Interviu cu scriitorul constănțean Alec Blenche, creatorul seriei de cărți pentru copii cu Erus și prietenii săi „Prefer ca poveştile să fie locul frumos în care copiii găsesc un ideal“

•    Constănțeanul a precizat că a început să scrie cărți pentru copii din dorința de a-i învăța să se hrănească sănătos.
•    „Orice poate deveni o sursă de inspirație“, spune acesta.
•    «Eu spun „priveşte ce poveşti citesc copiii şi vei înţelege ce ţară vei avea“», a precizat scriitorul.

Cum pot fi copiii învățați să iubească lectura și cărțile, cât de importantă este imaginația lor, ce reprezintă cărțile pentru astfel de mici, dar pretențioși cititori, dar și mesajele pe care aceștia le pot descoperi din cărțile ce le sunt dedicate, despre toate aceste teme, dar și altele, ne-a vorbit îndrăgitul scriitor constănțean Alec Blenche, în cadrul interviului acordat ZIUA de Constanța. Acesta ne-a dezvăluit că cei mici ajung să iubească lectura și cărțile prin puterea exemplului transmis de propriii părinți.
De asemenea, este important să știm că fiecare din noi poate fi un erou, fiecare din noi poate salva lumea, chiar dacă mesajul acesta vine dintr-o carte pentru copii. Alec Blenche este creatorul îndrăgitului personaj Erus și al prietenilor săi și, pe parcursul interviului, acesta ne-a dezvăluit și surprizele pe care le pregătește cititorilor săi, mari și mici.
Foarte important, scriitorul a explicat că, din punctul său de vedere, există destulă cruzime în lume, așa încât nu mai este nevoie ca cei mici să o găsească și în povești. «Prefer ca poveştile să fie locul frumos în care ei găsesc un ideal, un „este, poate, şi aşa“ un „pot şi eu“ şi apoi să iasă în lume şi să o schimbe, să o transforme într-o lume de poveste. Este o vorba care spune: „Priveşte cum se joacă copiii unei ţări şi vei înţelege ce fel de ţară este“. Eu spun „priveşte ce poveşti citesc copiii şi vei înţelege ce ţară vei avea“», a precizat scriitorul.

1. Cum a luat naştere, pentru dumneavoastră, ideea de a scrie cărți pentru copii?

A fost o pură întâmplare și a venit din dorința mea de a învăța copiii să se hrănească mai sănătos. Într-un proiect de voluntariat pe care l-am desfășurat în Școala nr. 29 din Constanța mi-a venit ideea la un moment dat să scriu mici povestioare educative și copiii au răspuns foarte bine. Apoi, aceste povestioare s-au legat și așa a apărut prima mea carte, „Erus și Valea Răbdării“. Însă au mai trecut încă trei ani până când m-am hotărât să o trimit către o editură.

2. Cum diferă scrierea unei cărți destinate copiilor de scrierea uneia pentru publicul adult?

Nu am nicio idee, deși îmi doresc la un moment dat să fac și asta. Însă știu că, dacă poți să transmiți o stare către un copil, o poți face și către un adult, poate chiar mult mai ușor.


3. În măsura în care ne puteţi dezvălui o parte din secretele dumneavoastră, aş dori să vă rog să ne vorbiți despre cum iau naştere personajele din cărțile pe care le scrieți? Realitatea imediată, viaţa de zi cu zi pot reprezenta o sursă de inspiraţie?

Cărțile mele sunt inspirate din trăirile și năzuințele sufletului meu. Așa cred că se întâmplă cu orice autor. Însă foarte mult mă inspiră fetița mea, Emma, cu care discut adesea despre personaje, acțiune, îi cer părerea , observ reacțiile ei. Ea este cel mai bun ghid și critic pentru mine. Apoi, mă inspiră absolut orice din jurul meu, de la natură, la animalele de prin curte, la o conversație interesantă sau o carte citită. Orice poate deveni o sursă de inspirație. Mi se întâmplă deseori să visez lucruri, replici și alte detalii, chiar și cântece pe care le includ în cărți. Și atunci mă trezesc din somn, indiferent de oră, și înregistrez pe telefon ce am visat. Ziua reiau și dau sens și, de multe ori, iese foarte bine.

