Radu Bălan, colecţionar de machete de maşini „Pasiunea n-are limite şi nu ţine cont de funcţie” (galerie foto)

Nu sunt jucării, ci bijuterii. Adevărate opere de artă. Numeroase modele şi mărci de maşini colecţionate de un constănţean. Radu Bălan, de profesie stomatolog, este cucerit, de mai bine de douăzeci de ani, de un hobby mai puţin îmbrăţişat în România, anume colecţionarea de machete de maşini.
 
Cum s-a născut pasiunea ta pentru machetele de maşini?

Întotdeauna mi-au plăcut maşinile. Am o slăbiciune pentru maşini, pentru ceea ce e frumos, iar maşinile sunt frumoase. De asemenea, am o slăbiciune pentru istoria automobilistică. Când eram mai mic, nu prea existau machete din acestea. Existau, în schimb, atunci când eram eu prin clasa a IV-a, pozele cu maşini de la guma de mestecat Turbo.
Am văzut pentru prima dată o machetă la un magazin de cartier. Era vorba despre un Dodge Viper, produs de Bburago, la scara 1:18. M-a fascinat pentru că, în realitate, maşina era una şi frumoasă, şi puternică. Era o maşină sport. Calitativ, era însă o machetă destul de slăbuţă. De atunci, „virusul” a intrat în sânge şi nu am mai putut să-l scot. Nici acum nu pot. Am căutat permanent modele mult mai detaliate, de la diverşi producători de machete. În zilele astea am ajuns să colecţionez machete produse de CMC, Exoto, BBR, Hotwheels Elite, Kyosho etc.

Ai un model preferat, o marcă anume pe care o îndrăgeşti? De ce?

De-a lungul timpului am preferat mai multe modele, dar în ultimii ani încerc să prind toate modelele Ferrari, produse la scara 1:18. Pe lângă acestea, mai am nişte modele de Rally, LeMans, Formula 1 şi modele stradale, precum şi modele clasice din perioada 1900-1960. Cel mai vechi model din această perioadă este un Ford model 999 din 1902, care prezintă elemente funcţionale. Atunci când se învârt roţile, mişcarea prin axul cardanic se transmite în pistoane, iar ele se mişcă în cilindri.
La Ferrari cel mai mult îmi plac modelele de Formula 1, mai exact, cele de la început, din anii 50 până în anii 75. Nu sunt excluse nici modelele moderne de Formula 1.

La ce scară sunt machetele colecţionate de tine?

Colecţionez la scara 1:18. Există mai multe scări, dar aceasta e mai accesibilă. Raportul preţ-calitate este bun. Cu cât scara e mai mare, cu atât preţul machetelor creşte. De exemplu, la scara 1:8, o machetă costă între 4.000 şi 5.000 de euro.


De unde achiziţionezi machetele?

Am foarte mulţi prieteni în ţară, în Bucureşti, Piteşti şi Cluj, cu care ţin foarte des legătura. Discutăm, schimbăm păreri… Atunci când ne întâlnim, ori vin ei aici, ori merg eu în deplasare, facem întâlniri cu diferite teme legate de machete. Sursa de achiziţionare este e-Bay-ul şi un magazin virtual de machete, cu sediul în Bucureşti.

Cât de ofertantă este Constanţa pentru un colecţionar de machete de maşini?

Constanţa nu prea oferă aşa ceva. Sunt marile centre comerciale unde se pot găsi modele 1:18, dar sunt slabe din punct de vedere calitativ.


Care a fost primul tău model de machetă? Câţi ani aveai?

Aşa cum am menţionat deja, primul meu model a fost un Dodge Viper, pe care l-am achiziţionat atunci când eram în clasa a VII-a.

Ce implică acest hobby? Atenţie? Răbdare? Pasiune?

În primul rând, un hobby presupune pasiune. Trebuie să iubeşti acel hobby, să fie ceva de durată, nu ceva trecător. De exemplu, am în Cluj doi prieteni: unul care colecţionează exclusiv modele Audi, iar celălalt, doar modele Mercedes. În Piteşti am, de asemenea, un prieten care e fan Subaru. În Bucureşti, printre prietenii mei, modelele clasice sunt la putere. Piaţa machetelor este foarte tentantă în privinţa modelelor oferite de producători.

Pentru că am întrebat ce implică, ne poţi spune şi cât de costisitor este? Estimativ, la cât se ridică o machetă la scara la care colecţionezi tu?

Da, este un hobby costisitor. Primul duşman al machetelor este praful. Întotdeauna cauţi soluţii de a proteja aceste machete de depunerea prafului.
Preţurile pot pleca de la 200 de lei şi ajunge la 1.200 de euro. Neavând bani pentru un model anume, am fost nevoit să dau la schimb cinci machete. Părerea mea este că a meritat.

Există o publicaţie de specialitate pentru colecţionarii de machete de maşini? Un site?

Câteodată, revistele AutoMotor şi Sport rezervă câte o pagină pentru a anunţa diferite noutăţi apărute pe piaţa machetelor. Pentru colecţionari, există forumuri, dintre care amintesc diecastromania.ro, miniauto.ro, 4tunning.ro.

Dar despre evenimentele dedicate vouă ce ne poţi spune? Unde se reunesc colecţionarii din România?

Evenimente pentru noi nu prea sunt în România, fiindcă lumea nu prea cunoaşte fenomenul „diecast”. Colecţionarii îşi găsesc anumite locuri unde se întâlnesc şi îşi aduc machete conform temelor alese pe forumuri.

Ce personalităţi, ce figuri publice din România au acest hobby?

Sunt mai multe personalităţi, printre care se numără şi politicieni. Unul dintre aceştia este fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Colecţia lui este mult mai valoroasă decât a mea.

Cât de întâlnită este această pasiune în ţara noastră?

Încet, încet fenomenul începe să „viruseze” şi alţi pasionaţi. Un pasionat foarte bun este Remus Azoiţei, un cunoscut violonist român stabilit în Marea Britanie. Pasiunea n-are limite şi nu ţine cont de funcţie şi de grade, de pregătirea profesională.

Poate fi această pasiune transformată într-o afacere?

Da, dar trebuie să dispui de bani, să studiezi piaţa. Există ediţii limitate ale unor machete, care se vând, iar dacă producătorul nu mai deţine pe stoc un model anume, valoarea acestuia creşte, putând ajunge şi la câteva mii de euro.
Afacerea constă în a cumpăra două, trei modele identice pe care, după ce au dispărut de pe piaţă, le vinzi la preţuri mai mari. Nu înainte însă de a specula. Cu siguranţă că se vor vinde.
Am şi eu, în colecţia mea, a căror valoare a crescut, fiind produse la începutul anilor 2000.
Şi pentru că am vorbit despre pasiune, modelul adus de mine azi este un Ford GT40, renumitul Killer Ferrari. Povestea e foarte interesantă. Ford a încercat să cumpere compania Ferrari de la Enzo Ferrari. În principiu, s-au înţeles asupra preţului, dar între timp Ferrari s-a răzgândit şi nu a mai vândut compania. Drept răzbunare, şeful echipei Ford Company a cerut fabricarea şi dezvoltarea unor modele Ford capabile să distrugă supremaţia Ferrari pe circuit. Supranumele de Killer Ferrari demonstrează reuşita acestei răzbunări.