ZIUA LIVE. Horia Constantinescu, director general în Primăria Constanța - „Multe vini sunt ale mele exclusiv și mi le asum franc. Chițac nu are de ce să fie înjurat“!
ZIUA LIVE. Horia Constantinescu, director general în Primăria Constanța - „Multe vini sunt ale mele exclusiv
13 Aug, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
7054
Marime text
⦁ Horia Constantinescu, director general delegat al Direcției Gestionare Servicii Publice din Primăria Constanța a vorbit ZIUA LIVE despre strategia municipalității privind întreținerea spațiilor verzi și curățeniei în Constanța
⦁ S-a ajuns la un armistițiu în Primăria Constanța. În ce constă el?
⦁ Am pierdut înjurătura operatorului economic și am câștigat înjurătura constănțeanului
⦁ A fost reluat contractul și cu Garden Shop Services, fosta Pomacost, după schimbarea acționariatului acesteia
⦁ Ce obligații au asociațiile de proprietari vis-a-vis spațiile aflate în întreținere
⦁ Curățenia orașului ar trebui să fie taxată
⦁ Despre strategia de întreținere a spațiilor verzi. Din primăvara viitoare, orașul Constanța va arăta bine!
Horia Constantinescu, director general delegat al Direcției Gestionare Servicii Publice din Primăria Constanța a vorbit ZIUA LIVE despre strategia municipalității privind întreținerea spațiilor verzi și curățeniei în Constanța.
De prezența lui Horia Constantinescu în echipa primarului Chițac s-au leagat și tensiunile din coaliția PNL – USR PLUS de la Constanța.
Constantinescu a anunțat public că "în perioada în care voi mai activa în administrația publică locală, mă voi rezuma la informații, idei, proiecte și realizări, nu și la can-can-uri".
Cu această ocazie, directorul din primăria Constanța a eliminat de pe pagina de socializare mai multe live-uri, deoarece "forma de exprimare nu se potrivea cu direcția aleasă de echipa din care face parte!".
S-a ajuns la un armistițiu în Primăria Constanța. În ce constă el?
"Armistițiu constă în aceea că nu ar trebui să facem nici unul dintre noi, indiferent de poziția pe care o ocupăm , afirmații gratuite sau total nesusținute la adresa unei alte persoane. Nu am reușit să înțeleg ce se contesta la nivelul pregătirii mele profesionale.
Am transmis într-un dialog disponibilitatea mea de a dialoga pe niște lucruri pe care le considerăm cu toții importante, și aici vorbim despre administrația publică locală", a spus Constantinescu.
Horia Constantinescu a mai spus la ZIUA LIVE că mare parte din lucrurile pe care și le dorea de anul trecut, astăzi le-a putut înfăptui.
"Patru ani la Protecția Consumatorului constănțean nu am reușit să înțeleg dacă a putut fi ceva bun de reproșat modului în care mi-am desfășurat activitatea.
Cu sigranță, și acolo am deranjat.
Cu siguranță, nici acolo nu am fost în armonie cu întreg Universul. Dacă voiam să devin cucernic, mă făceam popă. Mare parte din lucrurile pe care mi le doream de anul trecut, astăzi le pot înfăptui. Mi s-a părut extraordinară oportunitatea de a participa activ la viața administrației publice locale. Nu avem cum să refuz, pentru că era ceva ce mi-am dorit", a spus Horia Constantinescu.
"Am pierdut înjurătura operatorului economic și am câștigat înjurătura constănțeanului"
Actuala echipă de la Primărie a luat mai multe măsuri nepopulare, multe dintre acestea fiindu-i atribuite chiar lui Horia Constantinescu.
Despre această situație, director general delegat al Direcției Gestionare Servicii Publice din Primăria Constanța a afirmat la ZIUA LIVE că: "indiferent cât voi fi de înjurat, voi stabili prioritățile într-o logică, care poate fi explicată și justificată. Am pierdut înjurătura operatorului economic și am câștigat înjurătura constănțeanului. Din păcate multe vini sunt alte mele exclusiv și mi le asum franc, primarul nu are de ce să fie înjurat. Îmi pot asuma că regulamentul spațiilor verzi și obligațiile pe care le au asociațiile de proprietari sunt deciziile mele, îmi pot asuma că pentru sistemul de verificare al salubrizării am luat măsuri, pentru actuala variantă a regulamentului parcărilor nu sunt vinovat, pentru că am fost exclus de la discuții. Faptul că primarul Chițac a avut verticalitatea bărbătească de a retrage prima formă a acestui regulament pe fondul unui scandal generat de chimie personală, nu îl face vinovat".
Constantinescu despre strategia municipalității privind întreținerea spațiilor verzi din Constanța
"Contractele cu cei doi prestatori ce întregesc spațiile verzi constănțene erau foarte recente, undeva din 2001, ceea ce ne nouă ne-a dat de gândit în sensul modalității de colaborare cu cei doi.
Parcurgând Hotărârile Consiliului Local, mi-am dat seama că apar suprapuneri de decontări. Există o lege a drumurilor, care stabilește cine se ocupă de întreținerea spațiilor verzi", a precizat directorul general delegat al Direcției Gestionare Servicii Publice.
Constantinescu a mai precizat la ZIUA LIVE că a fost reluat contractul și cu Garden Shop Services, fosta Pomacost, după schimbarea acționariatului acesteia.
Ce obligații au asociațiile de proprietari vis-a-vis spațiile aflate în întreținere
"Invocarea necunoșterii legii nu te exonerează de răspundere. Telefonul la care marea majoritate a asociațiilor de proprietari trimit solicitări de ridicare a deșeurilor vegetale, este tot la mine pe birou, pentru a putea coordona această acțiune.
La acest moment, am reușit să aducem la lumină și registrul spațiilor verzi. Voi plăti exact ce îmi dovedești că ai prestat! Din ce citesc pe rețelele de socializare, în spațiile publice, încep să regret că am luat un teren de gold, o adevărată grădină botanică, și am distrus-o!
Noi am luat o părloagă, ca să ne aducem aminte! Nu am ordinat sădirea acolo unde știam că nu am apă. Ca să pot întreține suprafața respectivă. Știam că vom traversa o perioadă de nepopularitate, pe care mi-o asum 100%.
Asociațiile au ca obligații să grebleze, să tundă gazonul dacă aleg să aibă gazon acolo. Toate plantările rămân în sarcina Primăriei. Instinctul de proprietate funcționează foarte bine doar în momentul când simți că îl invadează cineva, dar nu funcționează la fel de bine când ai de plantat o plăntuță, sau să pui în vedere vecinilor să nu mai arunce gunoaie.
Marea majoritate a grădinilor frumoase aflate la parterul blocurilor, sunt întreținute de persoanele în etate, care plantează trandafiri, care le amenajează", a mai adăugat Horia Constantinescu.
Curățenia orașului ar trebui să fie taxată
"La acest monent, Constanța nu plătește nici taxă de salubrizare, de măturat, cum o fac alte orașe.
Întreținerea spațiilor verzi poate și ar trebui să fie taxată, pentru că acolo unde ne gândim și ne plângem că acestea nu sunt întreținute, trebuie să ne gândim că nu s-a plătit nimic niciodată", a explicat Constantinescu la ZIUA LIVE.
Horia Constantinescu a vorbit despre introducerea unor automate ce vor putea recunoaște atât pet-ul și emite un voucher.
"În acest moment sunt circa 30-40 de asociații de proprietari care au semnat cu colectori. Suntem din nou piață liberă în ceea ce privește reciclabilul.
Ne dorim centre de reciclare în fiecare cartier. A fost un proiect discutat cu domnul primar, undeva în luna ianuarie. Sunt discuții avansate a unor automate ce vor putea recunoaște atât pet-ul și emite un voucher, cu care să poți de exemplu să-ți iei un bilet de autobuz. Sunt nesimțiți tot cei ce înțeleg că orașul Constanța ar fi lada lor de gunoi. Râmân la această părere.
Rog pe cei care mă acuză de un limbaj nepotrivit, să-mi sugereze alte cuvinte pentru a-i descrie pe cei care își lasă sacul de gunoi lână coșulețul stradal", a spus Constantinescu în cadrul ZIUA LIVE.
Despre strategia de întreținere a spațiilor verzi. Din primăvara viitoare, orașul Constanța va arăta bine!
"Există un regulament la care lucrăm, despre cum se toaletează copacii, am angajat și vom angaja profesioniști, care vor stabili regula de toaletare, de plantare.
Suntem într-o zonă aridă, preponderent, nu are rost să plantez tot felul de plante ce mor a doua zi.
Specialistul e cel ce va elabora regulamentul. În funcție de zona în care suntem, ne va spune ce plante putem planta, ce plante nu putem planta, care se vor usca într-un an sau doi, care nu rezistă într-o climă salină, într-un aer plin de nisip.
Din primăvara viitoare, orașul Constanța va arăta bine.
Luăm în calcul să nu mai plantăm gazon într-o parte în care nu poate fi folosită ca zonă de picnic, unde copiii pot alerga.
În perioada asta se usucă iarba, indiferent de mult de cât o uzi noaptea. Parcurile vor arăta așa cum trebuie, pentru că vor avea etape transparent asumate. Am demarat o cercetare pentru implementarea sistemelor de irigații. Viitoarele contracte se vor încheia pe o perioadă de patru ani", a menționat Constantinescu.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
ZIUA LIVE. Are municipalitatea o strategie privind întreținerea spațiilor verzi și menținere a curățeniei în Constanța?
Interviul video, integral poate fi urmărit aici:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii