INTERVIU. Tudor Giurgiu, regizorul filmului „De ce eu?” „Vinovaţii morali pentru moartea procurorului Panait sunt şefii lui din Parchet. Sunt absolut convins că asupra lui s-au făcut presiuni din Guvern” (galerie foto)

Regizorul Tudor Giurgiu şi o parte din echipa filmului „De ce eu?” au fost prezenţi, vineri seară, la Constanţa, pentru proiecţia de gală a filmului. „De ce eu?” este inspirat din cazul real al morţii procurorului Cristian Panait şi vorbeşte, emoţionant, cutremurător, despre o Românie suferindă, despre o Justiţie bolnavă şi coruptă, însă atent supravegheată de Guvernarea Năstase, guvernare considerată de Tudor Giurgiu ca fiind cea mai nocivă guvernare postdecembristă.

Regizorul vorbeşte, într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, despre România anului 2002 şi despre România actuală, despre viaţa „unui om superb” şi despre ţesătura care într-un fel sau altul a determinat sfârşitul tragic al acestuia.

 De ce aţi ales, din istoria recentă a României, tocmai controversata moarte a procurorului Panait drept subiect pentru filmul dumneavoastră?

Câteodată cred că şi subiectele te caută pe tine, nu neapărat tu cauţi subiectele. Ţin minte că m-a intrigat foarte tare, m-a cutremurat, m-a emoţionat ce am citit în aprilie 2002 despre moartea procurorului Panait şi mi-am tăiat din ziare articole, le-am pus într-un dosar, în sertar, şi mă gândeam că poate fi ceva, odată. Undeva la finalul anului 2007 mă interesa subiectul pentru un nou film, mă interesa o poveste despre o generaţie, trecusem şi eu prin experienţa TVR, voiam să fac un film în care să mă regăsesc şi eu cu propriile angoase, lupte, presiuni, compromisuri şi mi-am adus aminte de povestea asta şi mi s-a părut un subiect foarte relevant pentru România de atunci. Nu ştiam, în 2007, că poate fi azi atât de actual, dar mi s-a părut important că ridică problema celor tineri, care încearcă să schimbe apa din acvariu, cum spunea cineva, şi unii reuşesc, alţii, nu. De cele mai multe ori, nu.

 „De ce eu?” a născut şi câteva controverse. Cristian Tudor Popescu susţine că în loc să cinstească memoria procurorului Cristian Panait, acest film o întinează, de fapt. Cum răspundeţi acestor critici?

Cristian Tudor Popescu - îmi permit s-o spun - nu a înţeles nimic, dar nimic din acest film şi din ce am vrut să facem noi, pentru că el şi-ar fi dorit probabil un film în care realitatea să primeze, un film în care noi să înfierăm regimul Năstase mai abitir decât am făcut-o, în care să-l filmăm pe Năstase la butoane, apăsând pe telefoane şi dând ordine la toată lumea, şi-ar fi dorit un film în care să nu ne permitem nicio licenţă artistică. Ce m-a enervat cel mai tare în toată povestea asta este faptul că toată lumea, inclusiv domnul Popescu, are senzaţia că-l cunoaşte pe Panait. Or, cred că mai bine decât mine, dintre toţi oamenii care nu l-au cunoscut, mai bine decât mine şi decât Emilian (n.r. Emilian Oprea, actorul care-l întruchipează pe procurorul Cristian Panait) nu-l cunoaşte nimeni. Nimeni nu a vorbit despre filmul ăsta cu mătuşa lui, cu cei apropiaţi, cu femeile care l-au cunoscut şi care au plâns la filmul ăsta şi care mi-au scris pe Facebook, noaptea, cât de important e filmul şi cum au retrăit acele clipe, şi că acest film face o reparaţie morală şi vorbeşte despre un om frumos, un om superb, un om deştept, un om minunat, care însă era un om ca noi toţi. Iubea, avea relaţii sexuale, mergea la karaoke cu colegii, nu era un om care să stea doar cu ochii-n dosare.

În plus, eu cred că trebuie lăsată libertatea oricărui creator de a face un film artistic, atâta timp cât licenţele tale artistice, povestea ta fac dreptate şi respectă memoria lui Cristian Panait. Mi-am propus să fac un film artistic şi rezolvările artistice, sonore îmi aparţin şi ţin de propria mea sensibilitate, emoţie şi sunt convins că altul ar fi făcut cu totul altfel, dar în niciun caz nu mă regăsesc în tonul cominternist al domnului Popescu.

 În paralel cu filmul „De ce eu?” a fost lansată campania „Singur împotriva tuturor”, campanie derulată alături de Expert Formum şi HotNews.ro. Vi s-a întâmplat să vină la dumneavoastră oameni care să vă spună că luptă împotriva unui sistem, că vor să facă lumină în cazuri de corupţie, că au o poveste despre ce înseamnă rezistenţa în medii corupte sau caracterizate de o serie de inechităţi?

Am rămas surprins de faptul că pe adresa deceeu@hotnews.ro continuă să vină mesaje, am citit şi eu cazuri şi poveşti ale unor oameni care scriu despre luptele lor mai mici sau mai mari cu sistemul. Încercăm acum să-i contactăm şi am colegi care deja filmează materiale video cu oamenii respectivi. Cred că-i foarte important să dăm acest mesaj, că nu sunt singuri şi că e o solidaritate de grup, a celor mulţi în jurul lor şi cred că ar trebui să facem şi pasul doi, să sesizăm instituţii şi să facem ceea ce probabil ei nu au reuşit să facă, deşi mulţi dintre ei au trimis memorii. Şi nu vorbesc neapărat de oameni din Justiţie. Am citit poveşti care se întâmplă în Poliţie, la CNA sau la Romsilva, adică sunt N poveşti cu oameni care de multe ori au zis „prefer să plec din sistem pentru că nu mai pot şi mi-am pierdut prea mult timp încercând să fac ceva şi n-am reuşit”. Or, cred că filmul ăsta e poate prima lucrare pe care eu am făcut-o şi despre care cred că trebuie să aibă un impact mai larg (dincolo de premii) în societate.

 Cum s-a schimbat sistemul de Justiţie din România din 2002, de la moartea procurorului Panait, şi până astăzi? Cui datorăm această schimbare?

Eu cred -  şi este o părere personală - că acest caz Panait a provocat în 2002 un cutremur în societate şi în Justiţia din Bucureşti şi nu numai, pentru că a fost un semn că modul în care politicul îşi subordona actul de justiţie nu mai putea continua. Cred că influenţa mediului politic, care s-a manifestat şi ulterior şi care se manifestă probabil şi acum nu a mai fost atât de hard şi atât de „mână de fier” cum s-a întâmplat pe vremea lui Panait. Cred că momentul ăsta  a însemnat o palmă foarte grea dată pe obrazul politic al partidului de guvernământ, al primului ministru de atunci, domnul Năstase, dovadă că, peste doi ani, a şi pierdut alegerile.

A fost un prim moment care a dovedit că oamenii politici pot plăti cu vârf şi îndesat, electoral, pentru nişte greşeli şi pentru faptul că nu înţeleg separaţia puterilor în stat, nu înţeleg liberatea presei. Or, a fost un turning point în Justiţie (n.r. cazul Panait), după cum cred că şi acum lucrurile nu mai sunt chiar la fel. Azi, un procuror de caz nu ar mai putea să păţească ce a păţit procurorul Panait. Cred că marea diferenţă în Justiţie, faţă de anii ăia, e că totuşi acum funcţionează lupta asta anticorupţie şi DNA-ul - care la vremea aia era o glumă numită PNA, care nu-şi făcea treaba deloc - a început să funcţioneze.

 Cine credeţi că sunt responsabilii morali pentru sinuciderea procurorului Panait?

Eu cred - şi e o afirmaţie speculativă, dar cred în ea - că vinovaţii morali pentru moartea procurorului Panait sunt şefii lui din Parchet, dintre care unii mai trăiesc şi sunt „bine, merci!” şi sunt absolut convins că asupra lui s-au făcut presiuni la cel mai înalt nivel, din Guvern, cât şi probabil din Ministerul Justiţiei, din zona serviciilor secrete. Omul ăsta nu avea cum să ajungă în pragul acestei căderi nervoase şi să comită gestul ăsta, el fiind un om echilibrat, cu stăpânire de sine, nu era un om care să cedeze atât de uşor.
 
„Ţara asta n-a înaintat cât trebuia să înainteze în special din cauza nababului Năstase”

 La vremea respectivă, Ministrul Justiţiei era Rodica Stănoiu, care, potrivit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a colaborat cu Securitatea. Câţi foşti turnători credeţi că mai sunt la ora actuală în acest sistem?

Fostul preşedinte Băsescu spunea că foarte mulţi magistraţi erau, în urmă cu doi, trei ani, suspecţi de colaborarea cu Securitatea şi nu am nicio îndoială. Uitaţi-vă şi la câte cazuri de corupţie sunt descoperite în continuare în magistratură! Sunt absolut convins că Justiţia, Biserica Ortodoxă Română sunt în continuare instituţii care suferă la capitolul întredere tocmai din cauza alimentării şi perpetuării unor practici pe care fosta Securitate le-a încurajat: delaţiune, minciună şi corupţie.

 Aţi declarat că v-ar fi plăcut ca acest film să fie lansat înainte de alegerile prezidenţiale dar că, din motive obiective, nu aţi reuşit acest lucru. De ce tocmai înainte de prezidenţiale?

Au fost două motive. Unul a fost strict comercial, pentru că filmul ar fi avut mult mai mulţi spectatori şi mult mai multe încasări. Oricum avem, dar ar fi fost un hit şi mai mare. E important ca filmul să fie văzut.

Al doilea motiv a fost acela că speram ca filmul să fie văzut şi de cei tineri, care poate erau nehotărâţi. După cum ţinem minte, a fost un sentiment foarte neplăcut cu o lună şi chiar şi cu două săptămâni înainte de turul doi al alegerilor, mulţi oameni care erau total sastisiţi de clasa politică şi lipsiţi de busolă şi-aveam senzaţia că nu vor participa (n.r. la alegeri). Îmi doream ca filmul ăsta să fie văzut în special de ei, tocmai pentru a le arăta ce a fost înainte, pentru că eu cred că filmul - chiar dacă domnului Cristian Tudor Popescu i s-a părut că suntem prea soft cu PSD-ul şi cu fostul Guvern Năstase - vorbeşte suficient de bine în forma lui şi în termenii artistici existenţi despre o guvernare care a fost catastrofală pentru ţara asta. Ţara asta n-a înaintat cât trebuia să înainteze în special din cauza nababului Năstase şi a unei guvernări care a fost un fel de piatră de moară în primul rând pentru evoluţia morală a societăţii. Presa era subjugată, Justiţia, la fel. Or, mi-am dorit ca tinerii să vadă asta, pentru că pe mine m-a speriat în campania electorală tocmai tipul ăsta de abordare arogantă a domnului Ponta, cu tentă coreeană şi mi s-a făcut frică pentru că m-am gândit că mă voi întoarce în România despre care făceam eu film. Şi mi s-a părut absolut cumplit. De aceaa îmi doream ca oamenii tineri să vadă filmul înainte de alegerile prezidenţiale.