Ionuţ Alexandru, actor al Teatrului de Stat Constanţa „Îmi doresc să fiu cel mai bun actor în spectacolul pe care îl construiesc în fiecare zi pentru Diana“

Actorul Ionuţ Alexandru a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Diana Dinescu, pe scena Teatrului de Stat Constanţa, la finalul piesei „Nunta lui Figaro“, în care el interpretează personajul lui Bazile.
Cererea a avut loc în faţa câtorva sute de oameni, spre totala surprindere a Dianei, viitoare arhitectă. Cum i-a venit ideea unei astfel de cereri în căsătorie? Cine l-a ajutat să o pună în scenă? Ce planuri de viitor au cei doi tineri?

Ionuţ, ţi-ai cerut iubita în căsătorie pe scena Teatrului de Stat, chiar la finalul unui spectacol (n.r. „Nunta lui Figaro“) în care joci şi tu, în faţa câtorva sute de oameni. Ţi-a fost vreun moment teamă de felul în care ar putea reacţiona Diana?

Am avut emoţii, însă nu îmi era teamă de reacţia Dianei. Ştiam că răspunsul va fi „da“, simţeam că va fi „da“ şi, ca un sfat pentru cei care vor să facă aşa ceva pe viitor, să aştepte momentul în care simt că e cazul să facă un pas atât de important. Am avut emoţii mai mari pentru acest moment decât pentru spectacol, mi-am dorit ca totul să decurgă perfect, iar publicul a fost mai mult decât părtaş, m-a ajutat să duc momentul până la capăt. Mi-a fost cumva complice.

Cum ţi-a venit ideea de a face o astfel de cerere în căsătorie?

Totul a pornit de la ideea regizorului Cristian Ioan de a include la începutul spectacolului şi oameni din afara teatrului. Îmi doream o oportunitate pentru a o cere pe Diana de soţie şi am considerat că asta ar fi cea mai bună. După propunerea regizorului, totul a escaladat. De la o cerere simplă, la început de spectacol, am ajuns la o cerere în faţa publicului care aplaudă, cu familia şi prietenii în sală. Un moment pe care l-am dorit unic şi memorabil pentru Diana.

Cum ai descrie momentul, Diana?

Cred că ar putea fi descris într-un singur cuvânt: perfect! M-a luat prin surprindere, pentru că nu am bănuit nici măcar o fracţiune de secundă ce va urma. Am încercat să-mi imaginez de multe ori cum va fi momentul în care voi fi cerută de soţie, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap ceva atât de frumos. Şi mă bucur foarte mult că s-a întâmplat aşa.


Care au fost „spiriduşii“ care te-au ajutat să pui în scenă, cel mai probabil, cea mai frumoasă piesă din viaţa ta, Ionuţ?

„Spiriduşii“ au fost mulţi: regizorul spectacolului, pentru că a acceptat ideea mea, conducerea Teatrului de Stat, pentru a îngăduit propunerea mea, sora Dianei, pentru că a căutat cu mine inelul, domnul Mircea, bijutierul care a avut răbdare şi a făurit inelul, familiile noastre şi prietenii, care şi-au schimbat programul pentru acest eveniment şi nu au suflat o vorbă Dianei, personalul tehnic de la Teatrul de Stat (cei care au aranjat-o, îmbrăcat-o şi au machiat-o pe Diana), colegii de scenă, care au complotat şi m-au susţinut până în ultima clipă. Sunt mulţi şi fără ei nu aş fi reuşit să duc la capăt cel mai fericit şi cel mai terifiant moment din viaţa mea. Trebuie să-l menţionez neapărat şi pe Vladimir Brişcariu, cel care a realizat fotografiile cu profesionalism, şi lui Lucian Gonţilă, cel care a surprins perfect videoclipul pe care-l puteţi vedea pe YouTube.

De ce această nevoie de a ieşi din tipare, de a fi inedit?

Nu mă aşteptam ca momentul nostru să aibă un impact atât de mare. Am descoperit cu bucurie că lumea încă este interesată de lucruri pe care eu le consider frumoase. Mi-am dorit foarte mult ca Diana să aibă parte de bucuria şi emoţiile pe care le simt eu atunci când urc pe scenă. Am vrut să-i dăruiesc totodată un eveniment deosebit şi de care să-şi amintească şi la bătrâneţe. Nu am căutat să ies din tipare, nu sunt o persoană căreia să îi placă să se afişeze, însă mi-am dorit să fac ceva cu totul deosebit pentru iubita mea.

Spuneţi-ne, cum a început această poveste de iubire?


Diana: Dintr-o joacă. Într-o după-amiază, când eu fusesem la patinoar, să mă relaxez, am mers în Vamă, un bar din centrul Constanţei, să beau un suc. Plictisită fiind, l-am zărit pe el, care mi-a lăsat o impresie plăcută. Şi pentru că s-a întâmplat aşa, i-am zâmbit. Aşa am început să ne uităm unul în ochii celuilalt şi să vorbim din priviri. Este amuzant, pentru că intenţiile mele nu erau serioase şi totuşi am parcurs drumul pe care mi l-am dorit din totdeauna.
Ionuţ: Eu nici nu ar fi trebuit să fiu acolo. Am ieşit din casă la insistenţele unui prieten, Daniel Ţăndăreanu, pe care îl consider principalul vinovat. N-aveam chef de viaţă, n-aveam chef de nimic. A fost pentru prima dată când am avut curajul necesar să „agăţ“ o fată într-un bar. Drumul a fost sinuos, pot spune că am crescut împreună şi îmi asum creditul de a duce relaţia mai departe, pentru că am fost perseverent.

Ionuţ, când ai realizat că ea este femeia alături de care vrei să trăieşti? Dar tu, Diana, când ţi-ai dat seama că Ionuţ este jumătatea ta?

Ca în orice relaţie, începutul a fost un pariu. Am pornit la drum cu prima impresie, însă perioada în care mi-am dat seama că o vreau în viaţa mea pentru totdeauna a fost cea în care Diana m-a provocat să îi arăt cum sunt cu adevărat, cu bunele, dar mai ales cu relele. Faptul că a acceptat colţurile cele mai întunecate ale personalităţii mele a fost primul semn că mi-am găsit jumătatea.

Mi-am dat seama că Ionuţ este jumătatea mea în clipa în care am realizat că el este omul care mă susţine în orice situaţie. Dar cel mai mult ador la el faptul că mă surprinde în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi.

Din ce punct de vedere semănaţi cel mai mult? În aceeaşi ordine de idei, din ce punct de vedere aţi putea spune că sunteţi foarte diferiţi?

Cred că semănăm cel mai mult în privinţa obiectivelor şi a aşteptărilor pe care le avem de la viaţă. Eu şi Diana avem şi lucruri în comun, dar avem abordări diferite în ceea ce priveşte felul în care gestionăm problemele de zi cu zi şi interacţiunea cu ceilalţi. Ea este mai incisivă, mai hotărâtă, ştie mult mai limpede ce vrea de la viaţă. Eu construiesc din mers, visez şi las viaţa să mă surprindă. Suntem diferiţi, dar complementari.

Diana, ştiu că eşti unul dintre cei mai fideli spectatori ai lui Ionuţ. Eşti şi un critic bun? Ce sfaturi îi dai lui Ionuţ atunci când primeşte un rol nou?

Sunt cel mai mare critic al lui Ionuţ şi mă bucur că pot să îi spun părerea mea sinceră şi mai ales faptul că el o acceptă. Îl încurajez foarte mult atunci când primeşte un rol nou şi îl susţin repetând cu el, mergând la repetiţii, dar mai ales la spectacole, ori de câte ori pot.

Cum se împacă lumea teatrului, a scenei cu arhitectura? Vorbim, în esenţă, despre acelaşi lucru, anume despre artă, chiar dacă în forme diferite, e drept.

Eu şi Diana ne susţinem reciproc şi ne cerem unul altuia păreri, chiar dacă sunt neavizate. Ele sunt însă obiective.

Ce presupun planurile voastre de viitor?

Vrem să creştem împreună mai departe, vrem să înfăptuim multe. Planurile mele şi ale Dianei sunt destul de simple. Nu vrem să ne îmbogăţim, nu vrem să cucerim lumea, vrem doar să avem o familie fericită, cu cele necesare, să gustăm viaţa din plin şi să călătorim mult împreună.

Ionuţ, ţi-ar plăcea ca, la un moment dat, să scrii sau să regizezi o piesă pentru Diana? Dacă ai regiza, ce piesă ai alege?

Îmi doresc să fiu cel mai bun actor în spectacolul pe care îl construiesc în fiecare zi pentru Diana. Vreau ca piesa de teatru la care lucrăm împreună, viaţa în doi, să fie plină de momente neaşteptate, bucurie, râsete şi cu aplauze prelungite la final.