Managementul privat va schimba viaţa în OIL Terminal Silviu Wagner - „Nu va mai fi ca până acum"

Pe sediul OIL Terminal a apărut ieri un banner pe care scrie: „Am obţinut + 2 %!! Avem şi locuri de muncă. Pentru ce facem grevă??". Mesajul este adresat sindicaliştilor, care pregătesc, începând de astăzi, noi proteste. Directorul Silviu Wagner vorbeşte despre conflictul cu liderii de sindicat, despre controalele de săptămâna trecută şi despre viitorul management privat al companiei.

Banner-ul este un mesaj foarte clar către angajaţii care nu încetează cu nemulţumirile.

Aşa este, nu vine decât să întărească o chestiune de care protestatarii ar fi trebuit să fie conştienţi, în sensul că au exact ce şi-au dorit. Nu înţelegem pentru ce mai fac grevă.

Probabil că au mai puţin decât şi-au dorit.

Au atât cât ne putem permite pe vremuri de criză: locuri de muncă şi o creştere salarială.

Atunci de ce nu înţeleg asta?

Sunt câteva persoane care transformă această seminemulţumire într-o modalitate de a schimba conducerea societăţii. Aici probabil că putem vorbi şi de o anume imixtiune a politicului, dar sigur vorbim despre o aşa-zisă ambiţie a sindicatului, de fapt a preşedintelui de sindicat şi a încă două persoane, să schimbe directorul.

Vorbim despre aceleaşi probleme cu Aurel Gheorghe, liderul de sindicat?

Da, o persoană pe care fostele conduceri au suportat-o, o persoană pe care nu că eu nu aş fi suportat-o, Doamne fereşte!, nicidecum la nivel personal, ci vorbim despre partea profesională a situaţiei, în care lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Nu pot îngădui acele nereguli îngăduite în vremuri „de bine". Acum sunt alte vremuri şi nu mai este posibil ceea ce vor dumnealor.

Totuşi, angajaţii de la OIL Terminal sunt fericiţi în vremurile acestea în care peste tot scad salariile. Contractul Colectiv de Muncă le este avantajos, iar salariile sunt decente. De unde nemulţumirea oamenilor?

Salariile sunt mai mult decât decente, salariaţii sunt conştienţi de această treabă şi vom vedea câţi vor participa la grevă. Problema este că nemulţumirea nu este a salariaţilor, ci a patru lideri de sindicat care-şi văd privilegiile pierdute, care-şi văd poziţiile schimbate, în sensul că au fost puşi la muncă. Dânşii nu munceau, făceau doar activitate sindicală, ocupau posturi de şefi, aveau salarii foarte mari. Nu se mai putea. Dânşii îmi cereau să iau măsura de economisire. Ori, era normal să fac asta. Şi-au pierdut posturile de şefi în urma cererii dumnealor de a modifica organigrama şi de a reduce posturile de şefi, crezând că îi reducem pe alţii, iar pe ei îi lăsăm în pace.

Ce a pierdut exact domnul Aurel Gheorghe în urma acestor reduceri?

Domnul Gheorghe a pierdut poziţia de şef-adjunct de depozit, un post care nu a existat în istoria centenară a OIL Terminal. Ea a fost inventată acum opt ani pentru Gheorghe, ca să i se cumpere colaborarea, tăcerea etc. Acum, în situaţia în care nu avem, repet, nu avem bani, şi sub presiunea sindicatelor de a face economie în ceea ce priveşte salariile şi posturile, am redus aceste posturi de şefi. Nu postul dumnealui. 24 de posturi de şefi de servicii şi birouri şi-au pierdut această funcţie, au fost retrogradaţi. Nimeni nu a făcut scandal. Mai mult, Gheorghe ne-a dat în judecată, dar ne-a venit hotărârea judecătorească irevocabilă că a pierdut. Instanţa a dat dreptate Consiliului de Administraţie care a făcut aceste modificări.

După ce a pierdut această funcţie, s-a autosuspendat şi face doar muncă sindicală. De vreo 7 luni nu mai este angajatul societăţii. Ia o sumă exorbitant de mare din banii sindicatului, din cotizaţii, undeva între 40 şi 50 de milioane în mână, pe lună, şi nu face altceva decât să bântuie ca o fantomă prin curte, să incite oamenii la indisciplină, la grevă şi la nemuncă.

Nu se poate lua nicio măsură? Sindicatul face legea în OIL Terminal, societate cu capital majoritar de stat?

Este dureros, mai ales că este vorba despre o societate a statului, ca sindicatele să conducă, dar să nu aibă nicio răspundere, să ia hotărâri, să încalce legea, să nu aibă nicio răspundere. Nu merge aşa. Sindicatul are o singură menire: în momentul în care salariatul este supus unor abuzuri din partea conducerii, el trebuie să intervină. Atâta timp cât angajatorul oferă tot, condiţii de muncă, salarii, respectă toate drepturile, uneori absurde, prevăzute în CCM, ce mai vrea sindicatul?

S-au întârziat vreodată salariile la OIL Terminal?

Niciodată. A fost doar problema primei de Crăciun de anul trecut. Dar nu au fost venituri. Pe luna decembrie am avut nerealizări de 11 miliarde.

În ultima perioadă, la OIL au fost destul de multe controale. Credeţi că disensiunile din curte au atras atenţia asupra companiei?

Nu, controalele nu vin ca rezultat al sesizărilor cuiva în legătură cu ceea ce se întâmplă în curte. Nu, controalele, cel puţin cel de săptămâna trecută, al Corpului de Control al ministrului, au fost cerute de liderii de sindicat. Este oficial. Cât despre cel al Comisariatului General al Gărzii Financiare, nu avem informaţia că l-ar fi cerut tot ei. Potrivit proceselor-verbale de control, s-au remarcat diferenţe în gestiune de ordinul câtorva tone şi, în plus, 46 de tone de ţiţei. În depozitul nord am avut un minus de 2 tone de motorină. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că este perforată conducta de pompare ţiţei sud-nord de diverse instalaţii de sustragere.

Este cunoscut faptul că aţi impus reguli stricte în societate. S-au redus furturile?

Bineînţeles. Numărul mare de salariaţi penalizaţi pentru sustragere de produse petroliere din ultimii trei ani de zile a dus la o diminuare semnificativă a sustragerii de produse petroliere. Mă refer la furturile de până în două tone. Cele de amploare, de ordinul zecilor de tone, se mai produc încă, dar nu în maniera de dinainte. Înainte parcă era înscris în fişa postului, era mentalitatea comunistă, că fiecare trebuie să ia ceva de la locul de muncă. Recent am surprins un şofer cu 600 de litri de motorină. Îi vom desface contractul de muncă. Marfa a fost recuperată.

De ce există această animozitate? Ce au, de fapt, sindicaliştii cu dumneavoastră?

Aurel Gheorghe, în mod personal, este lovit în orgoliul propriu că, iată, un director nu face ce vrea sindicatul, şi mă refer la fapte ilegale.

Gheorghe este nemulţumit pentru că este pus la muncă. Nu mai are maşină de serviciu la dispoziţie, nu mai este lăsat de capul lui. Nu mai este nici angajat acum. O altă nemulţumire a lor este faptul că, la ora actuală, Gheorghe este confruntat cu o situaţie delicată. De aici şi virulenţa cu care împinge oamenii la grevă, la indisciplină. Acest domn Gheorghe, în urma autosuspendării, va trebui să ia o hotărâre capitală. În luna iunie vor avea alegeri la sindicat, situaţie în care dumnealui vrea să candideze pentru un nou mandat, chiar dacă are 62 de ani şi de doi ani putea ieşi la pensie. Dar vrea în continuare, iar legea îi permite să rămână preşedinte de sindicat. Lumea nu-l susţine, nu-l vrea în curte. El este confruntat cu o cerinţă majoră: „dacă nu fac ceva pentru oameni, să se vadă că îi reprezint, mă vor arunca peste gard". Este în campanie electorală, trebuie să arate că este puternic, că poate să schimbe directorul şi astfel să fie reales. Dacă nu va fi reales ce va face? Ori să se pensioneze, ori să revină la muncă.

De ce nu se duc oamenii la cel de-al doilea sindicat existent în OIL Terminal?

Au o alternativă, dar este vorba despre comoditatea oamenilor, dar şi de o anume teroare instaurată de acest Gheorghe şi de cei de lângă el. Am fost martor când unul dintre liderii sindicatului a ameninţat un salariat spunându-i: măi, cutăriţă, de ce ţii cu domn director, crezi că dânsul o să stea aici toată viaţa? El pleacă şi tot cu noi rămâi. Mie nu-mi plac lucrurile acestea. OIL-ul este într-o schimbare, trebuie readus, ca mentalitate şi ca tehnologie, la nivelul anului 2012.

Totuşi, salariaţii nu se gândesc la acea mult discutată privatizare a companiei?

Evident, şi asta este o problemă. Sigur, aceste acte iresponsabile ale liderilor de sindicat vor conduce, şi deja se discută în minister, la introducerea managementului privat. Nu ştiu exact de când, dar, în situaţia creată de acest sindicat, şi OIL este în discuţie.

Ce va presupune acest management privat?

În primul rând o posibilitate de decizie mai elastică pentru managerul privat, o capacitate de implementare a unor programe proprii de management, ceva similar unui patron care-şi conduce societatea după reguli clare impuse de economia de piaţă. Dar nu va mai fi ca până acum, când Contractul Colectiv de Muncă vine şi spune iartă-l pe-acela că, deşi miroase a benzină, că tocmai ce a căzut în rezervorul cu benzină, iar lângă el erau 400 de litri, iartă-l că nu l-ai prins cu bidonul în mână. Sau iartă-l pe-acesta că e beat în ultimul hal, că are voie să bea până la 0,5 la mie.

Veţi rămâne în companie?

Nu ştiu. Cu siguranţă acel manager privat va veni cu o echipă proprie din afara societăţii, ne putem aştepta la orice. Da, cu siguranţă, acel manager privat va sta de vorbă cu vechea conducere, nu cu sindicatul.