ZIUA LIVE. Prof. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța - „A fost un mandat pe care mi l-am asumat de la început pe comunicare și pe transparență“
ZIUA LIVE. Prof. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța - „A fost un mandat pe care mi l-am asumat de la început
17 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2730
Marime text
- Întrebat despre organizarea simulărilor județene pentru Bac și evaluarea națională, la clasa a VIII-a, șeful ISJ Constanța a explicat că acestea vor fi organizate și în acest an școlar, noutatea fiind reprezentată de faptul că vor exista trei sesiuni de simulări, față de două, câte erau în anii anteriori.
Prof. Sorin Mihai, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța a fost invitatul emisiunii ZIUA LIVE, de miercuri, 16 noiembrie 2022.
Pe parcursul emsiunii, șeful ISJ Constanța a vorbit pe larg despre programele-pilot desfășurate la nivel națiuonal, din care și Constanța face parte, dar și despre cei trei ani de mandat în fruntea inspectoratului.
„Am învățat foarte multe lucruri în cei trei ani de mandat la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Am învățat în primul rând să discutăm mult mai deschis și să ne asumăm problemele și să le rezolvăm. A fost un mandat pe care mi l-am asumat de la început pe comunicare și pe transparență și – eu am această convingere personală, dar trebuie să o aibă și cei din jurul meu că – am reușit să mă țin de acest deziderat, să-l împlinesc și să comunic eficient și transparent“, a declarat prof. Sorin Mihai.
În continuare, acesta a precizat „poate nu de multe ori mi-a reușit pentru că, pe lângă zona de comunicare, mai trebuie să mai facem și altele. Sunt multe de rezolvat într-un inspectorat. Și, din păcate, este și un apel, și o rugăminte și o intenție declarată de a face lucrurile să se întâmple corect, firesc. Cred că în jur de 70% din activitatea inspectorilor școlari este centrată pe petiții. Și, atunci, s-a creat un iureș care ar putea să fie diminuat dacă fiecare dintre noi am înțelege ce putem face prin comunicare eficientă. Este cheia oricărei discuții“.
„Anul acesta, ne-am propus trei sesiuni de simulări județene“
Întrebat despre organizarea simulărilor județene pentru Bac și evaluarea națională, la clasa a VIII-a, șeful ISJ Constanța a explicat că acestea vor fi organizate și în acest an școlar, noutatea fiind reprezentată de faptul că vor exista trei sesiuni de simulări, față de două, câte erau în anii anteriori.
„Nu știu dacă este acum toată lumea de acord cu organizarea simulărilor județene, dar avantajele acestora s-au văzut: pe ierarhiile naționale, și la Bacalaureat, dar și la evaluarea națională județul Constanța a crescut procentual și pe ierarhia județelor suntem cu două trepte mai sus, și pe evaluare, și pe Bacalaureat“, a spus șeful ISJ Constanța.
De asemenea, acesta a continuat spunând că „eu zic că este evident că ne-au ajutat cele două simulări județene din anul școlar anterior, de aceea, anul acesta ne-am propus trei“.
„Prima simulare pe evaluare națională și Bacalaureat va fi în decembrie, a doua în ianuarie, iar a treia în februarie, pentru că apoi vin simulările naționale și intrăm în luna mai, care de obicei este aglomerată cu alte activități“, a spus prof. Sorin Mihai.
„Pe 12 și 13 decembrie va avea loc simularea la evaluarea națională, iar pe 14, 15 și 16 decembrie se va desfășura simularea pentru Bacalaureat. Datele vor fi transmise și pe cale oficială, noi ne pregătim, suntem în febra subiectelor. La fel ca în anul școlar anterior vom pune la dispoziția elevilor teste de antrenament. Va fi extrasă o variantă și ne-am propus ca pentru fiecare disciplină de examen să fie trei variante, restul vor fi publicate în revista Casei Corpului Didactic, vor fi publicate online și puse la dispoziția tuturor elevilor. Așadar, pot să se apuce de treabă. Vrem ca din decembrie să aibă loc simulările pentru că, am văzut, cu cât începem mai devreme să conștientizăm că urmează un examen național, cu atât este clar că și remediem ceea ce vedem că trebuie remediat“.
Întreaga emisiune poate fi urmărită aici:
Citește și
ZIUA LIVE
Sorin Mihai, precizări importante pentru elevii constănțeni (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii