ZIUA-n amiaza mare Gânduri la final de an cu jurnaliștii de la ZIUA de Constanța
ZIUA-n amiaza mare: Gânduri la final de an cu jurnaliștii de la ZIUA de Constanța
30 Dec, 2021 12:09
ZIUA de Constanta
2063
Marime text
- Invitații ultimei ediții din 2021 a emisiunii „ZIUA-n amiaza mare”, de vineri, 31 decembrie, ora 13.00, sunt jurnaliștii cotidianului constănțean care de 21 de ani vă informează cu acuratețe și respect despre evenimentele din județul Constanța și nu numai.
ZIUA-n amiaza mare are o frecvență săptămânală, este realizată de jurnalista Feri Predescu și poate fi vizionată pe pagina www.ziuaconstanta.ro și pe www.facebook.com/ziuaconstanta.
Colectivul redacțional al cotidianului ZIUA de Constanța a fost și rămâne un reper de presă obiectivă, echilibrată, de la care nu abdică, în ciuda multor tentative de presiune resimțite de-a lungul anilor.
2021 nu a fost un an ușor pentru jurnaliștii de la ZIUA de Constanța. Au fost colegi care au părăsit această lume, lăsând în urmă amintiri dragi și cititori fideli care îi vor regreta. A fost anul care parcă ne-a maturizat și mai mult, ne-a unit, ne-a apropiat și mai tare. „De vină” e pandemia, cu care am reușit astfel să luptăm. Ultima ediție din acest an merită, de aceea, să fie dedicată tuturor colegilor de la ZIUA de Constanța. Îi veți cunoaște și veți afla cum a fost pentru ei anul care încheie, ce a fost memorabil, ce realizări au avut. Veți afla, evident, și ce își doresc jurnaliștii de la ZIUA de Constanța pentru anul 2022.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii