Toma Hogea, regizorul viitoarei premiere de la Teatrul „Căluțul de mare” „Noile generații de spectatori vin la teatrul de păpuși cu o «condiție» – să fie provocați”

Zilele acestea, la Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare” din Constanța se lucrează la a doua premieră a stagiunii, intitulată „Pescarul și sufletul său”, anunțată pentru 13 noiembrie. Un spectacol ce are la bază un basm de Oscar Wilde, în regia și dramatizarea botoșăneanului Toma Hogea. Scenografia: Mihai Pastramagiu. Muzica: Tibor Cari. Light design: Adrian Buliga. Coregrafia: Geta Radvan Huncanu. Proiecții: Sebi Tineghe.

În distribuție: Grațian Prisăcaru, Rovena Paraschivoi, Daniel Minciună, Daniela Vlad, Tiberiu Roșu, Ion Ciolan, Claudia Brădescu, Arina Cojocaru, Alina Manțu.
Regizorul, scenograful, autorul muzicii, coregraful light designerul, autor proiecții nu sunt la prima colaborare cu teatrul constănțean, după cum ne-a informat secretarul literar Anaid Tavitian, care ne-a facilitat un interviu cu celebrul regizor Toma Hogea.


„Pentru mine teatrul înainte de toate înseamnă emoție, adevăr, credibilitate”

Actorul și regizorul Toma Hogea (17 aprilie 1957) a absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice din Botoșani (Secția instrumentală-vioară), apoi Academia de Arte „George Enescu” din Iași – Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru (Specializarea – Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete, fiind astăzi Doctor în Artele spectacolului. A colaborat cu teatrele din țară, dar și cu instituții de cultură din afara granițelor țării, a lucrat în televiziune, la radio, a jucat în filmul artistic „Încrederea” (scenariu și regie Tudor Mărăscu, 1987-1988), având rolul principal; semnează pentru peste 350 de scenarii radiofonice, dar cunoaște și bucuria de a dărui mai departe cu măiestrie, fiind profesor la Universitatea de Arte din Iași, Lector universitar la Catedra de Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete și Catedra de Canto. Scrie versuri și literatură de specialitate. Este premiat pentru o multitudine de ipostaze de la actor, la regizor, scenarist, muzician etc.


- Anul trecut, ați montat la Constanța „Degețica”, acum „Pescarul și sufletul său”. Cum ați ajuns la această alegere, în cu totul alt registru decât o poveste clasică?

- Da, în 2019, după premiera spectacolului „Degețica”, imediat mi s-a propus să revin cu un alt spectacol, așadar o nouă colaborare. Nu vă ascund faptul că, inițial, mi-aș fi dorit să montez „Micul prinț”, în ideea că, cu foarte mulți ani în urmă, maestra artei păpușărești, Nuți Forna, a excelat în rolul Micului prinț, spectacolul de atunci intitulându-se „Copilul din stele”, cu care a colindat lumea și a primit nenumărate premii naționale și internaționale. Dar tot pe masa mea de lucru exista și „Pescarul și sufletul său”, acest text atât de complex, amplu ca mesaj, ca replică și valoare literară. Trebuie să fac o paranteză, totuși, ca să vă răspund la întrebare. Anul trecut, am montat la Teatrul Bacovia, secția de animație - spectacolul „Take, Ianke și Cadîr” și, tot așa, după premieră, am fost întrebat ce aș putea să le mai ofer. Și atunci le-am spus că în lista mea de lucrări, printre multe altele, era și „Micul prinț”, iar managerul teatrului, Eliza Judeu, mi-a spus că și-ar dori acest spectacol. Așa încât s-a făcut o rocadă între dorința de a monta aici, la Constanța, „Micul prinț” și „Pescarul și sufletul său”. Și, conform principiului „nimic nu e întâmplător” sau de cele mai multe ori orice întâmplare poate fi un caz fericit, mult mai bun, textul acestui spectacol „Pescarul și sufletul său” parcă este scris pentru acest loc. Nu numai pentru faptul că marea este lângă noi și îi auzim valurile, dar una este să-l montezi la Timișoara și alta aici, unde, ca parfum și ca energie, marea e cu noi.

Imediat următorul argument este legat de trupa pe care am descoperit-o anul trecut, care este o trupă de excepție în arta păpușărească, păpușari foarte buni și foarte talentați, și mi-am dorit - și i-am și promis doamnei Nuți Forna - că în cazul în care voi mai monta la Constanța, următorul spectacol să fie numai cu păpuși, cum nu s-a mai întâmplat demult, decât în diverse modalități estetice.
Acest text presupune un anumit stil, o anumită eleganță, un anumit elitism, pentru că nu poate fi montat oricum, și poate acesta este unul din motivele pentru care mulți regizori au ocolit acest text zeci de ani. Este un text care cere multă profunzime, multă imaginație, mult curaj... E mai comod să montezi „Dumbrava minunată” decât Oscar Wild... ca volum de muncă, estetică teatrală, implicare a colaboratorilor. La „Pescarul” acțiunea în sine te obligă la două universuri, viața personajului pe pământ și lumea marină. Vrând-nevrând, am făcut această comparație, că dacă Faust își vinde sufletul pentru nemurire, pescarul nu-și vinde sufletul pentru nemurire, în schimb își vinde nemurirea pentru iubire.

- Așadar, spectacolul presupune prezența în sală a unor spectatori „avizați”... de peste câți ani?

- Cei de peste 8 ani, care sunt în clasa a III-a acum, mă gândesc că sunt cum eram eu la 14 ani, adică generația anilor 60-70, când ne jucam cu păpușile de cârpă făcute de mine.




- Mda, aici nu pot să nu mă gândesc la cele cinci volume pe care le-ați dedicat artei păpușărești - „ISTORIA TEATRULUI DE ANIMAȚIE DIN ROMÂNIA”. Ce a fost, dar mai ales cum a evoluat arta păpușărească?

- Ca orice breaslă, ca orice profesie, a evoluat enorm. Astăzi trebuie să fii ancorat la tot ce spune internetul, la toate informațiile din lumea întreagă. Nici baletul nu mai este la fel ca în urmă cu 50 de ani, când mergeam la spectacole clasice, pornind de la „Lacul lebedelor” și alte titluri celebre, unde vedeam performanțele balerinului. Astăzi, dacă ne uităm s-a făcut un melanj între dansul clasic de balet și dansul contemporan, tot pentru a urma gustul publicului. Doar pentru melomanii de o anumită vârstă, iubitori de balet, ar mai merge un montaj clasic.
Cu atât mai mult în arta păpușărească, unde publicul... copilul este invadat pe net și pe telefon de imagini și informații care ne obligă pe noi, realizatorii să revoluționăm arta teatrului de animație. Și de aceea munca echipei, indiferent că vorbim de regizor, scenograf, coregraf, compozitor, ne este îngreunată. Pentru că trebuie să inventăm și să fim în trend cu publicul de astăzi, care are imense așteptări. Ei vin cu o „condiție” – să fie provocați. Nu mai vin ca acum 30-40 de ani, cuminței, care vedeau o Scufiță și un lup, știind bine că bunica scapă și așa mai departe.
Nu mai departe „Degețica”, la care nu m-am gândit în viața vieților mele că o s-o montez, pentru că mi se pare o poveste drăguță, facilă și nu mă chinuie ca regizor, tocmai de aceea nici nu mă interesează. Eu am lucrat „Degețica” cu studenții... Una e să lucrezi la clasă, ca un exercițiu, ca un studiu, dar cum teatrul constănțean și-a dorit foarte mult, am luat-o și am studiat-o și am sucit-o... Declar public că nu îmi plac personajele narator și atunci am inventat acel căluț năzdrăvan care el face și desface totul din poveste și am dat o cu totul altă aură poveștii. Am încercat să „abuzez” de ceea ce așteaptă copilul azi, ce își dorește să vadă.
Din punctul meu de vedere ca regizor, cel mai important și cel mai binevenit este să știi și să reușești să-ți echilibrezi propria-ți balanță. Adică să pui în cele două talgere exact ingredientele necesare în cantitățile necesare. Cât text folosim în spectacol, câtă muzică, câte momente de pantomimă sau de mișcare scenică, câte imagini, câte păpuși... În asta constă succesul sau insuccesul unui spectacol. Să știi ca un cofetar să ai o rețetă perfectă a ingredientelor și a gramajelor și atunci succesul este garantat.

- Cu atât mai mult în cazul unui spectacol pentru copii...

- Păi, un adult vine și ascultă și patru ore un text, mai ales dacă este și valoros. În teatrul pentru copii și tineret munca este mult mai complexă, trebuie să elaborezi mai mult. Iar pentru mine teatrul înainte de toate înseamnă emoție, adevăr, credibilitate – de ce fac acest lucru, ce vreau să spun cu acest decor, ce spun cu aceste păpuși, cum valorific textul.
Am pretenția că ador provocările, îmi place să experimentez, să încerc, dar în așa măsură încât, totuși, să nu mă înstrăinez de universul real al copilăriei.
În cazul „Pescarului”, textul dens are un mesaj, emoție, profunzime, și-atunci fiind totuși pentru copii de la vârsta de 8 ani până la adânci bătrâneți există niște secrete de a știi să faci textul accesibil pentru orice vârstă, să fie ușor de perceput. Aici trebuie avut mare grijă cum rostim textul, ce nuanțe îi dăm, pentru că nu poate fi expediat, trebuie respectate niște trăiri ale personajelor.

În final, celebrul regizor ne-a declarat că, anul acesta, intenționa să colaboreze la montarea a cinci spectacole în cinci instituții, dar, deocamdată, a reușit la Brașov, Brăila și Constanța. Mai erau „Micul prinț” la Bacău, care s-a amânat pentru primăvara anului viitor, și un spectacol la Chișinău. „Mulțumesc lui Dumnezeu că totuși într-un an atât de nebun, am reușit să mă văd la final și cu producția de la Constanța, care este atât de densă și am ambiția să iasă bine”.

Ne-am despărțit cu speranța că, în cazul unei reușite cu premiera „Pescarul și sufletul său”, va mai fi invitat la Constanța și atunci ar monta „Cu Cenușăreasa la bal”, un music hall, pe care l-a gândit a se juca în orice spațiu neconvențional: în parc, pe stradă, într-o curte a școlii, într-o sală de sport. „Pentru că nu strică unui teatru să aibă în repertoriu un spectacol conceput din start să fie jucat în orice spațiu, fără reflectoare, fără proiecții. Actorie pură – actorul cu trupul și talentul său”, a adăugat multipremiatul interlocutor la final.