Silviu Macrineanu (Power Insurance Broker), despre polita de asigurare impotriva dezastrelor
Silviu Macrineanu (Power Insurance Broker), despre polita de asigurare impotriva dezastrelorCe ar trebuie să ştie cititorii noştri, ce persoane sunt obligate să încheie asigurarea obligatorie a locuinţei?
Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor, pe scurt PAD, este obligatoriu de încheiat pentru orice persoană fizică sau juridică ce are un interes asigurabil asupra locuinţei, respectiv proprietarul, administratorul, locatorul sau împuterniciţii şi reprezentanţii acestora. Ei sunt cei care trebuie să achite prima de asigurare prevăzută de lege.
Care este cuantumul acestei prime?
Conform Legii nr.260/2008 prima de asigurare este de 20 euro anual, pentru locuinţele de tip A şi de 10 euro anual pentru locuinţele de tip B. Locuinţele de tip A sunt cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic. Locuinţele de tip B sunt cele cu pereţii exteriori din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic.
Ce acoperire a riscurilor se primeşte în schimbul acestor sume?
Suma asigurată obligatorie este de maximum 20.000 euro pentru fiecare locuinţă de tip A, respectiv de maximum 10.000 euro pentru locuinţele de tip B. Riscurile acoperite sunt riscul de cutremur de pământ, riscul de alunecare de teren, respectiv riscul de inundaţie, ca fenomene naturale.
Dacă avem încheiată o poliţă de locuinţă facultativă în acest moment, mai trebuie să încheiem una obligatorie?
Nu, până la sfârşitul anului în curs nu sunteţi obligaţi să încheiaţi poliţa obligatorie. Dar pentru anul 2011 acest lucru nu mai este valabil, aşa că va trebui să încheiaţi şi poliţa obligatorie PAD, indiferent de deţinerea, sau nu, a unei poliţe facultative de locuinţă.
Ce valabilitate are poliţa obligatorie de locuinţă?
Poliţa PAD este valabilă 12 luni, cu începere de la ora 0.00 a zilei următoare celei în care s-a plătit prima de asigurare.
Ce se întâmplă dacă vindem acea locuinţă? Noul proprietar „moşteneşte" şi poliţa, care este în continuare valabilă?
Nu, iar prima plătită nu se rambursează dacă locuinţa îşi pierde destinaţia locativă, sau dacă este vândută unui alt proprietar.
Ce face Power Insurance Broker pentru a facilita accesul cetăţenilor la încheierea acestui tip de poliţă?
Power Insurance Broker încearcă să se transforme într-un fel de „broker de proximitate", astfel încât cetăţenii să ne poată găsi cât mai aproape de locuinţă sau de locul lor de muncă, precum staţiile de combustibil Rompetrol, supermarket-uri, reţele de magazine larg răspândite. Astfel, va fi uşor să-i ajutam pe oameni să încheie poliţe PAD, RCA, CASCO sau de alte tipuri, în cel mai scurt timp, la cel mai bun preţ.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp