Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:44 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu cu fotbalista Florentina Olar Spânu, căpitanul echipei naționale „Echipa din Constanța va avea mereu un loc special în inima mea“

ro

18 Jul, 2020 00:00 4266 Marime text
  • Florentina Olar Spânu continuă să obțină trofee în Danemarca.  
  • Jucătoarea constănțeană speră să obțină o calificare în această toamnă cu echipa națională.
  • Florentina plănuiește să înceapă în Danemarca, la anul, cursurile pentru Licența A de antrenor.
 
Cea mai bună fotbalistă a României și căpitan al echipei naționale, Florentina Olar Spânu a plecat în fotbalul mare de la Constanța. Fiică a locului, a deprins ABC-ul sportului rege pe litoral, la echipa SNC, cu antrenorul Ion Zlate, iar în prezent, la 34 de ani, încă joacă la un nivel înalt, în Danemarca, și cucerește în continuare trofee.
Cu o carieră deosebită în spate, atât la nivel de club (în mai multe țări), cât și sub tricolor, Florentina vorbește, într-un interviu acordat ZIUA de Constanța, despre planurile sale fotbalistice, despre apogeul carierei, viața din afara terenului, despre familie, despre pandemia de coronavirus și despre momentele sale speciale ca fotbalistă.   
  • Florentina, după mai multe trofee în Danemarca alături de Fortuna Hjorring, sub culorile căreia ai fost declarată și cea mai bună fotbalistă din campionat, iată că ai continuat pe linia performanței și cu o echipă nou promovată, FC Nordsjælland. Locul trei în prima ligă și câștigarea Cupei! Cum a fost?
  • Sezonul precedent a fost unul diferit. Atât prin prisma faptului că am evoluat la altă echipă, dupa șase ani frumoși petrecuți la Fortuna Hjørring, cât și din pricina pandemiei. În momentul în care am acceptat provocarea FC Nordsjælland, mi-am stabilit automat aceleași obiective, dar, de data aceasta, cu o altă echipă: câștigarea campionatului, un loc în Champions League și Cupa. Deși este o echipă care a promovat sezonul trecut, o formație tânără, fără experiență în prima ligă, am fost foarte aproape și de obținerea unui loc în Champions League. Din păcate, nu am atins acest obiectiv. Cupa am reușit să o „păstrez“, având-o din ultimul sezon jucat la Fortuna.
- Ai avut un sentiment aparte când ai jucat cu FC Nordsjælland contra fostei tale echipe, Fortuna Hjorring? În semifinala de Cupă, în care ați câștigat cu 2-1, chiar ai pasat decisiv la un gol.
  • Am avut un sentiment ciudat. Sezonul aceasta „ne-am întâlnit“ de patru ori - de trei ori în campionat și o dată în semifinala Cupei. De fiecare dată, mi-a făcut o deosebită plăcere să joc împotriva lor, știam că este o echipă bună, lucru care îmi dădea o motivație suplimentară. În același timp, mă bucuram enorm când îmi revedeam atât fostele colege, cât și pe cei din preajma echipei. Da, am pasat decisiv la golul din Cupă și am mai făcut-o de două ori și la meciurile din campionat. Mă bucur că am reușit, sunt profesionistă, iar, când sunt pe teren, încerc să îmi fac datoria cât mai bine, indiferent de adversar.
 
- Ești în Danemarca din anul 2013. Care a fost cel mai fericit moment al tău de atunci în fotbalul din această țară?
  • Sezonul 2016/2017 mi-a adus un campionat, o Cupă, un meci în sferturile de finală ale Champions League și titlul de cea mai bună jucătoare din Danemarca. A fost o încununare a muncii mele și a echipei, bineînțeles. Aș considera acest sezon ca apogeu al carierei.
- Cum ai trecut, atât ca sportivă, cât și mămică și soție, peste perioada de izolare adusă de pandemia de coronavirus?
  • Comparativ cu alte țări, Danemarca nu a fost atât de afectată de această pandemie. Așadar, nu am stat izolați. Am putut să îmi desfășor oarecum activitatea, lucru îmbucurător. Mai greu a fost cu timpul pe care îl aveam pentru a mă antrena. Soțul meu a avut program normal de muncă pe perioada pandemiei (era acasa la 8 P.M.), iar Patrick a fost acasă, cu mine. Așadar, mă antrenam în timp ce el dormea. Au fost și zile când se trezea înainte de a termina antrenamentul. Dacă era antrenament de forță, îl foloseam ca „greutate“. Când aveam parte fizică, stătea în căruț și mă susținea, iar la partea tehnică / lucru cu mingea, mi se alătura! În concluzie, a fost o perioadă extrem de solicitantă și mă bucur enorm că, în ciuda situației, am reluat antrenamentele cu echipa și meciurile.
- Fiind cea mai bună fotbalistă a României și căpitan al echipei naționale, ce planuri ai în continuare sub tricolor, ce obiective și-ai fixat în perioada următoare?
  • Echipa națională este și va fi mereu în sufletul meu. Îmi doresc enorm o calificare la un turneu final, sper să o obținem în această toamnă. Nu este foarte ușor, dar, în același timp, nici imposibil. Totul depinde de noi!
- Cum te-ai acomodat cu viața din Danemarca? Am văzut într-un filmuleț de după câștigarea Cupei cu FC Nordsjælland că limba o vorbești bine. Plănuiești să te stabilești acolo sau vei reveni, la un moment dat, în țară?
  • Pe 15 iulie s-au împlinit șapte ani de când sunt aici. Inițial, nu mă vedeam în Danemarca pentru o perioadă atât de lungă. Recunosc că ne lipsește enorm familia, acum mai mult ca niciodată. Obișnuiam să ne petrecem fiecare vacanță cu cei de acasă, dar pandemia aceasta ne ține departe de ei! Din punct de vedere profesional mă simt împlinită și respectată, iar acest aspect a contat și contează enorm. Au un sistem bine pus la punct, lucru care îți oferă un trai decent, stabilitate. Legat de revenirea în țară, nu ne-am hotărât, sunt mulți factori care trebuie luați în considerare. Dar nu este exclusă această variantă!
  •  Cum prima dragoste nu se uită niciodată, așa știu că.și ție ți-a rămas în inimă SN Constanța, echipa la care ai început fotbalul organizat. Ai mai vorbit, mai ții legătura cu cineva dintre fostele tale colege?
  • Îmi amintesc cu drag de SN Constanța, de stadionul din spatele Gării! Echipa din Constanța va avea mereu un loc special în inima mea. Fără ea, nu aș fi ajuns niciodată unde sunt. Foarte rar am mai vorbit cu fetele, din păcate, dar le urmăresc cu interes activitatea. Dacă am ajuns la acest subiect, vreau să îi mulțumesc Niculinei Radu pentru tot ce face pentru a „ține în viață“ fotbalul feminin constănțean. Ea este un exemplu de devotament, un simbol al acelei echipe (chiar dacă acum evoluează sub alt nume).
- Băiețelul tău, Patrick, îți va călca pe urme și va face și el fotbal? Care sunt semnele în acest moment?
  • Nu știu încă dacă îmi va călca pe urme, tot ce știu este că îl voi susține necondiționat, la fel cum au făcut și părinții mei, când alte persoane considerau că fotbalul nu este pentru fete. Patrick se joacă cu mingea, dar este mult prea devreme pentru a da un verdict legat de cât de mult îi place. Un lucru e sigur însă: a avut deja primul antrenament, purtând și echipament adecvat - ghete, jambiere, bineînțeles tricou și șort.
 
- Ai 34 de ani, iar luna viitoare vei împlini 35. Până la ce vârstă plănuiești să joci? După ce-ți vei încheia cariera de fotbalistă, te vei lansa în antrenorat?
  • Da, timpul zboară... Momentan, planurile mele fotbalistice sunt pentru încă un sezon. Sper ca anul viitor să fiu admisă la cursurile pentru Licența A, aici în Danemarca. Pe viitor, ar fi o variantă să „rămân în iarbă“ - mă simt foarte confortabil aici – iar, în același timp, mi-ar face plăcere să împărtășesc experiența mea cu fete care iubesc fotbalul, fete dornice de performanță.
- Ai evoluat în mai multe țări până acum, România, Cipru, Italia, iar în prezent Danemarca. Unde te-ai simțit cel mai bine, atât fotbalistic, cât și sub aspectul acomodării cu țara?
- Așa este, am jucat în diferite țări. Fiecare experiență a avut farmecul ei. Experienta din Cipru nu poate fi lăsată deoparte, dar, privind în ansamblu, aleg Danemarca.

Sursa foto: Facebook (Florentina Olar Spânu)

Citește și:

Fotbalista constănțeană Florentina Olar Spânu a câștigat Cupa Danemarcei cu FC Nordsjælland (galerie foto + video)

Căpitanul echipei naționale Fotbalista constănțeană Florentina Olar Spânu, medalie de bronz cu FC Nordsjælland, în Danemarca (galerie foto)


Florentina Olar-Spânu, din Constanţa. Un nou titlu de campioană în Danemarca! Cea mai bună fotbalistă a României, în tandem pe teren cu bebeluşul ei (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii