Interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa Profesorul universitar dr. ing. Garabet A. Kümbetlian - „O societate, o naţiune ca a noastră a ştiut întotdeauna să renască din cenuşă!“

Reputatul profesor universitar dr. ing. Garabet A. Kümbetlian, membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România şi al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, este un demn reprezentant al armenilor din România. Cadru didactic, savant, personalitate emblematică a comunităţii inginereşti, Garabet Kümbetlian a publicat 26 de cărţi, monografii, tratate, cursuri universitare şi eseuri din domeniul mecanicii solidelor deformabile şi rezistenţei materialelor, două traduceri (din limbile germană şi engleză) şi 147 de articole, din care 31 în revistele Academiei Române şi ale Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, 25 în reviste străine şi analele universităţilor, 23 în volume, reviste departamentale şi alte reviste de specialitate, 30 în volumele unor manifestări ştiinţifice internaţionale şi 35 în volumele unor manifestări ştiinţifice naţionale. Garabet Kümbetlian a făcut parte din conducerea unor mari manifestări internaţionale de profil. De asemenea, este autorul a 27 de inovaţii.
 
Profesorul universitar dr. ing. Garabet A. Kümbetlian a acordat un interviu cotidianului ZIUA de Constanţa.
 
Sunteţi cadru didactic, aţi publicat 24 de cărţi, monografii, tratate, cursuri universitare şi eseuri din domeniul mecanicii solidelor deformabile şi rezistenţei materialelor, sunteţi autorul a sute de articole, dar aţi şi tradus studii. Cum aţi reuşit să le faceţi pe toate? Care este secretul activităţii dvs., al vieţii închinate ştiinţei şi tehnicii?
 
Munca şi vârsta.
 
Povestiţi-ne despre părinţii dvs., dar şi despre bunici, atât din partea tatălui, cât şi a mamei! În cartea „Amintiri şi povestiri“, vorbiţi despre faptul că, în anul 1908, membrii familiei Kümbetlian au emigrat din Turcia în Bazargic, iar ulterior, în localitatea Negru Vodă din România, din cauza ameninţărilor care anticipau ultimul pogrom din Turcia, îndreptat, în perioada 1914-1915, împotriva armenilor, şi a situaţiei tensionate dintre oficialităţile acelor vremuri şi comunitatea armeană. Cum au reuşit să se integreze în comunitatea română, ei fiind armeni? Cum au reuşit să facă faţă provocărilor vremii ? 
 
Ar fi mult prea multe de spus despre toate acestea. Dacă este vorba despre refugiaţii armenii ortodocşi, ca cei ai tatălui meu, se ştie că, din vechime (secolul XIII-XIV şi până în perioada începutului de secol XX), aceştia au fost primiţi cu generozitate şi cu braţele deschise de fraţii lor români ortodocşi din Moldova, Ţara Românească şi, ulterior, Dobrogea, şi chiar din Transilvania.
 
Bunicul şi tatăl dvs. au avut o activitate comercială intensă la Constanţa? Firma „Curcubeu“, deţinută de tatăl dvs., ajunsese să fie cunoscută în toată ţara. Le-aţi moştenit spiritul de întreprinzător?
 
Deloc. Preocupările mele au fost legate de şcoală, muzică şi ştiinţă.

 
Povestiţi-ne despre bunica maternă, Paula, care şi-a deschis o „pensiune“ chiar în apartamentul ei din Sibiu!
 
Fiindcă aţi amintit de ea, bunicul meu matern, Victor Gogan, a avut mamă româncă, greco-catolică din Mediaş, şi tată sas, din Sibiu. Bunica maternă, Paula, era poloneză din Cernăuţi. Mama mea s-a născut în anul 1912, tot în Cernăuţi. Între anii 1918 şi 1925, bunicul Victor a fost prefect la Soroca, în Basarabia. După 1925, bunicii s-au mutat la Mediaş şi au trimis-o pe mama mea la Liceul „Domniţa Ileana“ din Sibiu. Ulterior, au părăsit şi ei Mediaşul şi au devenit sibieni. Bunica a rămas singură şi pentru a se putea întreţine şi-a organizat o pensiune în sufrageria apartamentului, unde servea prânzul unui grup restrâns de profesori. În anii 1940-1944 (când eram şi eu la Sibiu), printre meseni se aflau şi profesori universitari ai Facultăţilor de Medicină şi Filologie ale Universităţii din Cluj. Atunci şi acolo, „mesele“ se prelungeau până târziu, iar sufrageria bunicii se transforma într-un veritabil parlament al vremii.
 
