Interviu cu Andreea Esca. Vedeta face destăinuiri la malul mării „Locuiam în Constanţa, pe strada Republicii“

 

Andreea Esca, prezentă, sâmbătă, la Constanţa, pentru a organiza cea de-a treia ediţie a Festivalului „Half is free“, a acordat un interviu cotidianului ZIUA de Constanţa, în care vorbeşte despre cum s-a născut acest eveniment şi de ce a fost ales oraşul de la malul mării ca loc de desfăşurare a acestuia. Totodată, cunoscuta prezentatoare de la ProTV dezvăluie cum a ajuns să urmeze o carieră în jurnalism şi, de asemenea, împărtăşeşte impresiile personale în legătură cu mass-media din zilele noastre. 

Care este prima amintire care vă leagă de Constanţa?

Nu ştiu care e prima, dar am petrecut foarte multe vacanţe de vară aici, de fapt, cred că în toate vacanţele de vară veneam la Constanţa, pentru că tatăl meu a participat la construcţia Centralei Nucleare de la Cernavodă. Drept urmare, a stat în Constanţa zeci de ani. Aşa că eu cu mama veneam în fiecare vacanţă de vară şi făceam plajă în faţa hotelului Savoy, locuiam în Constanţa, pe strada Republicii.

De ce aţi ales oraşul de la malul mării pentru cea de-a treia ediţie a Festivalului „Half is free“?

Pentru că există şi o componentă afectivă şi pentru că, în momentul în care atât de multă lume este în weekend la mare, este o bună ocazie să le oferim aceste creaţii ale designerilor români şi nu numai, fiindcă sunt şi branduri internaţionale la jumătate de preţ. Iau o pauză de la plajă la prânz şi fac nişte cumpărături pentru tot sezonul.

Cum s-a născut acest festival?

S-a născut tocmai din ideea de a veni în întâmpinarea oamenilor care, poate, nu au tot timpul posibilitatea de a cumpăra multe haine de brand la preţ întreg. Mi-am zis că ar fi bine să existe măcar o zi în care să poată face aceste cumpărături la preţuri accesibile. Totodată, festivalul a apărut din dorinţa foarte mare a mea de a face cunoscuţi cât mai mulţi designeri români. Sunt foarte mulţi tineri talentaţi şi trebuie să-i reuneşti într-un loc, pentru a-i cunoaşte lumea mai repede. E destul de complicat să treci prin show-ul fiecăruia, să afli de el, să-l cauţi pe internet. În acest mod, cred eu, e mult mai simplu.

Există o întrebare la care aţi dori să răspundeţi, însă nimeni, până acum, nu v-a adresat-o?

Nu ştiu, nu m-am gândit la asta. De obicei, mi se pare normal să nu te gândeşti tu la ce ar trebui să te întrebe celălalt.

Sunteţi, de obicei, omul cu interviurile, dar de cealaltă parte a reportofonului. Să vorbim puţin despre mass-media, domeniul în care sunteţi, pentru mulţi, o emblemă. Când aţi avut cele mai multe iluzii sau proiecţii frumoase despre mass-media ?

În 1992, când, la 19 ani, m-am angajat la Soti, primul canal de televiziune privat. A fost o aventură extrem de frumoasă, în care învăţam făcând. Nu aveam prea mulţi oameni care să ştie să ne înveţe cum se face televiziune şi făceam aşa, învăţând din greşelile noastre şi punând ce ne trecea nouă prin cap. A fost o perioadă extraordinar de frumoasă.

Ce v-a influenţat să alegeţi o carieră în jurnalism?

Cred că m-a ales ea pe mine, şi nu eu pe ea. Nu aveam deloc în minte să fac asta când eram copil. N-a fost un vis al copilăriei pe care l-am urmat. A fost o întâmplare. Pur şi simplu, nu intrasem la Facultatea de Finanţe şi Bănci, unde am dat examen, şi, ca să nu pierd anul, m-am dus să mă înscriu la Drept, unde m-a trimis tata. Ajungând însă în faţa facultăţii respective, am văzut că există Jurnalism, şi aşa m-am înscris la Jurnalism, dintr-o pură întâmplare. Mi s-a părut că aş vrea să fac asta, şi nu Drept. În decurs de zece minute am luat această decizie.

Acum sau în ultimii ani, după o experienţă consistentă cu privire la cum funcţionează cu adevărat, în practică, nu în teorie, mass-media autohtonă, mai pot exista iluzii sau proiecţii frumoase?

Eu cred că oamenii nu trebuie să-şi piardă optimismul în niciun fel de domeniu, fie că e vorba de mass-media sau de altceva. Trebuie să existe întotdeauna oameni ca noi, care să creadă că lucrurile pot fi mai bune, să lupte ca lucrurile să fie mai bune, să privească partea frumoasă a lucrurilor. Sunt, de felul meu, un optimist şi cred că n-ai voie să abandonezi.