4. Cât de importante sunt ilustraţiile într-o carte dedicată celor mici?

Pentru copii foarte mici, între 2 şi 4 ani, ilustraţiile sunt esenţiale şi am avut noroc să lucrez cu ilustratori foarte buni. Cu cât sunt copii mai mari, peste 10 ani, ilustraţiile nu mai sunt atât de importante, dar contează încă. Personal, mi-aş dori ca fiecare copil să îşi imagineze singur ce se întâmplă în carte, fără a avea ghidul ilustraţiilor. În felul acesta, fiecare poate avea trăirea lui personală. Pe de altă parte, ilustrația ajută autorul care nu trebuie să mai exceleze sau chiar să abuzeze câteodată în descrieri, ceea ce poate deveni plictisitor pentru unii copii.


5. În prezent, tot mai mulţi părinți se arată reticenţi în a le face cunoştinţă celor mici cu poveşti ce au marcat copilăria lor, să spunem, dar care acum pot părea oarecum prea înfricoşătoare pentru cei mici, în opinia lor. „Capra cu trei iezi“ poate fi un astfel de exemplu, ori chiar şi alte poveşti cunoscute, din repertoriul internaţional. De pildă, chiar şi „Albă ca Zăpada“ există inclusiv în variante „atenuate“, în care rolul Reginei rele este mult „îndulcit“. Iar acesta este doar un exemplu. De partea cealaltă, există voci şi argumente potrivit cărora chiar şi astfel de poveşti, în variantele lor necenzurate, cu toate răutăţile despre care părinţii cred că i-ar speria pe micuți au rolul lor în dezvoltarea echilibrată a copiilor. Dumneavoastră, ca scriitor de cărţi dedicate copiilor, dar şi în calitate de părinte, ce părere aveți? Este în regulă să le servim celor mici exclusiv poveşti din care să lipsească în totalitate elementele ce pot părea înspăimântătoare, ori este bine ca cei mici să fie familiarizaţi şi cu poveşti de genul celor amintite, dat fiind că, potrivit unor informaţii în domeniu, ei percep altfel detalii care sunt percepute de adulți drept înfricoşătoare?

Foarte bună întrebare. Pentru mine personal, scopul unei poveşti este să transmit o învăţătură şi să îl poarte pe copil într-o lume imaginară, fantastică, una creată în mintea lui. Această călătorie nu trebuie în niciun caz zdruncinată de elemente ce induc frică, ruşine şi alte sentimente negative, chiar crude. Poveştile vechi sunt pentru copiii vechi, când lumea era mult mai dură şi educaţia la fel. Copiii din ziua de astăzi sunt mult mai sensibili şi vulnerabili emotional şi ar trebui să avem mare grijă din acest punct de vedere. Acest este şi motivul pentru care eu evit să creez personaje negative în cărţile mele şi, credeţi-mă, este mult mai greu să scrii aşa. Există destulă cruzime în lume, nu cred că mai este nevoie să o găsească şi în poveşti. Prefer ca poveştile să fie locul frumos în care ei găsesc un ideal, un „este, poate, şi aşa“ un „pot şi eu“ şi apoi să iasă în lume şi să o schimbe, să o transforme într-o lume de poveste. Este o vorba care spune: „Priveşte cum se joacă copiii unei ţări şi vei înţelege ce fel de ţară este“. Eu spun „priveşte ce poveşti citesc copiii şi vei înţelege ce ţară vei avea“.

6. În societatea actuală, în care tehnologia stă practic la îndemâna oricui, indiferent de vârstă, tot mai mulți părinți se plâng de faptul că le este greu să le stârnească celor mici interesul față de cărți. Telefoane, tablete, dar şi alte gadget-uri reuşesc adesea să îi distragă pe copii şi să le acapareze toată atenția. Ce sfaturi le puteți da părinților pentru ca aceştia să poată încuraja, la rândul lor, dragostea de carte şi de lectură la cei mici?

Este foarte simplu. Exemplul personal. Obiceiul unui copil este ghidat de obiceiurile părinţilor. Nu degeaba se numesc „copii“. Ei devin cópiile noastre. Dacă părintele stă pe tabletă, la fel va face şi copilul. Dar dacă părintele citeşte, aşa va proceda şi copilul. Apoi, un obicei minunat este cititul de poveşti seara, înainte de culcare. În familia noastra, soţia mea, Ana, îi citeşte feţiei noastre în fiecare seară, la culcare, de 4 ani. Este deja un obicei bine format şi uşor, uşor Emma începe să citească singur, iubeste poveştile.

7. Exact ca un părinte cu mai mulţi copii, pe care îi iubeşte în mod egal, de parcã ar avea tot atâtea inimi în piept, dedicate fiecăruia dintre ei, şi scriitorul îşi iubeşte cărțile scrise în mod egal şi le apreciază cu aceeaşi intensitate pe fiecare în parte. Cu toate acestea, aş dori să vă întreb dacă aveți o carte preferată dintre cele scrise de dumneavoastră până la acest moment, ori pentru a reformula un pic, dacă aveți vreo carte pe care v-a fost mai drag să o scrieţi decât pe celelalte?

Prima carte în inima mea este şi va rămâne mereu prima scrisă: Erus şi Valea răbdării, care este şi cea mai populară printre cititori. Şi spun asta pentru că Erus a deschis o poartă miraculoasă pentru mine. O poartă pe care am intrat în lumea poveştilor şi acum nu mă mai pot opri din scris. Multumesc, Erus!

8. Aş dori să vă rog să ne vorbiți un pic despre cărţile din seria dedicată lui Erus şi prietenilor săi, cu atât mai mult cu cât înțeleg că le pregătiți o surpriză iubitorilor acestei serii.

Povestea cu Erus este o călătorie iniţiatică. Este chiar viaţa fiecăruia dintre noi. Văile sunt încercările, provocările de care ne lovim şi, dacă avem răbdare, ieşim din ele învingători şi cu o nouă lecţie învăţată. Pe drumul vieţii, la fel ca în poveste, ne putem face prieteni buni, care ne vor ajuta în momentele importante şi putem împreună să contribuim la un bine suprem, un bine global.
Iniţial, m-am gândit să închei seria cu Erus odată cu ultima carte scrisă: Erus şi Valea recunoştinţei şi chiar am scris o postare numită „Adio, Erus“. Însă reacţiile   primite au fost atât de emoţionante, încât m-am răzgândit. Aşa că am scris deja o nouă carte din serie, care sper că va apărea în toamnă şi care se numeşte „Erus şi misterul de pe insula Zburicornilor“, iar în momentul acesta scriu la a şasea carte din serie care se numeşte „Erus şi cele 7 lumi nevăzute“. Sper să fie la fel de apreciate ca şi celelalte.

9. Care este cel mai important mesaj pe care Erus îl transmite cititorilor săi, ori, mai potrivit spus, care este cel mai important secret pe care Erus îl împărtăşeşte prietenilor săi, cititorii cei mici, pe parcursul experienţelor pe care le trăieşte?

Fiecare dintre noi poate să fie Erus, fiecare poate să fie un erou, fiecare poate să fie mai bun decât este. Totul stă în alegerile pe care le face.

10. O ultimă întrebare: care este cea mai mare satisfacţie a dumneavoastră ca scriitor al unor cărţi dedicate celor mai mici - dar şi celor mai pretenţioşi - dintre cititori?
Ştiu acum, din sutele  de mesaje pe care le primesc, că Erus a devenit un model. Ştiu că seria este folosită ca instrument de predare în şcoli, dar şi de educaţie acasă, de către mămici, şi asta mă bucură cel mai mult. Asta este exact ce mi-am dorit. Eu cred foarte mult în educaţia bazată pe valori morale, pe virtuţi şi sunt ferm convins că o generaţie crescută în acest fel poate schimba în bine întreaga ţara , poate chiar întreaga lume.
Vă mulţumesc!

Fotografie pusă la dispoziție de Alec Blenche

Citește și:
Scriitoarea irlandeză Siobhán Parkinson lansează la Constanța „Miracolele Mirandei” (VIDEO + GALERIE FOTO)