Ibram Temur (PSD) „Munca in RATC nu te face bogat"
Ibram Temur (PSD): „Munca in RATC nu te face bogat"

Consilier local PSD, aflat la cel de-al doilea mandat,
Ibram Temur apreciază viitorul politicii constănţene ca urmând acelaşi trend ca
şi cel pe care este acum. „Nu văd nicio schimbare majoră care s-ar putea produce, cel puţin în
sens negativ", a declarat consilierul.
Pesedist cu state vechi, Ibraim Temur este una dintre cele mai pitoreşti
figuri din Consiliul Local. Este şeful sindicatului din cadrul Regiei Autonome
de Transport în Comun din Constanţa şi, încă din 1970, de când şi-a început
activitatea, a activat, după cum apreciază, în interesul „familiei RATC".
Cum aţi ajuns să
îmbinaţi activitatea de la RATC cu cea din Consiliul Local Municipal?
Am început ca
ucenic mecanic şi nu am plecat de aici decât în perioada în care mi-am efectuat
stagiul militar. Din 2000 sunt şi preşedintele sindicatului RATC. Am deţinut
mai multe funcţii de-a lungul timpului, iar acum sunt şeful serviciului tehnic.
Am ajuns în Consiliul Local la propunerea Blocului Naţional Sindical, la
momentul în care s-a considerat că ar fi bine să existe un membru al BNS în CLM.
Eu reprezint şi interesele constănţenilor şi interesele marii familii a RATC.
Cele două activităţi se îmbină foarte bine, mai ales că, de când mă ştiu, m-am
implicat în aria socială, am lucrat cu oamenii şi am fost aproape de ei.
Cum vedeţi
activitatea în Consiliul Local în acest mandat, comparativ cu 2004 - 2008?
Din punctul meu de
vedere nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte modalitatea de lucru. Eu am
lucrat foarte bine cu toată lumea şi nu am avut nicio problemă legată de
culoarea politică a colegilor mei consilieri. Nici măcar cel mai mic conflict
cu vreunul dintre ei, indiferent de coloratura politică.
Care este
atmosfera în Consiliu? Sesizaţi o colaborare mai bună a consilierilor PSD -
PD-L de când a ajuns la guvernare această alianţă?
Atmosfera este una
normală, consider eu. Cât priveşte vreo eventuală coaliţie în CL, nu poate fi
vorba de aşa ceva. Cel puţin anul trecut nu a fost vreun proiect de hotărâre
care să fi fost anulat sau respins cu îndârjire. Nu a fost vorba de o coaliţie
formată împotriva colegilor de cealaltă coloratură politică.
În PSD se
votează după cum spune primarul?
Nu se pune problema aşa.
Toate proiectele se analizează înainte şi se ajunge la un acord comun. Nici nu
se poate discuta despre aşa ceva.
Cum apreciaţi reacţia primarului Radu Mazăre vizavi de propunerea consilierului PD-L, Cătălin Filişan, de la şedinţa de luna trecută, în legătură cu amânarea unui proiect de lege?
Reacţia primarului a fost una normală în respectivele condiţii. Nu ai cum să nu ştii despre ce este vorba într-un proiect de lege, că mai mult de 30 de minute nu-ţi ia să-l parcurgi. Cred că a fost, totuşi, o scăpare de-a colegului meu.
În altă ordine de idei, în declaraţia dvs. de avere aveţi înscrise bijuterii de familie de 6.000 de euro. Cât de speciale sunt acestea?
Nu sunt speciale, nu au valori muzeale, dar au valori sentimentale, au aparţinut bunicilor mei. Eu am trei băieţi, unuia dintre ei, care s-a căsătorit, i-am dat o parte, urmează să le dau şi celorlalţi, când vor face acest pas. Nu am mari averi, munca la Regie nu te face bogat. {mos_ri:Ibram Temur}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp