„Problema maidanezilor are o rezolvare destul de simplă“(galerie foto)

Dragostea pentru necuvântătoare o plasează pe Anastasia Rădulescu în elita tinerilor medici veterinari, dornici să ajute şi să îşi facă meseria cu seriozitate. În următoarele rânduri, vom detalia povestea ei şi câteva soluţii pentru problemele posesorilor de animale.

În ce moment din trecut aţi realizat că profesia de medic veterinar este meseria vieţii dumneavoastră?

Ţin minte că eram foarte mică, poate că aveam vreo 5 - 6 anişori, eram la bunica mea, la ţară, era iarnă şi era teribil de frig afară, totul era acoperit de zăpadă. Mă jucam în curtea casei când am găsit o pasăre în nămeţii de zăpadă, era zgribulită, îngheţată, abia mai respira. Am luat-o repede în palme şi am dus-o în casă, i-am confecţionat un culcuş şi am aşezat-o lângă sobă cu gândul că se va dezgheţa şi îşi va reveni. Ţin minte că nu m-am dezlipit de ea vreo trei zile, tot aşteptând să văd dacă se însănătoşeşte... Bunica încerca să mă facă să înţeleg că şansele erau destul de mici, dar mie îmi era greu să înţeleg la vârstă aceea. Într-un final, după vreo trei zile, a murit pasărea şi ţin minte că i-am zis bunicii: „Mamaie, eu doctor de animale vreau să mă fac atunci când voi fi mare!“. În ciuda faptului că eram atât de mică, eu cred că acela a fost momentul în care am decis că asta trebuie să fie profesia mea. Am iubit animalele de când mă ştiu, de când eram mică...
Soţul meu îmi reproşează tot timpul că iubesc animalele mai mult decât oamenii şi, deşi îl contrazic, în sinea mea îmi dau seama că uneori are dreptate...

Ce animale de companie se pretează pentru persoanele care locuiesc la bloc?

Cred că cele mai potrivite animale sunt pisicile, câinii de talie mică, dihorii, papagalii şi desigur că lista mai poate continua. Pentru fiecare specie amintită anterior trebuie respectate anumite condiţii: pentru pisici, de exemplu, numărul acestora trebuie să fie de una, maximum două, nu mai multe, din următoarele motive: pisicile, pentru a avea o viaţă fericită şi pentru a nu fi stresate, necesită un teritoriu individual destul de mare, deoarece fiecare pisică are o personalitate a sa, altfel apare stresul şi competiţia între ele. Un alt motiv este acela că, la un moment dat, fiecare pisică are nevoie de un anumit tip de dietă alimentară, de teste şi analize pentru evaluarea periodică a stării de sănătate, iar atunci când numărul lor este mare, nu putem acorda atenţia cuvenită fiecăreia.
În cazul căţeilor de talie mică, cei care doresc un astfel de animal de companie trebuie să ştie că aceştia necesită plimbări de 2-3 ori pe zi, ori dacă proprietarii nu au această posibilitate, ar trebui să îşi aleagă un alt animal de companie mai potrivit programului lor zilnic.
Nu cred că ar trebui considerate animale de companie broaştele ţestoase, hamsterii, iguanele şi alte specii exotice, pentru că niciodată nu le vom putea oferi, oricât de mult ne-am strădui, condiţii ideale de viaţă (un habitat şi o alimentaţie identice cu cele din mediul lor natural).

Ce rase de câini şi pisici recomandaţi familiilor care au copii, pentru o convieţuire şi dezvoltare armonioasă?

Foarte mulţi copii sunt fascinaţi de pisici, în special, pentru că le văd ca pe nişte jucării simpatice, pufoase şi cu chef de joacă, dar trebuie să avem în vedere şi vârsta copilului atunci când alegem animalul de companie, deoarece atunci când sunt foarte mici, în joacă, pot chinui bietul animal, fără să realizeze că îi fac rău: îl trag de coadă, se sperie şi îl scapă din braţe, le deranjează somnul etc. Pentru familiile care au copii, cele mai potrivite rase de pisici sunt: British Shorthair, Abisiniană, Europeană, Main Coon, Ragdoll. În general, trebuie să fie pisici prietenoase, liniştite, sociabile, jucăuşe şi să le placă să fie mângâiate. Desigur, trebuie să avem în vedere că la rasele cu blană lungă, acestea necesită o îngrijire specială, ele trebuind să fie periate zilnic.
Dintre rasele de câini, cele mai potrivite ar fi Labrador, Golden Retriever, Beagle, Ciobănesc Alb Elveţian, Bulldog, Cocker, Setter, rasă comună. Sunt foarte multe rase de câini potrivite pentru familiile care au copii, aş spune că mai multe, comparativ cu pisicile, aceasta şi datorită faptului că personalitatea câinilor diferă foarte mult de cea a pisicilor.
Trebuie să ştim că orice animal de companie joacă un rol foarte important în educaţia copilului, deoarece având un animal de companie, el începe de mic să devină conştient de responsabilitatea sa, devine mai înţelegător, mai sociabil şi învaţă, cu timpul, să aibă grijă de „frăţiorul“ patruped. De asemenea, trebuie să amintim de felinoterapie sau ştiinţa care se ocupă cu studiul aşa-numitelor „pisici-medicament“, care, în funcţie de culoarea blănii, de textura acesteia, precum şi prin intermediul încărcăturii lor energetice şi al câmpului electromagnetic, au o influenţă pozitivă, vindecătoare asupra multor boli, inclusiv asupra autismului la copil, aceasta fiind o boală tot mai frecventă în rândul copiilor în ziua de azi.

Care sunt principalele afecţiuni cu care vă întâlniţi frecvent şi ce îi sfătuiţi pe iubitorii de animale să facă pentru a le evita?

Sunt foarte multe afecţiuni pe care le diagnosticăm în mod frecvent la cabinet. La animalele tinere, cele mai frecvente afecţiuni sunt cele de natură infecţioasă, la pisici, herpesviroza, caliciviroza, panleucopenia, micoplasmoză, iar la căţei parvoviroza, maladia carre (sau jigodia, cum i se spune popular), coronaviroza, tusea de canisă, precum şi afecţiuni de natură parazitară precum giardioza, teniaza, dirofilarioza, dar şi boli transmise de căpuşe: erlichioza, babesioza, borelioza, anaplasmoza.
La animalele mai bătrâne, cele mai frecvente afecţiuni sunt insuficienţa renală, boala renală cronică, afecţiuni cardiovasculare, osteoarticulare, probleme stomatologice (prezenţa tartrului şi a parodontozei). Foarte frecvente sunt şi afecţiunile dermatologice, atât la câini, cât şi la pisici.
Afecţiuni frecvente sunt şi cele de natură hormonală: hipo şi hipertiroidism, hipo şi hiperadrenocorticism.
Pentru a preveni apariţia unora dintre aceste afecţiuni, trebuie să respectăm anumite reguli, precum vaccinarea animalului după o schemă corespunzătoare atunci când este mic, apoi, de la vârsta de un an, el trebuie vaccinat anual, pentru a evita contractarea bolilor infecţioase. De asemenea, trebuie efectuată deparazitarea internă şi externă, la intervale corespunzătoare de timp. La animalele bătrâne se recomandă efectuarea unor analize de sânge (anual sau bianual), EKG, măsurarea tensiunii arteriale, analize hormonale (cortizol, tiroidă), ecografie abdominală (când este cazul).

Ce părere aveţi despre problema legată de maidanezii de pe străzile localităţilor din România şi care este soluţia viabilă?

Consider că problema maidanezilor are o rezolvare destul de simplă: castrarea lor de către medici veterinari voluntari şi studenţi la medicină veterinară din anii mari (în timpul practicii, în clinica facultăţii) şi primirea lor în adăposturi special construite. O altă măsură care ar trebui impusă ar fi acordarea unor amenzi usturătoare celor care abandonează puii pe străzi sau castrarea obligatorie a câinilor cu stăpân, mă refer aici la câinii care nu au drept de montă şi, evident, nu au probleme de sănătate care le-ar putea pune în pericol viaţa în cazul unei anestezii generale.

În încheiere, vă rog să istorisiţi pentru publicul larg şi studenţii la medicină veterinară o întâmplare amuzantă din experienţa dumneavoastră.

Au fost destul de multe întâmplări amuzante, atât în timpul facultăţii, cât şi de-a lungul celor trei ani de când lucrez în cabinet. Cea care îmi vine acum în minte este relativ recentă. Acum câteva săptămâni, a venit la cabinet o doamnă care avea în braţe un căţel înfăşurat într-un prosop. Înainte de a veni la noi, fusese cu el la un alt cabinet şi de acolo a fost trimisă la noi pentru a-i face analizele de sânge. După ce a pus tacticos căţelul pe masa de consultaţie, am constatat că acesta murise, cel mai probabil pe drum, până să ajungă la noi. I-am verificat repede reflexele, l-am ascultat cu stetoscopul, am încercat să-l resuscităm şi, cu regret, i-am spus proprietarei că acesta murise. Doamna a rămas foarte calmă şi, pe un ton relaxat, ne-a întrebat, nedumerită: „Păi şi nu îi mai facem analizele de sânge?“ Ştiu că nu e de râs, probabil că doamna era în stare de şoc şi nu şi-a dat seama de inutilitatea întrebării pe care o pusese...