Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:51 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interesul cercetătorilor pentru valorificarea nămolului de Techirghiol. Interviu cu Elena Roxana Almăşan, managerul Sanatoriului

ro

31 Aug, 2016 00:00 10654 Marime text
 

Suntem în vârf de sezon estival, în anul balneologiei româneşti, la un an de manageriat al dumneavoastră. Cum se prezintă Sanatoriul balnear şi de recuperare Techirghiol?

Este un reviriment spectaculos: nu avem locuri la tratament până în luna noiembrie, funcţionăm la capacitate maximă, pacienţii revin la noi mulţumiţi de efectele tratamentului balnear şi de calitatea serviciilor, de revigorarea staţiunii, de oportunităţile culturale pe care le oferă localitatea. Comparativ cu anul trecut, numărul pacienţilor a crescut semnificativ, s-au făcut multe investiţii importante, am tratat şi vindecat multe dintre „bolile“ trecutului.
 
Ca un om al locului, pot confirma că se vorbeşte tot mai mult şi tot mai elogios despre Techirghiol, rezultat al acţiunilor de promovare pe care le-aţi coordonat. Citind revista Techirghiol, o publicaţie inedită în peisajul publicistic de specialitate, pe care o editaţi trimestrial, aflăm că aţi participat cu o ofertă atractivă la Târgul internaţional de la Dubai, aţi fost co-organizatorii celui de-al 41-lea Congres de climatologie şi termalism, aţi participat la o dezbatere-prezentare la Bruxelles, acum organizaţi aniversarea a 117 ani la standarde ştiinţifice deosebite.
 
Putem continua enumerarea cu masa rotundă organizată în sanatoriu de către ASOAF -BOW - Asociaţia Oportunităţi de Afaceri pentru Femei - Business Opportunities for Women - România şi Autoritatea Naţională de Turism, emisiunile televizate, participările la diverse evenimente ştiinţifice în ţară, articolele de presă în care am promovat turismul balnear. Ne menţinem pe primul loc în topul staţiunilor balneare din România, clasament efectuat anual de Asociaţia română de balneologie. Tot mai mulţi specialişti în balneologie, dar şi în discipline conexe, vin la Techirghiol şi demarează studii ştiinţifice, preocupaţi de efectele benefice ale lacului, apei şi nămolului, unice în Europa.
 
De altfel, noi avem un centru de cercetare activ, cu un nucleu universitar dependent de universităţile „Carol Davila“ şi „Ovidius“. O astfel de conferinţă ştiinţifică este cea din 1-4 septembrie a.c., la care şi-a anunţat participarea elita medicală a României. Sub autoritatea ştiinţifică a academicianului Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Bucureşti, a academicianului Marian Traian Gomoiu, a prof. univ. dr. Victor Lorin Purcărea - UMF „Carol Davila“ Bucureşti, a prof. univ. dr. Gelu Onose, a altor reputaţi universitari, cu o prezenţă internaţională valoroasă, peste o sută de participanţi, vom putea dezbate multe probleme de maximă actualitate în ce priveşte starea de sănătate şi recuperarea prin factori de cură a unor afecţiuni. De altfel, obiectivul major al manifestării este acela de a stimula interesul comunităţii ştiinţifice referitor la cunoaşterea şi valorificarea nămolului de Techirghiol, ca factor sanogen şi terapeutico-recuperator, şi de a impulsiona continuarea şi dezvoltarea demersurilor de cercetare în acest domeniu. Concomitent, va fi celebrată Ziua Internaţională a Leziunilor Medulare (International Spinal Cord Injury Day) - stabilită recent de către Societatea Internaţională a Măduvei Spinale (International Spinal Cord Society - ISCoS) - ca expresie inclusiv a modernei direcţii, de vârf, din medicina fizică şi de recuperare: cea a neurorecuperării, reprezentând un domeniu în care Sanatoriul balnear şi de recuperare din Techirghiol este, de asemenea, cunoscut ca fiind o unitate medicală cu deosebită competenţă şi experienţă.
 
Şi pentru că sub auspiciile publicaţiei a fost omagiat academicianul Marian Traian Gomoiu, la împlinirea vârstei de 80 de ani, îi vom dedica întregul număr al revistei Techirghiol. Este singurul academician al Dobrogei în viaţă, care are nenumărate studii legate de zonele umede, inclusiv de lacul Techirghiol.

Vom mai scrie despre această manifestare ştiinţifică în zilele în care se vor derula activităţile programate. Dar în jurul lacului fiinţează mai multe unităţi, majoritatea private, care folosesc nămolul de Techirghiol. În ce raporturi vă aflaţi cu aceşti concurenţi, în ultimă instanţă?

Sanatoriul nostru este singurul care deţine licenţa de exploatare a nămolului de Techirghiol. Exploatarea nămolului nu se poate face oricum şi nici de către oricine. Avem de înfruntat, este drept, birocraţia mai multor instituţii ale statului şi „zestrea“ lăsată de predecesori. Menţionez că Primăria este custode al lacului şi ne sprijină în a păstra şi conserva această materie primă pentru care vin peste o mie de bolnavi pe serie în sanatoriu. În fond, prezenţa lor în localitate aduce un profit evident în bugetul local, iar cei peste 400 de salariaţi ai noştri, majoritatea băştinaşi, au asigurate locuri de muncă stabile.

Dar mai are lacul rezerve suficiente de nămol, pentru anii următori, în condiţiile exploatării şi fără licenţă?

Am cerut sprijin de specialitate cercetătorilor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ Constanţa, care au demarat un studiu pe o perioadă de un an, în urma căruia vom determina starea actuală a peloidogenezei în perimetrul sanatoriului. Sunt optimistă că vom dispune încă mult timp de această benefică sursă de sănătate şi vom oferi oamenilor acestei ţări şi străinilor şansa de a se trata cu succes de diferite afecţiuni cronice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii