Ştefan Cristian Gutue, medic urolog „O viaţă trăită cu regretul că nu ţi-ai urmat pasiunea este una greu de suportat“ (galerie foto)

Ştefan Cristian Gutue este un medic urolog care a devenit scriitor la încurajarea unor viitori doctori. El se pregăteşte să-şi lanseze a doua carte despre tot ce înseamnă viaţa de rezident în România, perioadă pe care el a trăit-o din plin studiind medicina în Bucureşti şi notând constant hibele sistemului nostru.

Cum ţi-a venit ideea cărţii „Sunt rezident. What next?“ şi în câte exemplare a fost tipărită?

Mi-am dorit să vin mereu în ajutorul colegilor rezidenţi din anii mici cu tot felul de sfaturi, pentru a le face mai uşoară adaptarea la viaţa de medic rezident într-o specialitate chirurgicală. Am început prin a scrie un ghid pe care l-am lăsat din generaţie în generaţie în clinica în care am făcut stagiul de Chirurgie generală. Colegii din anii mici l-au citit şi m-au încurajat mereu să public materialul şi pentru alţi rezidenţi din specialităţile chirurgicale. În 2014, am luat decizia să completez ghidul cu o analiză a sistemului medical actual românesc şi să elaborez câteva opţiuni de viitor pe care le poate avea un medic rezident. Şi, în acelaşi timp, să înţeleagă cele mai importante aspecte de care trebuie să ţină cont în anii de pregătire în rezidenţiat. Tirajul a fost de 2.000 de cărţi, din care s-au vândut aproape 900 până la momentul actual.

Ce amintiri îţi trezeşte perioada rezidenţiatului?

Lăsând la o parte problemele continue legate de veniturile mici, în rest, au fost ani frumoşi, pe care i-am petrecut cu oameni decenţi şi de la care am învăţat, într-un mediu mai mult sau mai puţin didactic, lucruri utile. Sistemul în sine nu are un plan concret de pregătire a rezidenţilor, aşa că fiecare trebuie să fie conştient că este cam pe cont propriu şi să citească în timpul liber, să tragă de alţi chirurgi să îi înveţe, să îi explice tot ce nu reuşeşte să înţeleagă. Tot procesul acesta de educaţie medicală este, din păcate, o componentă neinteresantă pentru factorii de răspundere, dar este cel mai trist când şi rezidenţii devin blazaţi.

Cum se va numi ghidul studentului medicinist pe care urmează să-l publici şi ce aduce nou în literatura de specialitate?

„Salvezi vieţi sau sprijini pereţi?“ va fi titlul noului ghid pentru studentul medicinist. Am ales acest titlu care i-a intrigat pe unii dintre viitorii cititori întrucât cu toţii am început Facultatea de Medicină având gânduri măreţe de a salva cât mai mulţi oameni, de a le reda sănătatea, însă, fără să vrem, sfârşim în anii de facultate sprijinind pereţii prin spitale, deprimaţi, gândindu-ne ce se întâmplă cu noi de fapt, încotro mergem şi ce putem face pentru a ieşi din impasul acesta. Soluţiile la dilemele din aceşti ani de facultate sunt prezentate în cele aproape 200 de pagini ale cărţii. Tonul este acelaşi: optimist-realist, cu umor. Ce aduce nou în literatura de specialitate? Deschide un nou drum pentru ce ar trebui să însemne procesul de consiliere profesională a studentului medicinist.

Ce fel de lansări alegi pentru cărţile tale? Ce ne poţi spune despre evenimentele de acest tip organizate în Constanţa?

Pentru „Sunt rezident, what next?“ nu am avut o lansare propriu-zisă, bugetul fiind foarte limitat. Am ajuns totuşi pentru o întâlnire cu cititorii în Constanţa chiar pe data de 14 februarie, într-o cafenea unde m-am întâlnit cu aproape 20 de medicinişti, de la anul I de facultate până la rezidenţi de anul doi. A fost o zi frumoasă şi m-am simţit foarte bine alături de constănţeni, în ciuda frigului de afară.

Cum descrii practica din cabinetul de urologie?

Sunt cazuri mai puţin complicate decât cele întâlnite în practica de spital. Asta constituie un pas înapoi din punct de vedere al evoluţiei profesionale, fiindcă nu apuci „să vezi“ şi „să faci“ la fel de multe lucruri ca în spital. Din punct de vedere al relaţiei medic-pacient, lucrurile sunt incomparabil mai bune, ai timp suficient să vorbeşti cu fiecare pacient, să te lămureşti asupra problemei lui de sănătate, să îi explici care sunt investigaţiile necesare şi tratamentul. Această comunicare duce la o relaţie mult mai bună şi la o încredere mai mare a pacientului în medic, spre deosebire de spital, unde programul de lucru este foarte stresant, explicaţiile sunt date pe fugă şi de multe ori pacienţii rămân cu sentimentul că medicul nu i-a ascultat suficient şi de aceea poate nici tratamentul oferit nu este cel mai bun.

Dacă ai purta un dialog cu un licean nehotărât, care te-ar întreba dacă merită să aleagă facultatea de medicină, ce i-ai răspunde?

I-aş răspunde să îşi urmeze pasiunea pentru Medicină, dacă asta îl îndeamnă să urmeze această facultate. Mai departe, viaţa îl poate duce în alte ţări, în alte sisteme, şi nu trebuie să se simtă vinovat dacă face asta din dragoste şi din dorinţa de a-şi practica mai departe meseria. O viaţă trăită cu regretul că nu ţi-ai urmat pasiunea este una greu de suportat.