Interviu cu triatlonistul campion Cristian Tranulea „Când concurez, nu contează că sunt la «Cupa Moș Crăciun» sau la Europene“

• Cristian Tranulea a participat la primul său triatlon în 2015, la Trichallenge Mamaia.
• Cel mai important succes de până acum a venit în 2017, atunci când a urcat pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național de juniori, pe distanța sprint.
• Sportivul constănțean a ocupat însă și locul 4 la Balcaniadă, a câștigat circuitul RTS și a obținut și alte medalii la Naționale.

 
La 19 ani, constănțeanul Cristian Tranulea are tot viitorul în față la triatlon. După mulți ani de înot, a trecut la istovitorul sport care îngemănează natația, alergarea și bicicleta, devenind campion și ca triatlonist.

Transferat de CSA Steaua București, Cristian se pregătește cu perseverență pentru a urca treaptă cu treaptă în triatlon. A depășit junioratul și a debutat la categoria tineret cu medalie. Visul său cel mare e să participe la Jocurile Olimpice. Tânărul constănțean trăiește triatlonul la intensitate maximă, iar într-un interviu acordat ZIUA de Constanța povestește, printre altele, cum a ajuns la acest sport, cum s-a descurcat la primul său concurs, la ce mai are de lucrat și cum a apărut celebra poză a sa cu bicicleta în pat.       

Cristian, cum te-ai decis să treci de la înot, sport pe care l-ai practicat înainte, la triatlon?

În 2015, am participat la primul meu triatlon, la Trichallenge Mamaia, cel mai mare triatlon din Europa de Est și Balcani! Cum am ajuns la asta? Eram în cantonament cu domnul profesor Tavi Tileagă și am văzut anunțul evenimentului pe Facebook. Mi s-a părut interesant! Îmi făcusem calculele și, în teorie, totul părea roz, minunat! Veneam din cantonament vineri spre miezul nopții, sâmbătă eram la concurs. În practică... problemele parcă nu se mai terminau. Trenul a întârziat câteva ore bune și am ajuns de la Timișoara cu câteva ore înainte de start. Am făcut acest lucru pentru ca eu eram înotător. Concursul respectiv nu avea o miză pentru mine. Eram acolo să mă distrez. M-a luat mama în dimineața concursului de la gară, bicicleta era în mașină (o bicicletă cumpărată din Anglia, cu prețul unei jumătăți de roată de la bicicleta mea actuală). Nu puteam să vorbesc de ceva poziție sau să mă obișnuiesc cu ea. În ziua concursului o văzusem prima dată!  Plec de la gară direct către concurs și, pe drum, se strică mașina... Cumva s-a rupt frâna de mână sau rămâne blocată atât de rău că mașina începuse să miroasă a ars. Eram la intrare în Mamaia și, după 30 de minute de așteptare, a ajuns tata și m-a dus la concurs. Citisem regulile competiției pe tren, toată noaptea, în mare știam ce e de făcut. Am intrat în zona de tranziție, am lăsat echipamentul, apoi m-am dus la start. Cursa asta a fost prima dată când ,,am atras atenția“. Pe lângă amatori, acolo erau și campioni naționali, lotul național era și el prezent. Grație muncii depuse împreună cu domnul profesor Tavi, nu a contat că era prima dată când înotam într-un lac sau la grămadă, ceva total nou față de bazin. Am ieșit primul din apă! Un nimeni în lumea triatlonului.

Și apoi cum a decurs concursul?

Apoi evident că mi s-a rupt filmul. Am intrat în zona de tranziție, m-am pus în fund, mi-am căutat șosetele, mi-am legat pantofii... 6-7 minute tot a durat tranziția respectivă, față de câteva secunde cât durează acum. Am terminat cursa totuși bine. Seara, am fost la premiere s-o văd pe Antoanela Manac, buna mea prietenă. Însă, surpriză: am urcat pe podium la categoria ,,primul triatlon“. Câteva zile mai târziu, primesc un mesaj de la Răzvan Florea, în care mă întreabă dacă nu cumva aș vrea să încerc în paralel cu înotul și acest aport. Am acceptat și am început să mă antrenez cu Filip Grigorescu, în aceeași echipă cu Anto. Prioritar pentru mine în perioada respectivă a fost înotul, însă, în 2016, am ieșit vicecampion național și la înot (50 m liber), și la triatlon, și la aquatlon. Trei medalii de argint pe țară, în trei sporturi diferite. Nu mi s-a părut chiar OK treaba asta, din pricina faptului că sunt perfecționist și îmi doresc să fac un singur lucru, dar să-l fac bine. Judecând după înălțimea mea, care nu mă recomandă ca înotător de mare perspectivă pe plan internațional, am hotărat să merg pe triatlon. Asta am simțit și asta am făcut. O să-i rămân dator domnului profesor Octavian Tileagă toată viața pentru felul în care a abordat această situație. A rămas lângă mine, în condițiile în care eu nu mai concuram la înot, deci practic nu avea niciun interes, a rămas lângă mine să mă antreneze pentru triatlon. Îl consider ca un al doilea tată! Este un om extraordinar!

Cum ai trecut prin perioada de pauză de la antrenamentele organizate și competiții, în urma pandemiei de coronavirus, și cum ai reușit să te pregătești în acel interval?


Recunosc că virusul m-a dat puțin peste cap, dar am reușit să mă adaptez. Am rămas concentrat, nu mi-am pierdut motivația, am găsit metode de antrenament. Aveam voie să ies în proximitatea domiciliului pentru activitate fizică. Am avut zile în care alergam chiar și 20 de kilometri pe strada pe care stau în Constanța, o stradă lungă cam de 400 de metri. Forță făceam cu greutatea corpului, bicicletă în jurul casei, „înotam“ pe masă. Căutam să am mișcările cât mai apropiate de mișcările pe care le fac în sportul meu. Am rămas conectat și am mers mai departe.

Ai trecut de curând la tineret, depășind junioratul, iar prima competiție la noua categorie de vârstă ți-a adus și prima medalie la această secțiune, bronz pe distanța olimpică, la individual. Cum a fost?  

Așa este! Prima competiție mi-a adus și prima medalie în noua categorie de vârstă, însă rezultatul era cu totul altul dacă acest virus nu exista. Mă refer la un rezultat mult mai bun. În primul rând, startul a fost în grupe de câte doi. Plecând la un anumit interval de timp, noi nu știam în timp real în ce poziție ne aflăm. Nu s-a mers în pluton, nu am putut să-mi fac strategia mea obișnuită de cursă și tocmai faptul că nu s-a mers în pluton  pentru mine a reprezentat un handicap imens. A fost permisă bicicletă de contratimp, iar eu, concurând pe bicicletă standard, am pierdut minute bune pe acești 40 de kilometri. Distanța a fost mult mai mare față de cea cu care sunt obișnuit, am abordat toată cursa cu mare frică de alergare, chiar și înotul meu l-am făcut cu mari rețineri, în condițiile în care eram implicat într-o ștafeta și trebuia să merg la cel mai înalt nivel posibil. Trebuie să accept totuși ce a fost acolo, la Arad, nimeni nu putea să anticipeze o problemă la nivel global. Sunt mulțumit de rezultat. Mulțumit, nu fericit.

Ai celebrat triatlonul și printr-o imagine inedită postată pe rețelele de socializare, cu tine dormind în pat cu bicicleta. Cum ți-a venit ideea și care a fost cea mai haioasă reacție a prietenilor după ce au văzut poza regizată?

Daaaaa! Imaginea cu bicicleta în pat a ajuns și pe pagina de Instagram a Federației Europene, ETU! A strâns câteva sute bune de aprecieri, numeroase comentarii, o multitudine de comentarii haioase care făceau referire ori la așternutul pătat de ulei de lanț, ori la Ioana geloasă pe tratamentul aplicat bicicletei (n.r. prietena sa, atleta campioană Ioana Emilia Colibășanu)! Și chiar simt o ușoară invidie din partea ei, prin faptul că îmi spune relativ des că, atunci când o să fim ,,la casa noastră“, nu o să mă lase cu bicicleta nici măcar în casă! O să vadă ea... Glumesc, bineînțeles!


Care e cea mai importantă victorie a ta de până acum din triatlon?

Cel mai mare succes al meu de până acum a venit în 2017, atunci când am urcat pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național de juniori, pe distanța sprint. Victoria a fost importantă pentru mine, pentru că am obținut-o după două zile de febră, două zile în care m-am simțit oribil. Însă am mai avut rezultate bune. Locul 4 la Balcaniadă, circuitul RTS câștigat, alte medalii pe la Naționale. Nu le mai țin numărul.

Dintre cele trei probe care compun acest sport, înotul, alergarea și bicicleta, care ți se pare mai grea, mai istovitoare?

Dintre cele trei probe, alergarea îmi pune, categoric, cele mai mari probleme. După 15 ani de înot, îmi este greu să am o tehnică corectă la alergare și acest lucru se reflectă în performanțele mele pe acest segment. Alerg cu umerii sus, foarte pe vârf (fiind obișnuit să am vârful întins non stop atunci când înot). Până nu corectez aceste lucruri, alergarea rămâne cea mai grea probă pentru mine și, cu siguranță, un punct foarte slab.

Ai suferit până acum vreo accidentare ori te-ai confruntat cu probleme fizice în vreun concurs?

Singura accidentare a fost într-o cursă de ciclism, în 2017. Eram la Seciu și concuram acolo pentru antrenament, sub culorile Giant Team Romania, alături de bunul meu prieten Mihnea Harasim. Traseul este unul foarte tehnic, format dintr-un plat, apoi o urcare abruptă lungă de aproximativ trei kilometri și apoi o coborâre foarte rapidă. Evadasem din pluton împreuna cu Mihnea și încă doi oameni, îmi doream un loc cât mai în față. Această evadare a fost posibilă numai pe urcarea respectivă, fiind foarte puternic pe cățărare. Ajunși noi patru în vârful dealului, începe această coborâre rapidă, de care v-am spus anterior. Lipsa experienței în cursele de ciclism și traseul cu care nu eram obișnuit au produs o accidentare destul de urâtă, intrând cu 72 de km/h într-o bordură (la viteza aceasta s-a oprit computerul de pe bicicletă brusc). M-a ținut ceva pe bară, dar, din fericire, mi-am revenit în totalitate.

În competiție, există o bariera fizică, un moment critic, în care corpul spune „nu!“, însă mintea spune „da!“ și mergi mai departe?

Psihicul contează foarte mult în sportul meu. Câteodată reușesc să sparg această barieră, câteodată nu. Contează cum mă simt în ziua respectivă, însă mereu această barieră apare la proba de alergare, probă pe care trebuie s-o pun la punct.

Care e cel mai tare antrenament pe care l-ai făcut până acum?

La capitolul antrenamente tari nu pot să spun că exista un campion absolut. Am avut antrenamente foarte tari și lungi în toate cele trei probe. Am avut la înot cu domn profesor Tavi seturi de 10x400m, 100x100m, 20x200m, 3.000 fără oprire în fiecare sâmbătă... M-a pedepsit într-o zi și m-a pus să înot 3.000 de metri fluture fără oprire... Am înotat vreo 200 de metri până s-a întors cu spatele, apoi am fugit. Îl credeam în stare să mă țină în bazin până termin distanța asta! Am avut antrenamente peste 100 de kilometri la ciclism, am alergat de câteva ori peste 20 de kilometri la un singur antrenament.... Nu există unul categoric cel mai greu.

Cât durează să te refaci fizic după participarea la un concurs?

- Refacerea după un concurs la mine durează mult. Când sunt pe teren, nu contează că sunt la ,,Cupa Moș Crăciun“ sau la Europene. Eu merg maxim! Nu mă menajez. Și da, particip și la concursuri private, acolo unde nu am cea mai mare concurență. Concursul (indiferent de nivel) este cel mai bun antrenament, așa progresez cel mai bine. Durează cam o săptămână să-mi revin după fiecare concurs. Totuși, dacă este un concurs foarte reușit, îmi revin mult mai repede. Contează și felul în care văd fiecare concurs, contează mult și psihicul.

Care e obiectivul tău în triatlon, visul pe care speri că, într-o zi, ai să ți-l îndeplinești?

Obiectivul meu în triatlon este să ajung la Jocurile Olimpice. Asta cred că își doreste orice sportiv. Este un vis, un vis în care cred și o să fac tot posibilul să-l îndeplinesc. Am tot ajutorul de la CSA Steaua București, am tot ajutorul de la dl. Adrian Toader (actualul meu antrenor.) Mergem înainte! Asta este scopul suprem!

Credit foto: Alex Popescu

Citește și:

Triatlonistul constănțean Cristian Tranulea nu se desparte de bicicletă nici în somn. Campionul, întrebat - „Și prietena nu e geloasă?“

Triatlonistul constănțean Cristian Tranulea, medaliat național și la tineret. La ștafetă, își păstrează seria fără înfrângere (galerie foto)