Cruntul adevăr al pregătirii unora de la catedră. „Au făcut o facultate că trebuie făcută și au ales învățământul că au concedii multe“

Este de aproape trei decenii director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Cuza Vodă și a schimbat cam o duzină de inspectori generali și vreo alte două duzini de miniștri. Dar poate cel mai mare of al prof. Gheorghe Dancea, de origine din județul Brașov, este că aici nu a mai întâlnit același respect pentru școală și biserică ca... acasă.
 
Absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ din Iași (promoția 1987), prof. Dancea s-a căsătorit în ultimul an de facultate - soția, din Târgu Mureș, tot profesor de matematică - și singurele două posturi găsite mai apropiate au fost în Dobrogea.
 
În opinia dvs., care este principala cauză a deteriorării sistemului românesc de învățământ?
 
Nu știu dacă este rău sau bine, dar au apărut, după 1990, multe facultăți private, iar cele de stat au avut o deschidere mai mare, concretizată în mărirea numărului de locuri, și nu a mai fost un concurs pentru selecție la admiterea în facultăți. Au început cu concursul de dosar, media de la liceu, de la bacalaureat... și cred că nici calitatea cadrelor didactice din universitar nu mai este cea care a fost cândva.
Noi eram obișnuiți cu o rigurozitate a cadrului universitar. Eu am terminat la Universitatea „Cuza“ din Iași, unde profesorii erau foarte severi. Acum mai mult îi interesează să se ducă să dea examenele de promovabilitate. Deci cantitatea primează calității și pe măsură ce ne îndepărtăm de 1990 ies tot mai puțini absolvenți de calitate, care au vocație de cadru didactic, au pregătire științifică bună. Sunt mulți care au făcut o facultate că trebuie făcută și au ales învățământul că au concedii multe și vin la școală și nepregătiți, și dezinteresați.
Cred că doar doi din zece absolvenți aleg conștienți.
 
Putem spune că absolvenții Colegiului Pedagogic sunt mai competenți decât cei care termină o facultate?
 
Absolvenții după sistemul vechi al Liceului Pedagogic din Constanța sunt mult mai bine pregătiți decât absolvenții de facultate. Și psihopedagogic, și profesional. Avem învățătoare care au terminat Pedagogicul și care sunt foarte bine pregătite și au tras după ele ceilalți colegi care au venit fără experiență sau tineri, și se vede saltul. Același lucru se întâmplă și la profesori. Probabil sunt bine pregătiți teoretic, pentru că la concursurile de titularizare iau note mari, dar în momentul în care vin la clasă au două probleme: nu pot controla clasa, deci nu există o comunicare eficientă între cadrul didactic și elev, la care se adaugă superficialitatea în ceea ce predă. Știu că trebuie să predau asta și asta. O predau, o scriu pe tablă, mă uit dacă a scris-o copilul pe caiet, dar nu verific dacă a înțeles tot ce am explicat, dacă văd relevanța. Sunt cu ochii pe ceas când se termină ora. Poate că nu este principala cauza a deteriorării sistemului românesc de învățământ, dar este foarte importantă calitatea noilor absolvenți de învățământ superior.
 
Și-atunci, care ar fi hiba cea mai mare?

 
Lipsa de corelare între ceea ce trebuie să facă și ceea ce fac. Sigur, profesorii universitari nu au luat contact cu învățământul preuniversitar să vadă ce trebuie să știe un absolvent de Științele educației sau de Psihopedagogie. Au apărut discipline noi care nu au relevanță. Nu se face suficientă practică pedagogică, nu au un îndrumător de practică pedagogică bun.
Documentația stufoasă pe care trebuie s-o întocmească și se face evaluare pe documentație, și nu pe partea practică, partea reală a lucrurilor. Nu cunosc foarte bine sistemul universitar, mi se pare că prea ușor se face admiterea, prea ușor se promovează de la un an la altul și prea ușor obțin licența. Totuși, este o hârtie care certifică faptul că știi să faci ceva bine.
 
Din exterior, pare că ar conta mai puțin ce îți impune sistemul față de ceea ce ți-ai dori să oferi celui din bancă.
 
E foarte adevărat, dar problema este alta. Recrutarea resurselor umane, respectiv a cadrelor didactice din învățământ, nu-i la îndemâna consiliului de administrație al unității și a directorului, ci a rămas la Inspectoratul Școlar. Deci noi nu suntem întrebați dacă vrem sau nu vrem un cadru didactic sau dacă putem să intervenim. El se duce și dă un concurs, ia o notă mare și are dreptul să-și aleagă un post. Ca și cum sistemul ar fi responsabil de cei cu diplomă pentru învățământ să le asigure un loc de muncă. Nicidecum să fie preocupați de ce face, de ce are nevoie o școală. Nu e suficient să vină cineva cu diplomă ca să facă treabă. Plus că titularizarea în sistem nu este benefică. E adevărat că pot fi derapaje, dar când analizezi un sistem, trebuie să vezi și părțile bune, și părțile rele și să pui în balanță care-s mai multe. E adevărat că pot fi abuzuri într-o școală când se angajează o persoană, dar pot fi 80% dintre școli care nu fac abuzurile acestea. Și atunci îi privezi pe cei 80% de a-și alege cadrele didactice cu care să lucreze pentru a fi transparenți în angajare.
 
Titularizarea prevedea, în forma inițială, să fii titular în școală, nu în sistem, deci contractul era cu școala, ca în occident, cu posibilitatea de prelungire automată dacă respecți fișa postului, dacă nu... mulțumesc de colaborare. Și aici intervenea subiectivitatea politizării educației, întrucât în consiliul de administrație sunt majoritari cei din afara școlii.

 
Eu zic că avem un colectiv unit, cu cadre didactice bune, dar am avut cazuri în care, în momentul în care un coleg și-a dat gradul didactic I, devine plafonat. Și nu mai este preocupat de cursuri de perfecționare, un proiect, o activitate... Dacă ar fi fost titularii școlii, ar fi fost mai conștiincioși, pentru că ar fi existat posibilitatea să li se spună să-și caute loc de muncă.
 
Vi s-a întâmplat să fiți obligat să țineți un asemenea cadru didactic dezinteresat?
 
Aproape în fiecare an, chiar dacă majoritatea sunt calificați, ba sunt în concediu de creșterea copilului, concediu fără plată, și vin în fiecare an cadre noi. Și nu am niciun control.
 
Așadar, numai despre învățământ centrat pe elev nu poate fi vorba?
 
Cred că este singurul domeniu în care se consideră că ești obligat, ca sistem, să-i asiguri un loc de muncă unuia care are calificare în învățământ. Sunt primiți toți, noi nu avem niciun cuvânt de spus.
Mi se pare un pic aiurea gândit. Încheierea contractului de muncă o face directorul școlii, deși decizia de numire pe post o face Inspectoratul Școlar. De ce nu face acest contract cel care dă decizia, din moment ce profesorul este titular în sistem?
 
Ca să nu mai spun că trebuie să ne strecurăm printre piedicile legislative sau, din dorința de a te acoperi că ai făcut totul, facem hârtii. Că și aici este o problemă. Ca să arătăm că am luat toate măsurile, facem hârtii și proceduri. Eu consider că este o lipsă de responsabilitate în luarea deciziilor.
 
Și-atunci, să nu ne mai mirăm de ce rezultatele din mediul rural la examenele naționale sunt cele care sunt...
 
Pe de o parte, ar fi cel de la catedră, dar și din cauza multor drepturi pe care le au elevii și fără obligații. Spre exemplu, în cazul absențelor, nu pot merge până la capăt și să fie sancționat părintele, eu nu pot decât să îi arăt Primăriei, care îi cheamă și le dă avertisment. Iar Poliția se ocupă de ordinea publică, nu de cea dintr-o școală.
 
Pe de altă parte, nu știu dacă există vreun interes să se schimbe ceva în învățământ, să fim un popor educat. Nu știu dacă îi folosește cuiva să fim educați. Dacă spunem că un om informat este un om puternic, îi convine cuiva să fim toți puternici?
 
Se schimbă miniștrii, se fac schimbări de suprafață, dar de la începutul de reformă pe care l-a încercat Andrei Marga nu am văzut nicio schimbare de substanță. E vorba de cum plasez învățământul, nu declarativ, ci real.
Mai bine să spună că nu e nevoie de educație, asigurăm liniștea părinților patru sau șase ore pe zi și gata. N-ați văzut ce revoltați au fost părinții la București că s-au închis școlile și nu au ce face cu copiii acasă? Păi unde este responsabilitatea ta de părinte?
 
Ca să nu mai spun că noi, atunci când am decis să punem în școală camere de supraveghere, în anul 2007, nu a fost pentru a preîntâmpina furturile, ci ca să vadă părintele, când vine și reclamă un incident de la școală, că avem dovada filmată că nu a fost așa cum i-a relatat copilul și să vadă cum a fost în realitate. În jumătate de an s-au redus reclamațiile, pentru că nu mai vin pentru orice fleac.