Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:11 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Radu Mazare este in cadere libera"

ro

30 Jan, 2008 20:00 2524 Marime text
Atasamente: 1201723509.mp3
1201723509.jpg

Presedintele organizatiei judetene PD-L Constanta, Stelian Dutu, a declarat ca Radu Mazare poate fi invins mult mai usor anul acesta in lupta pentru Primarie

Lupta interna in PD-L, pentru candidatura la Primarie, se da intre Laurentiu Mironescu si Dorel Onaca. Toate acestea, dar si alte declaratii ale lui Stelian Dutu pot fi accesate pe pagina de internet a cotidianului nostru.

-Ati afirmat, recent, intr-o emisiune televizata, ca exista o anume cardasie intre consilierul PD-L Danut Moisoiu cu Radu Mazare. In afara de faptul ca ati declarat acest lucru, de ce nu ati luat o atitudine concreta fata de astfel de pozitii pentru ca, normal ar fi fost ca Moisoiu sa piarda sprijinul politic al organizatiei care l-a propulsat in consiliul local?


In cadrul emisiunii nu s-a facut o astfel de afirmatie ca exista o cardasie intre consilierii PD-L si primarul Radu Mazare. Intr-o dezbatere intre mine si invitatul in emisiune Mihai Lupu, care reprezenta PNL-ul, s-a facut referire cu privire la faptul ca multi consilieri, atat la nivelul consiliului local municipal, cat si judetean, mai degraba colaboreaza, sau sustin clar initiativele, fara niciun fel de discernamant, ale primarului Radu Mazare si ale administratiei PSD. Si facand afirmatia ca PNL are cel mai mult un astfel de comportament, fara niciun fel de menajamente, atunci Mihai Lupu a trimis o sageata catre PD-L, spunand ca si consilierii PD-L sustin proiectele la care se facuse referire. Eu, in comparatie cu el, am avut aceasta raspundere si am spus ca se stie ca exista si un consilier PD-L, respectiv Dan Moisoiu, care de foarte multe ori sustine initiativele primarului Radu Mazare sau ale administratiei locale, dar nu a fost folosit un astfel de termen (n.r. cardasie).
Ca nu s-a luat atitudine impotriva unor astfel de comportamente, eu imi aduc aminte ca si atunci cand eram in Alianta Dreptate si Adevar cu PNL, eu am fortat ca Alianta sa ia atitudine impotriva acelor consilieri care nu respectau ceea ce la nivel de alianta se stabilise, dar, pe parcurs, s-a diluat toata aceasta chestiune, cum s-a diluat si Alianta Dreptate si Adevar. Cred ca mai degraba ar fi trebuit organizatia municipala sa aiba o atitudine directa fata de astfel de comportamente.

-Mai exista si alte cazuri similare in CL sau CJC? Daca, da care sunt la PD-L? Dar la PNL? Pentru ca in nenumarate situatii ati afirmat ca exista o cardasie totala PNL-PSD-Mazare si chiar Hasotti-Mazare?


Este o colaborare evidenta intre PNL si PSD, inca din 1992. Eu vreau sa precizez foarte clar, in '92 dupa alegerile locale, in '96 dupa alegerile locale, in 2000, si chiar in 2006, PSD cu PNL s-au sustinut, s-au pupat la mantinela si si-au promovat toate propunerile privind alocarea prin vot a functiilor de vicepresedinti si presedinti la nivel de consiliu judetean, de viceprimari la nivelul consiliilor locale municipale. Este de notorietate publica faptul ca PSD cu PNL, in istoria post-decembrista de 16 ani au colaborat, iar in 2006, cand s-a pus problema realegerii functiilor la nivel de consiliu judetean (n.r. este vorba despre reconstituirea Consiliului Judetean ca urmare a hotararii Curtii de Apel Iasi, care a decis ca fusese constituit ilegal in 2004), nu trebuie uitat ca "din greseala", chipurile, Puiu Hasotti l-a votat pe Nicu Constantinescu, in rest fiecare face comentariile de rigoare.

-Ati vorbit tot cu prilejul de care aminteam, la emisiunea TV despre un procent de 33-37 % al lui Radu Mazare, dar si de procentele candidatului dv. Aveti un sondaj recent efectuat sau va bazati declaratia doar pe flerul dv. politic?


Aceste afirmatii au la baza evaluari sociologice facute de-a lungul timpului, ma refer la ultimul an si jumatate. Radu Mazare este in cadere libera, iar eu, personal, nu cred ca ia mai mult de 33 pana la 37-38 de procente. Este primarul in functie si candidatul PSD, care, cu mult mai multa usurinta, poate fi invins in acest an decat datile trecute. O sansa reala o are candidatul PD-L, un partid care are un electorat stabil, un electorat care a sustinut partidul in confruntarile electorale din 2007, a se vedea europarlamentarele si nu numai, un electorat care in toate sondajele de opinie nu a scazut, - cel putin la nivelul PD, pentru municipiul Constanta, pe vot politic local - sub 33-34 de procente, iar la Parlament sub 40 de procente. Este vorba despre un electorat, despre care noi credem ca este responsabil si ca va sustine acel candidat, care va fi desemnat cat mai repede. Eu am toata convingerea ca va fi un tur doi, intre candidatul PNL si actualul primar, Radu Mazare.

-Aveti un candidat surpriza sau chiar mergeti pe mana lui Mironescu?


Noi lucram statutar. Am spus de atatea ori, asteptam propunerile organizatiei municipale cu privire la candidaturi, si de la toate organizatiile locale, si comune si orase si municipii, am primit chiar in scris aceste propuneri, iar din partea biroului municipal am primit o notificare in scris ca propunerea organizatiei municipale Constanta pentru candidatura la functia de primar al municipiului Constanta este domnul Mironescu. In ceea ce priveste Constanta, fiind capitala de judet, partidul chiar in aceasta perioada efectueaza un sondaj la nivel national in toate capitalele de judet, iar pentru Constanta sunt mai multe nominalizari, printre care si domnul Mironescu si domnul Onaca, si, in functie si de rezultatul acestui sondaj, se va lua hotararea definitiva.

-Deci candidatul oficial nu este inca domnul Mironescu...


Este propunerea facuta de catre Biroul Municipal in scris si sustinuta si de noi, dar decizia finala se va lua de catre Biroul National pentru ca e vorba despre o capitala de judet si in functie si de acel rezultat. Dar eu raman la parerea ca oricare dintre cele doua persoane care au fost propuse de catre noi, respectiv domnul Mironescu si domnul Onaca, au aceleasi sanse de a-l invinge pe Radu Mazare.

-Decizia finala cand va fi anuntata ?


Cat mai repede si cred ca inainte de Ziua Indragostitilor (n.r. 14 februarie).

-Candidatura lui Mircea Basescu, despre care s-a tot vehiculat ca va fi candidatul PD-L, este, in aceste conditii, o varianta?


Asa cum am afirmat si la acel post de televiziune, este o diversiune. Eu stiu din partea cui vine, dar nu are niciun rost sa comentez acuma pentru ca nu merita niciun fel de atentie. Domnul Mircea Basescu este un om foarte serios, un om cu principii pe care si le respecta, eu am discutat de cateva ori in cursul anului 2007 despre o astfel de eventualitate, dar dansul a respins-o din start, cu argumente, pentru mine extrem de puternice si de plauzibile, iar domnia-sa nu va candida, nu cred eu ca va candida vreodata pentru functia de primar. Nici nu este membru al partidului, inscris in organizatie. Sotia sa este si are functii de raspundere judeteana, este un om activ in organizatie, dar in ceea ce-l priveste pe Mircea Basescu, se dedica exclusiv activitatii profesionale.

-Cu cine va veti alia la alegerile de anul acesta, dar si la prezidentiale?


Este o tema pe care nu are niciun rost sa o discut deocamdata.

-La alegerile de anul acesta va propuneti sa candidati pentru vreo functie in administratia publica locala?


Deocamdata nu mi-am propus nimic. Un singur obiectiv am, ca PD-L, in numele PD, pe care l-am reprezentat nu cu mult timp in urma, sa castige puterea locala si judeteana. Acesta este singurul meu obiectiv.

-Veti mai candida pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean ? Reprezentanti ai altor partide sustin ca va doriti revenirea in functie...


Cine face astfel de acuzatii inseamna ca are insomnii din cauza mea si eu ma bucur. Principala mea preocupare este cea pe care v-am spus-o si inainte: PD-L sa castige puterea publica.

-Ce credeti ca a pierdut PNL prin constructia PLD, si ulterior PD-L in plan local?


Eu cred ca PNL a avut de pierdut din cauza vanitatii unora dintre liderii judeteni si nationali, vanitate care, in politica, daca e dusa in forme extreme, totdeauna produce prejudicii.

-Credeti ca pe viitor exista sanse pentru o reconciliere a relatiilor dintre PD-L si PNL? In ce conditii?


Daca ne referim numai la nivelul judetului Constanta, eu cred ca este posibil acest lucru, iar daca tot ati vorbit despre acea emisiune televizata ati vazut ca a fost o provocare si din partea mea sa vedem daca PNL, si luand ca exemplu municipiul Constanta, va fi dispus, daca va fi un tur doi intre actualul primar, Radu Mazare, si un candidat de la PD-L sau chiar de la alt partid, dar nu de la PNL, un candidat independent sa zicem, l-ar sustine. Noi, in mod principial, dar foarte hotarat, afirmam ca vom sustine orice alt candidat, daca nu va fi cel al PD-L in turul doi, dar nu cred ca nu va fi cel al PD-L, vom sustine orice alt candidat care o vocatie democratica si care intra in turul doi cu Radu Mazare. Interlocutorul meu, in emisiune, sovaia, ii era teama sa dea un raspuns, dovada ca nu lupii tineri din PNL, au un cuvant sau pot hotari in PNL, ci vanitosii si scortosii din PNL, cei mai in varsta.

-Deci organizatia municipala PD-L ar putea sustine candidatul PNL, daca el va fi cel care va ajunge intr-un eventual tur doi...


Da, daca in turul doi nu va fi candidatul PD-L, dar eu am convingerea ca va fi numai candidatul PD-L in turul doi.

-Credeti ca veti face o alianta si cu PRM, daca va fi nevoie, pentru sustinerea candidatului PD-L?


In primul rand, PRM nu ca este intr-o pierdere de imagine sau intr-o pierdere de procente, ci este intr-un proces de disolutie politica in judetul Constanta. PRM nu va lua mai mult de 3 - 3, 5 procente, iar acele procente, care inseamna oamenii responsabili, care oricum au un apetit politic pentru ceea ce reprezinta PRM, nu vor asculta de indicatiile sau de ceea ce li se va cere de catre liderii judeteni. Daca va fi inregistrat acest procentaj, categoric vor fi suparati din cauza modului cum au fost condusi si vor avea un gest de revolta la adresa liderilor judeteni, si atunci, dintr-un instinct responsabil, vor vota acest candidat care intra in turul doi, fara sa mai apelam noi la ei.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor} {autor} Emilian ANDREI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii