Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Mihaela Ionescu, femeia pompier de la ISU „Dobrogea“ „Un pompier trebuie să fie întotdeauna încrezător în ceea ce face“ (galerie foto)
Mihaela Ionescu, femeia pompier de la ISU „Dobrogea“: „Un pompier trebuie să fie întotdeauna încrezător
09 Jul, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
27451
Marime text
27451
Marime text
Mihaela Ionescu, femeia pompier de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, a acordat un interviu cotidianului ZIUA de Constanţa, în care vorbeşte despre cum a ajuns pompier şi cum reuşeşte într-o lume dură, aparent destinată doar bărbaţilor. Totodată, tânăra pompier dezvăluie ce calităţi trebuie să aibă un om care-şi doreşte să practice această meserie şi cât de mult a avut de muncit pentru a ajunge la ISU „Dobrogea”.Fetele şi băieţii sunt crescuţi într-un mod ce condiţionează diferenţe între ei mult mai puternice decât există în mod natural în chimia corpului. De mici, fetele sunt îmbrăcate în roz, iar băieţii, în albastru. Fetelor li se aduc în dar păpuşi, iar băieţilor, maşini. Se continuă pe măsură ce creştem cu stereotipuri ce inhibă dezvoltarea unor aptitudini care de care mai diferite. Zilnic, cineva ne pune o etichetă. Într-o lume a clişeelor, cum ai avut curajul de a încerca şi de a reuşi să activezi într-o meserie aşa-numită a bărbaţilor?
Nu contează dacă eşti bărbat sau femeie atât timp cât îţi îndeplineşti bine obligaţiile. Cu toate că sunt femeie, pot şi eu, la fel de bine, să îndeplinesc toate atribuţiile meseriei pe care mi-am ales-o.
Mergând pe şirul stereotipurilor, nu te-ai aştepta să vezi o femeie intrând într-o casă în flăcări să salveze oamenii dinăuntrul ei. Cum a reacţionat familia ta când le-ai spus că vei fi pompier?
Soţul meu este pompier de zece ani. El m-a încurajat să mă fac pompier. Am prins drag de această meserie din ce povestea soţul meu.
A fost prima ta alegere această meserie? A existat un anume moment care te-a determinat să spui: „Da, o să fiu pompier!”?
Nu a fost prima mea alegere. Nu visam să ajung pompier. Între timp, avându-l model pe soţul meu, a început să-mi placă. Lui i se datorează prezenţa mea aici.
Creionează-ne, te rog, în câteva cuvinte, cine este Mihaela Ionescu.
Mihaela Ionescu este o fată născută şi crescută la ţară. Eu am crescut doar cu tata. Am rămas fără mamă la vârsta de 11 ani. Acum am o fetiţă de doi ani şi cinci luni.
Care a fost pregătirea pe care a trebuit să ţi-o însuşeşti pentru a ajunge unde eşti acum?
Pentru a ajunge aici, a trebuit să mă pregătesc foarte mult din punct de vedere fizic. Timp de o lună, zilnic, mă pregăteam intensiv. Bineînţeles, am avut nevoie şi de o pregătire teoretică temeinică. Recunosc, a trebuit să studiez mult.
Se spune că un pompier nu va uita niciodată prima sa misiune. Când ai primit „botezul focului”?
Din păcate, încă nu am primit botezul focului, pentru că şase luni am fost sub tutelă, trei luni am fost plecată la un curs de iniţiere în carieră, şi aşa se face că n-am avut ocazia să particip la intervenţii. Îmi doresc să aplic cunoştinţe în practică, la intervenţii reale.
Când sună alarma, pompierii se gândesc, cred eu, că trebuie să ajungă repede acolo unde arde şi să stingă rapid focul ăla. De fapt, la ce se gândesc?
Nu cred că trebuie, neapărat, să se gândească doar la faptul că e necesar să ajungă repede, important e să-şi îndeplinească atribuțiile pe care le au.
Unii oameni au impresia că viaţa unui pompier se aseamănă cu secvenţe din film, când, de fapt, trebuie respectate reguli şi proceduri foarte bine puse la punct. Cum arată o zi din viaţa ta?
De dimineaţă, se verifică autospecialele şi tot echipamentul. Avem un program pe care trebuie să-l respectăm şi ne asigurăm întotdeauna că nu există abateri. În cazul misiunilor, luăm în calcul devierile şi acţionăm în funcţie de natura intervenţiei.
Cum ai acţiona dacă ar trebui să participi la salvarea unei persoane apropiate?
Aş proceda ca şi în celelalte cazuri, ca oricare pompier profesionist. Pentru noi, nu contează dacă e străin sau persoană apropiată, nu trebuie să facem diferenţe. Implicarea este aceeaşi, indiferent de situaţie, îţi este rudă sau străin.
Lucrul în echipă contează mult, mai ales în această meserie, unde o secundă poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Ai simţit vreodată presiunea că trebuie să faci mai mult?
Întotdeauna cred că trebuie şi pot face mai mult. De fiecare dată, chiar şi la simulări, te gândeşti că ai putea face totul mult mai bine.
Axându-te pe experienţa ta personală, cum sunt văzuţi pompierii în România?
Pompierii sunt văzuţi foarte bine în România. Chiar aş spune că lumea îi vede ca pe nişte eroi. Unele persoane văd în noi eroi, în special copiii. Micuţii sunt foarte curioşi când ne văd în uniforme. Ne admiră mereu când ne văd. Sunt foarte entuziasmaţi de meseria noastră. Unele fetiţe, văzându-mă pe mine în uniformă, mi-au spus ca ar vrea şi ele să se facă pompier. Probabil, sunt pentru ele un exemplu.
Este această meserie pentru oricine?
Nu cred că este pentru oricine. Referindu-mă chiar la bărbaţi, nu pot spune că toţi ar face faţă. În opinia mea, sunt bărbaţi care n-ar putea activa în acest domeniu. Pentru o femeie, este şi mai greu. Evident, puţine ar avea tăria de caracter să aleagă această meserie. Spre exemplu, sora mea mi-a spus că mă admiră, e mândră de mine, ştie că voi reuşi, dar ea n-ar fi avut curajul să urmeze o carieră în acest domeniu. Persoanele care decid să facă acest pas reuşesc doar dacă le place şi au voinţă.
Care sunt cele mai importante calităţi ale unui pompier?
Un pompier trebuie să fie întotdeauna încrezător în ceea ce face. Pompierul ideal e foarte optimist, devotat, dispus, în orice moment, să se implice cât mai mult şi să-şi dorească să se perfecţioneze.
În ce crezi cel mai mult în viaţă?
Cred în clipe frumoase. Consider că trebuie să preţuim fiecare moment al vieţii noastre, deoarece nu ştii ce îţi rezervă viitorul.
Unde ţi-ai propus să ajungi?
Nu am un scop anume. Îmi doresc doar să învăţ cât mai multe şi să devin un pompier profesionist.
Dacă fetiţa ta ar spune, peste câţiva ani, că vrea să se facă pompier, ce sfaturi i-ai da?
Fără îndoială, aş încuraja-o. Aş susţine-o mereu. I-aş oferi tot sprijinul meu şi aş încerca s-o învăţ cât mai multe din experienţa mea.
E importantă susţinerea morală în această meserie?
Da, e foarte importantă. În egală măsură, contează şi susţinerea familiei, şi cea a colegilor. Mereu ai nevoie de persoane care te pot ajuta, altminteri nu reuşeşti. Spre exemplu, un coleg te poate oricând ajuta, întrucât se lucrează în echipă.
Te-ai gândit vreodată să le faci concurenţă bărbaţilor?
Nu, dar nici nu aş vrea să fiu o povară pentru ei, adică să le creez dificultăţi. Îmi doresc să fiu la fel de bună ca ei. Încerc, cel puţin, să fiu la acelaşi nivel. Deocamdată, am făcut faţă tuturor încercărilor pe care le-am întâlnit la simulări şi la exerciţii. În această meserie se lucrează în echipă, iar aceasta presupune că trebuie să colaborăm, nu să concurăm.
A existat vreun moment în care te-ai gândit să renunţi?
Nu. Cu toate că uneori mi-a fost greu, nu m-am gândit să renunţ. Din contră, m-am ambiţionat şi mai mult, greutăţile mi-au dat mai multe forţă să continui.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Ionescu 04 Aug, 2016 20:02 Am avut parte de prima intervenție tura trecută, colegii m-au lăsat să particip şi am lucrat ca echipă, pe drum am avut puțin emoții dar a fost bine!
- Sorin 19 Jul, 2016 18:44 Bravo verisoara,ne vedem la un incendiu sa cad ce stii:)),bravo inca odata si succes pe mai departe