Care este modelul dumneavoastră în viaţă?

Mama mea, cu siguranţă, pentru că este un om care a făcut totul prin muncă, a fost un om foarte respectat şi foarte apreciat de oamenii alături de care a lucrat. Am o mamă extraordinară şi cred că e un model bun.

Este greu în timpurile pe care le trăim să vă faceţi meseria?

N-aş spune că e atât de greu. N-a fost uşor niciodată. Sigur, e greu în sensul că, acum, în domeniu, există mult mai multă concurenţă, dar, pe de altă parte, există şi mult mai multe posibilităţi de a-ţi face meseria. Există multe medii prin care poţi să comunici. Comunicare se poate face prin atât de multe medii, încât mi se pare uimitor şi mi se pare interesant pentru un jurnalist să descopere noi şi noi teritorii de a comunica.

Cum reuşiţi să rămâneţi o emblemă pentru jurnalismul de calitate?

Nu fac niciun efort, nu mi-am făcut vreun scop din asta. Pur şi simplu, cred că trăiesc după aceleaşi principii după care am trăit de la bun început: cu foarte mult respect faţă de ceea ce fac şi faţă de oamenii alături de care lucrez. Probabil acesta este rezultatul.

Credeţi că presa din România este tabloidizată?

Presa din toată lumea are o parte tabloidizată şi o parte netaboidizată şi cred că fiecare trebuie să aleagă ce îi place şi unde se regăseşte.

Putem spune că presa din România este liberă sau dependenţa economică dictează conduita jurnalistului?

Eu cred că presa din România este foarte liberă. Câteodată, chiar cred că e prea liberă.

Sunteţi adepta unui stil de viaţă sănătos?

Nu pot să spun că am o preocupare extraordinară faţă de asta, dar, întâmplător, am un stil de viaţă sănătos. Nu am fumat niciodată, n-am băut alcool, dar a fost, pur şi simplu, o întâmplare, nu o alegere. Mănânc absolut orice, dar nu fac excese. Merg la sport regulat, pentru că am făcut sport de performanţă. Am făcut mereu sport, îmi place foarte mult şi câteodată mă ajută. Am făcut înot, iar acum fac şi pilates.

Care este personalitatea sportivă care v-a impresionat cel mai mult?

Cred că Nadia (n.r. Comăneci) rămâne pentru România emblema sportului românesc şi cred că, gândindu-ne la ea, ar trebui să facem mult mai mult. Şi noi, ca media, dar şi statul român ar trebui să investească în sportul românesc, pentru că întotdeauna sportul a fost o emblemă pentru ţara noastră.

Apropo de haine, că tot suntem în acest cadru, sacoul roşu pe care l-aţi purtat pe 1 Decembrie a devenit un simbol. Ce ne puteţi spune despre istoria lui? 

Era pur şi simplu un costum (avea şi fustă) pe care mi-l cumpărasem cu ceva vreme înainte să se lanseze ProTV-ul, şi am considerat că e potrivit să-l port în ziua aceea de 1 Decembrie 1995, iar apoi mi s-a părut simpatică ideea ca, în fiecare an, la aceeaşi dată, să-l port, deoarece era ca o amintire a zilei respective. Îmi face mare plăcere să-l port.

Ce pretenţii ar trebui să aibă turiştii care vin în Constanţa? Ce aşteptări are Andreea Esca în calitate de turist? 

Cred că ar trebui să existe, aşa cum este în Franţa, o plajă privată lângă una publică, o plajă privată, una publică, una lângă alta, astfel încât toată lumea să aibă acces la nisip şi la mare, în aceeaşi proporţie. Sigur, în partea destinată publicului, să poţi veni cu cearşaful tău sau cu scaunul de acasă, iar cealaltă parte, care e privată, să fie amenajată, dar accesul la plajă să fie acelaşi.

Când mai ajungeţi la Constanţa şi ce le mai pregătiţi constănţenilor?

Nu ştiu. Nu am programat în secunda asta ceva anume, dar ajung la Constanţa destul de des, în weekend. Câteodată vin dimineaţa şi plec seara, după-amiază, ca să pot să ajung la jurnal. Îmi plac foarte mult apa şi marea, îmi dau o senzaţie bună.

La final, să facem un exerciţiu de imaginaţie. Dacă mâine unul dintre copiii dumneavoastră v-ar spune că îşi doreşte să urmeze o carieră în jurnalism, ce i-aţi spune?

Să facă asta, dacă îşi doreşte. În general, le-am spus că, pentru a avea succes într-o profesie, cel mai important este să faci totul cu pasiune şi să munceşti foarte mult, fiindcă nu există noroc. Acestea sunt lucrurile esenţiale. Dacă ei vor simţi că asta e pasiunea lor, de ce nu?