În copilăria dvs, pe care aţi petrecut-o la Sibiu, la bunica Paula, aţi cunoscut persoane şi personalităţi remarcabile ale vremii. Cum v-au influenţat acele persoane destinul şi alegerile pe care urma să le faceţi?
 
Am revenit la Sibiu între anii 1947-1950, ca elev al cursului inferior al Liceului „Brukenthal“. Cu acest prilej, mi-am continuat lecţiile de vioară (începute la Constanţa cu pictorul şi vioristul Stavru Tarasov, prieten şi coleg cu Tonitza), cu profesoara Olga Coulin, soţia marelui pictor Arthur Coulin. Liceul „Brukenthal“ era un templu al culturii şi civilizaţiei germane, „servit“ de profesori de înaltă ţinută morală şi profesională, ca de exemplu pictorul Hans Hermann şi mai ales profesorul de muzică Franz Xaver Dressler, organist, pianist, dirijor şi compozitor, trimis în anul 1921 de statul german la Sibiu, în calitate de cantor al bisericii evanghelice.
 

Care sunt profesorii care v-au influenţat direct şi nemijlocit alegerea viitoarei cariere didactice?
 
Evident, profesorii mei de la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti, printre care Gh. D. Simionescu (analiză matematică), Alexandru Stoenescu (mecanică), Gheorghe Buzdugan (rezistenţa materialelor), Gheorghe Manea (organe de maşini), Constantin Aramă şi George Bărănescu (motoare) şi mulţi alţii.
 
Aţi fost primul director al Liceului Industrial Energetic din Constanţa, astăzi, Colegiul Tehnic Energetic. Sunt ani mulţi de atunci. Elevul tot elev rămâne. Pe el trebuie să îl atrag cu ceva către ceva. Ce-i trebuie liceului astăzi?
 
O slujire exemplară prin cinste, pasiune, ştiinţă şi dăruire.
 
Există, astăzi, o campanie foarte puternică în a îndemna copiii să meargă spre şcolile profesionale. Înainte de 1989, aveau un traseu sigur cei ce se aflau într-o astfel de situaţie: terminau, se încadrau, făceau un liceu la seral, ajungeau maiştri, unii subingineri sau ingineri sau doar buni şi respectabili meseriaşi. Ce ar face astăzi un absolvent de şcoală profesională? 
 
Ştiaţi că ţara noastră de astăzi duce o mare lipsă de personal calificat?
 
Constanţa avea, înainte de 1989 - pentru că, vrând-nevrând, trebuie să ne raportăm la perioada aceea -, un corp ingineresc cu o capacitate inovatoare de excepţie. Nu putem să nu ne ducem şi azi cu gândul la ce s-a conceput şi construit la IMUM Medgidia, Întreprinderea Mecanică Navală, Şantierul Naval Constanţa, Petromidia şi multe altele. De aici ieşeau adevărate bijuterii inginereşti. Vedeţi o altă orientare a corpului ingineresc? Către ce anume?
 
Către preocupările noi, de vârf ale ştiinţei şi tehnicii, ca: informatica, automatica şi alte asemenea specializări; dar un lucru este sigur, societatea are nevoie şi de mecanici, constructori şi alţi specialişti, dar şi ei, stăpâni pe mijloacele moderne de calcul.
 
M-am uitat pe impresionantul dvs. CV. Este o vorbă la români care se poate aplica şi în ce vă priveşte pe dvs.: „Aţi mâncat metal pe pâine“. Metalul este tot mai greu de găsit. Marile combinate siderurgice, oţelăriile, turnătoriile au dispărut. În judeţul Constanţa nu mai există. În zonă, doar la Galaţi şi în Ucraina. Cu ce le înlocuim? Vom fi tot o ţară de importatori de metal? Pentru că navele tot cu metal se vor fabrica, tractoarele la fel, vagoanele şi locomotivele de tren, idem. 
 
Industria şi construcţiile au nevoie de tot felul de materiale, nu numai de metal. În ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă, să fim optimişti; se va produce şi-l vom găsi şi în viitor. O societate, o naţiune ca a noastră a ştiut întotdeauna să renască din cenuşă!

CV Kümbetlian A. Garabet 

Profesorul universitar  Kümbetlian A. Garabet  s-a  născut  în  Constanţa,  la 11 martie 1936. După clasa I-a (1943-1944) la Şcoala Germană şi alţi trei ani (1944-1947) la Şcoala nr.5 din Constanţa, a absolvit (1947-1950) clasele gimnaziale ale liceului Brukenthal din Sibiu cu “Diplom für Verdienste” şi Liceul  Mircea cel  Bătrân din Constanţa (1950-1954) cu “Diplomă de   Maturitate”.  A urmat apoi cursurile Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1954-1959), obţinând diploma de inginer în specialitatea maşini termice. În anul 1976 a obţinut titlul ştiinţific de  doctor inginer în domeniul „Teoria elasticităţii mediilor structurale” cu lucrarea: „Calculul exact al plăcilor acţionate hidrostatic şi cu stare complex  de mobilitateǎ a conturului, pe baza rezolvării problemei antimediane a teoriei mobilităţii elastice sub conducerea  dr. doc. ing. Mircea Mişicu, în cadrul Centrului de Mecanica Solidelor al Academiei Române.

A ocupat succesiv funcţiile de inginer principal în cadrul Întreprinderii de Electricitate din Constanţa (1959-1966) şi  în paralel  asistent şi lector în  cadrul  catedrei de fizică a Institutului Pedagogic din Constanţa (1964-1968), director şi profesor al Liceului Energetic din Constanţa  (1966-1972),  şef de lucrări (1972-1976) şi conferenţiar (1976-1990) la Institutul de Marin “Mircea cel Bătrân”,  profesor universitar la  Universitatea   Maritimă  (1990-2006) şi la Facultatea de  Construcţii a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (1992-2006). Între anii 1990 şi 2004 a fost şi şeful catedrei (departamentului) de  Inginerie  Mecanic Navalǎ,  membru al  Consiliului Facultăţii  de   Electromecanică Navală şi membru  al  Senatului Universităţii   Maritime, iar între anii 2002 şi  2006, directorul Centrului de Cercetare în Inginerie Mecanică Navală al Universităţii Maritime din Constanţa.  

A predat cursuri de Mecanică, Rezistenţa Materialelor şi Teoria Elasticităţii în cadrul Institutului de Marină, Universităţii Maritime şi Universităţii „Ovidius” din Constanţa. Între anii 1999 şi  2010  a condus doctorateîn Inginerie Mecanicǎ, în cadrul  Universităţii “Ovidius” şi Universităţii Maritime din Constanţa, iar în anii 2002-2003 a fost membru în comisiile Universităţii Maritime şi “Ovidius” din Constanţa, pentru acordarea titlului ştiinţific de “Doctor Honoris Causa”. Între anii 1987 şi 2010 a fost de mai multe ori referent în comisiile pentru acordarea titlului ştiinţific de  doctor-inginer  în  cadrul  Universităţilor  “Politehnica” din  Bucureşti şi   Timişoara,  Universităţilor “Tehnice” din Cluj-Napoca şi “Tehnică de Construcţii” din Bucureşti, “Transilvania” din Braşov, “Dunărea de Jos” din Galaţi, “Petrol-Gaze” din Ploieşti şi “Eftimie Murgu” din Reşiţa.

 A publicat 26 de cărţi, monografii, tratate, cursuri universitare şi eseuri din domeniul Mecanicii Solidelor Deformabile şi Rezistenţei Materialelor, două traduceri (din limbile germană şi engleză) şi 147 de articole (din care 34  în revistele Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, 25 în reviste străine şi analele universităţilor, 23 în volume, reviste departamentale şi alte reviste de specialitate, 30 în  volumele  unor  manifestări  ştiinţifice internaţionale şi 35 în  volumele   unor   manifestări   ştiinţifice naţionale).  A  fost  invitat  de  26 ori să  prezinte conferinţe  în  plen, în cadrul  “The 9-th  International Symposium on Experimental Stress Analysis and Material Testing”  (2002), Seminarului Interuniversitar “Aspecte din Istoria Mecanicii” (2008-2017), Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Academiei Oamenilor de Ştiinţă   (2012),  the  International   Conference on Interdisciplinary Studies, Constanţa (2016),  The Workshop: ”Performanță și calitate în Inginerie  Civilă”  (2016), Seminarului „Istoria Construcţiilor” și Simpozionului „Învățământ Cercetare-Creație (ed.VIII-a) de la Universitatea Ovidius din Constanța (2016 și 2017).