSD imaginea judeţului Constanţa la nivel naţional?
Nu afectează mai mult decât afectează oricum prezenţa celor doi în viaţa publică. Oricum cei doi au o imagine proastă, iar ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, chiar dacă per total pare că ar arunca o lumină negativă asupra judeţului, constănţenii apreciază ceea ce se întâmplă cu sancţiunile aplicate celor doi, în sensul că îşi dau seama de gravitatea faptelor acestora. Pe viitor, sunt sigur că va răsări soarele şi în judeţul Constanţa.
Dar imaginea celor doi? Cât de „şifonată“ consideraţi că este acum aceasta?
Răspunsul la această întrebare e strâns legat de cel de la întrebarea anterioară. Imaginea celor doi era oricum şifonată prin ceea ce ei au făcut la nivel de judeţ, respectiv municipiu. Deci, nu cred că imaginea lor e acum afectată într-un fel pozitiv prin dosarele de corupţie care li s-au deschis. E exclus ca Mazăre şi Nicuşor să devină martirii Constanţei! Dovada în acest sens este prezenţa celor doar 50 de susţinători ai lui Mazăre în faţa Primăriei Constanţa. Eu nu am văzut zecile de mii de oameni care l-au votat, în stradă, pentru a-l susţine pe Mazăre. Cât despre Nicuşor Constantinescu… nici măcar angajaţii CJC nu au ieşit să îl susţină. Oricum, cei doi sunt un fel de Pat şi Pataşon ai vieţii publice.
Dacă după eventuala trimitere în judecată, Mazăre şi Constantinescu vor fi condamnaţi, care credeţi că va fi soarta municipiului, respectiv a judeţului Constanţa?
Categoric mai bună! Judeţul Constanţa va înflori. În primul rând, firmele care doresc să investească în judeţul Constanţa nu vor mai fi dijmuite de către gruparea Mazăre - Constantinescu. În mod cert, administraţia judeţeană va accepta o descentralizare reală a atribuţiunilor către primării, dând posibilitatea acestora să se dezvolte. În municipiul Constanţa nu se „va mai lua pielea“ de pe constănţeni când vine vorba despre taxe şi impozite, ceea ce iarăşi va duce la dezvoltarea micilor întreprinzători, nu doar a cluburilor.
Sunt sigur că se vor pune lucrurile în ordine în acest oraş şi nu se vor mai face haotic, aşa cum se întâmplă acum. Constănţenii nu vor mai fi nevoiţi să aştepte luni de zile un document care trebuie eliberat de Primăria Constanţa, în urma unor ciubucuri.
În mod categoric, spaţiile verzi vor fi redate constănţenilor şi nu se va mai construi în mod haotic. Cred că nu ar fi rău ca administraţia locală să aplice un proiect pe care eu l-am susţinut în campanie şi care presupunea ca cei care au primit aprobarea de a construi pe spaţiul verde să amenajeze o suprafaţă egală cu suprafaţa totală a construcţiei de pe acest teren.
În aceeaşi ordine de idei, dacă cei doi vor fi trimişi în judecată şi, eventual, ulterior condamnaţi, în ce condiţii ar putea avea loc noile alegeri?
Dacă se va ajunge la o astfel de situaţie, prefectul va delega atribuţiuni către unul dintre viceprimari (vezi cazul Cogealac), care va îndeplini atribuţiile de primar până la stabilirea alegerilor parţiale. În această perioadă, vicepreşedintele CJ şi viceprimarul răspund pentru activitatea lor ca şi cum ar ocupa funcţia plină. Deci, activitatea instituţiilor nu va fi blocată. Rămâne de văzut dacă actualul prefect care, din punctul meu de vedere, este şantajabil, având dosar penal formulat chiar de mine, referitor la referendumul privind desfiinţarea judeţului Constanţa, atunci când a votat altfel decât prevede legea, va face asta. Stadiul acestui dosar ar trebui să fie făcut public, potrivit prevederilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Şi asta pentru a vedea dacă sau nu să fie şantajat politic, fiind omul de casă al lui Nicuşor Constantinescu, „paraşutat“ în funcţia de prefect. Asta o ştie tot judeţul.
Date fiind cele mai recente evenimente legate de Mazăre şi de Constantinescu, este posibil, în opinia dumneavoastră, să asistăm la ceea ce am putea numi începutul sfârşitului acestui tandem?
Primul pas al sfârşitului acestui tandem a fost făcut atunci când Mazăre şi Constantinescu au început să-şi bată joc de constănţeni şi să facă ilegalităţi şi infracţiuni, iar acum asistăm la finalul sfârşitului acestei grupări.
Credeţi că există posibilitatea ca, după ce Mazăre şi Constantinescu nu vor mai conduce municipiul, respectiv judeţul Constanţa, electoratul să rămână cumva captiv imaginii celor doi?
Sunt convins că electoratul celor doi trebuie separat. Spun asta pentru că Mazăre are un mecanism care îi scoate lumea la vot şi nu un electorat pasionat de el, ca primar, dovadă fiind numărul mic al aşa-numiţilor susţinători. Să ne ferească Dumnezeu de un alt candidat care să încerce să-l copieze doar pentru a-i lua din electorat!!! Constantinescu este preşedintele Consiliului Judeţean doar dacă îl susţin primarii. După cum ştiţi, nu mai are susţinere în judeţ. Inclusiv primarii PSD sunt împotriva lui. Sigur, electoratul care ar putea fi mobilizat de primari nu va fi dus către un alt Nicuşor Constantinescu.
Dacă se va dovedi că, într-adevăr, electoratul fidel lui Radu Mazăre şi lui Nicuşor Constantinescu rămâne, cum spuneam, captiv imaginii lor, cine anume va pune capăt „cozilor umilinţei“? Cum se va termina celebrul serial al sacoşelor cu pui şi ulei date pensionarilor?
Problema „cozilor umilinţei“ se va rezolva printr-un mecanism care nu presupune să te duci să îi filmezi pe oameni stând la coadă pentru a primi ajutor. Ajutoarele pot fi trimis foarte uşor acasă, la domiciliu. Ei pot fi însă ajutaţi la fel de bine şi prin bonuri valorice, care le pot fi trimise în plic, fără cheltuieli suplimetare, odată cu plicul ce conţine înştiinţările de la Fisc. Viitorul primar va putea face acest lucru sau viceprimarul căruia îi vor fi delegate atribuţiile, doar dacă el nu va fi un Mazare 2.
PSD are un bazin electoral foarte solid în judeţul Constanţa, incomparabil mai sudat decât cel al altor formaţiuni politice. Ce anume ar putea să „dinamiteze“ acest bazin?
PSD are un mecanism care reuşeşte să mobilizeze electoratul din Constanţa. Dacă nu ar avea acest mecanism, nu am putea vorbi acum despre un electorat solid. Cei care votează PSD-ul nu sunt neapărat pesedişti. Sunt votanţi care sunt mobilizaţi şi cărora li se indică sau chiar impune (un exemplu de funcţionare al acestui mecanism îl avem şi în judeţul Teleorman, nu doar în Constanţa) să voteze PSD, fără însă ca ei să se identifice cu doctrina acestui partid.
Partidul Mişcarea Populară, al cărui preşedinte sunt la Constanţa, doreşte să mobilizeze electoratul altfel decât cel menţionat mai sus. Ne dorim ca oamenii să creadă în această formaţiune politică şi mai ales să creadă în preşedintele Traian Băsescu. Afirm cu toată responsabilitatea că o mobilizare de acest fel răstoarnă orice maşinărie de partid. Cred că alegerile europarlamentare vor arăta acest lucru.
Sunteţi, de câteva luni, liderul Partidului Mişcarea Populară - Organizaţia Judeţeană Constanţa. Aşadar, v-aţi reactivat politic. Spuneţi-ne ce se aude în acest mediu, în ce măsură credeţi că se vor concretiza informaţiile potrivit cărora anumite facţiuni intenţionează să preia conducerea PSD Constanţa?
Este normal să înceapă bătălia pentru putere în PSD Constanţa, aşa cum spune şi proverbul românesc, „schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor“. Probabil că producerea acestei schimbări în conducerea PSD Constanţa se va realiza de către cel care are controlul pe primăriile PSD. În orice caz, părerea mea este că întreaga conducere a Consiliului Judeţean Constanţa şi a Primăriei Constanţa vor avea probleme în ceea ce priveşte susţinerea pentru funcţiile principale din cele două instituţii. PSD-ul va avea o problemă de cadre de partid cu notorietate, care vor fi nevoite să fie aruncate în luptă.
Pe cine vedeţi continuator al lui Radu Mazăre la conducerea PSD Constanţa?
Exact cine am spus mai sus, anume cel care va controla primăriile PSD din judeţul Constanţa.
Dar la conducerea Primăriei Constanţa?
În opinia mea, cred că PSD Constanţa poate arunca în luptă doar doi oameni: Făgădău sau Stan. Dar să nu uităm că acest lucru va fi posibil doar dacă cei doi îşi vor rezolva problemele pe care le au.
Care ar fi persoana cea mai potrivită să conducă judeţul Constanţa?
Dragomir sau Darie. Susţin că nu sunt potriviţi pentru această funcţie. Absolut deloc chiar. Am avea un Nicuşor 2 sau 3. Spun doar că ei reprezintă singurele variante ale PSD Constanţa pentru Consiliul Judeţean. Cu riscul de a mă repeta, doar dacă şi cei doi îşi vor rezolva problemele pe care le au, pentru că, într-adevăr, au probleme. Dacă aceste probleme nu vor fi rezolvate, atât pentru Primărie, cât şi pentru CJC, PSD Constanţa se va confrunta cu o mare problemă, neavând candidaţi cu notorietate.
Aţi fost, vreme de câţiva ani, adversarul lui Radu Mazăre şi al lui Nicuşor Constantinescu. În pofida eforturilor dumneavoastră, cei doi sunt şi acum în funcţie. Credeţi că aţi greşit undeva? Ce vă reproşaţi?
Ca prefect, nu-mi reproşez nimic. Am fost văzut ca principalul oponent al grupării Mazăre - Constantinescu. Sunt cel care a dat adevărate lovituri acestei grupări, sub care acest imperiu s-a clătinat, dar am fost singur împotriva lor. Toate acţiunile mele în Justiţie au dat roade mult mai târziu. Dacă veţi face o radiografie a activităţii mele, veţi vedea că nu am avut aliaţi în această luptă. Declaraţiile politice ale celor care au încercat să fie adversari au fost pure declaraţii. Nimic concret. Doar de faţadă. Nu plângeri penale, nu acţiuni în justiţie. Nimic. „Demolarea“ tandemului Mazăre - Constantinescu nu se face prin declaraţii politice, după cum viaţa ne-a arătat, ci se face prin Justiţie.
Ca om politic însă îmi reproşez că am avut încredere în prieteni pe care am crezut că mă pot baza. M-au trădat. Fără această trădare, credeţi-mă, soarta judeţului Constanţa ar fi fost alta acum.
Ce planuri politice aveţi cu PMP în viitorul apropiat? Dar pe termen mediu?
Pot spune că în PMP Constanţa funcţionează după următorul principiu: „Puterea nu se cere, puterea se ia“. Noi vom câştiga administraţia la Constanţa. Vom îndepărta PSD-ul din toate funcţiile pe care le deţine.
Vă doriţi o revenire, la un moment dat, în administraţie? În ce instituţie, în ce calitate?
Vă răspund tot printr-un proverb japonez, anume: „Lucrurile bune se întâmplă doar celor ce ştiu să aştepte“.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- PURCAREA NICOLAE 05 May, 2014 00:52 as dori infiintarea a unei filiale si in loc.Ostrov,jud.ct.ing.agr.