Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:59 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radiografia unui an de mandat al inspectorului sef Victor Popescu

ro

14 Jul, 2006 00:00 1561 Marime text
Seful Inspectoratului Judetean de Politie Constanta, comisar sef Victor Popescu face maine un an de cand a fost numit la conducerea acestei institutii in urma unui concurs organizat la IGPR. Inainte de a veni la comanda IJP Constanta, acesta a fost sef al Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Constanta, avand la baza o activitate de 21 de ani in Politie. Controversat pentru unii, apreciat de altii, inspectorul sef Victor Popescu a reusit, intr-un an obiectivele propuse in proiectul managerial prezentat superiorilor. Despre toate acestea, Victor Popescu ne-a vorbit intr-un interviu.In urma cu exact un an de zile, erati in "focurile" concursului pentru ocuparea functiei de inspector sef al IJP Constanta. Ati castigat aceasta competitie si datorita proiectului managerial prezentat comisiei de examinare, care l-a considerat cel mai bun. Ce concept managerial ati avut in vedere?Activitatea manageriala derulata la nivelul Inspectoratului Judetean de Politie Constanta in perioada iulie 2005-iulie 2006, a avut in vedere implementarea unui concept managerial modern, european care a presupus atingerea performantelor privind cresterea gradului de siguranta publica a cetateanului, imbunatatirea si cresterea calitatii serviciului politienesc, cresterea nivelului de incredere a populatiei in politie, combaterea criminalitatii organizate si reducerea fenomenului criminalitatii. In perioada iulie 2005-iulie 2006, Politia Constanta a actionat cu rigoare si consecventa pentru ridicarea standardelor de performanta, la baza activitatii politienesti aflandu-se Strategia de modernizare a Politiei Romane pentru perioada 2004-2007, Programul de Guvernare si Strategia Sectoriala a Ministerului Administratiei si Internelor in perioada 2004-2006. In baza noilor concepte manageriale implementate, ce au ca obiectiv primordial performanta, Politia Judetului Constanta si-a raportat politicile de eficientizare profesionala pe axa fundamentala a oricarui proces de reforma, respectiv, planificare-legislatie-organizare. Trebuie mentionat ca aceasta maniera de planning profesional ofera parghiile unei evaluari pragmatice a practicilor si rezultatelor obtinute, in vederea identificarii celor mai eficace cai de ridicare a randamentului prestatiei serviciului politienesc. Procesul de integrare europeana a Romaniei necesita un efort institutional din partea Politiei Romane, a fiecarei structuri componente, deci implicit si din partea Inspectoratului Judetean de Politie Constanta. In acest context, transpare in mod imperios atat compatibilizarea si adaptarea din punct de vedere actional si functional a serviciului politienesc, la standardele de calitate si eficienta ale institutiilor europene similare.Credeti ca politistii constanteni depun eforturi pentru ca legea sa fie respectata?Consider ca, pentru fiecare politist trebuie sa fie clar ca datoria fata de cetateni este mai presus de orice. Suntem in slujba comunitatii. Prin munca noastra trebuie sa sprijinim oamenii sa-si rezolve necazurile rezultate din incalcari ale legilor, sa facem tot ce depinde de pregatirea si menirea noastra pentru a asigura necesarul de siguranta si de a garanta respectarea drepturilor fundamentale consfintite prin Constitutia tarii. Am credinta ca pentru un politist adevarat, acestea sunt coordonate inscrise in natura firii sale si ca face cu pasiune acest serviciu de o mare responsabilitate, dar in acelasi timp de o mare noblete. Astfel, cred in efortul politistilor constanteni de a face ca legea sa fie respectata, de a reface ordinea impusa de norme, acolo unde aceasta a fost incalcata.Exista voci care sustin ca sunt si politisti corupti. Ce activitati ati desfasurat pentru prevenirea si combaterea coruptiei interne?In primul rand am avut in vedere identificarea punctelor vulnerabile si am stabilit cele mai eficiente metode de contracarare. Pana in prezent am realizat peste 30 de testari ale fidelitatii si integritatii profesionale a politistilor, urmarindu-se verificarea si testarea modului cum isi indeplinesc obligatiile, modul cum se executa sarcinile, modul de interventie la apelurile de urgenta 112, fiind constatat un singur caz negativ, fata de care s-a dispus "atentionare".Vizavi de evaluarile facute pana in prezent, cu privire la starea si practica disciplinara, ce masuri ati adoptat fata de conduita subordonatilor?Majoritatea cadrelor au dovedit profesionalism si spirit de raspundere, obtinand rezultate bune si foarte bune. Drept urmare,s-au acordat foarte multe recompense pentru cei care s-au remarcat in exercitarea atributiilor de serviciu, de la premii in bani si pana la avansarea in gradul urmator profesional inaintea indeplinirii stagiului minim. Pe de alta parte, cu toate masurile adoptate, s-au produs si o serie de nereguli, cei care au comis abateri disciplinare fiind sanctionati.In ce a constat modernizarea managementului institutional la nivelul Inspectoratului?Modernizarea managementului institutional la nivelul Inspectoratului cat si la nivelul Politiilor municipale si orasenesti s-a elaborat prin infiintarea structurilor "Politie urbana" si "Politie rurala". De asemenea, s-a infiintat Compartimentul "Apeluri de urgenta 112" si "Analiza informatiilor", precum si reorganizarea sistemului de ordine publica din mediul urban, a serviciului Politiei Rutiere si criminalistic. Totodata, s-a realizat dotarea cu sisteme video de monitorizare a perimetrului inspectoratului, cu posibilitatea extinderii sistemului de supraveghere video si in partea exterioara a cladirii, precum si la toate punctele de acces in inspectorat in perioada imediat urmatoare. Ce s-a facut pentru asigurarea ordinii si a sigurantei cetateanului?Pentru linistea cetateanului s-a trecut la sectorizarea teritoriului de competenta din mediul urban, urmat de zonare. S-a dispus cresterea operativitatii in interventie si reducerea timpului de reactie la evenimente prin apelarea numarului de urgenta 112, cresterea capacitatii de actiune a efectivelor de politisti prezenti in strada, dotarea cu mijloace tehnice si logistice pentru combaterea criminalitatii. Totodata, au fost derulate mai multe programe de prevenire a cetatenilor in care au fost angrenate toate structurile operative cu atributii in combaterea criminalitatii.Chiar daca unora nu le place, si infractorii au drepturile lor. Ce masuri ati luat pentru respectarea acestora? Legea prevede ca si persoanele private de libertate au anumite drepturi, iar noi trebuie sa respectam prevederile legale. In vederea reabilitarii spatiilor de detentie, in conformitate cu recomandarile organismelor internationale, s-au efectuat, din fonduri bugetare alocate, lucrari in valoare de peste 170.000 RON. In acest sens, din luna iulie a anului trecut si pana in prezent, s-a modernizat arestul, in sensul ca acesta a fost dotat la standarde europene, cu dusuri, televizoare, sala de lectura si cabinet medical. De asemenea, s-a executat o cale de acces separata din spatiul de detentie in birourile de cercetare penala.Sunteti multumit de ce ati realizat pana in prezent?Vizavi de obiectivele propuse, sunt multumit ca am reusit sa le duc la indeplinire, desi in fiecare zi apar alte probleme care necesita rezolvare. Singura mea nemultumire este aceea ca odata cu numirea in functie am preluat foarte multe dosare cu AN (n.r. autor necunoscut) care sunt mai greu de solutionat odata cu trecerea timpului. Totusi, asigur populatia ca politistii depun eforturi si pentru rezolvarea acestor dosare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii