Sub semnul jubileului Universitatea Ovidius dă startul noului an
Sub semnul jubileului: Universitatea Ovidius dă startul noului anRectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Victor Ciupină, a precizat, în conferinţa de presă de ieri, premergătoare inaugurării noului an universitar, că anul 2011-2012 „este plin de semnificaţii". „Acum 50 de ani, în 1961, se înfiinţa Institutul Pedagogic din Constanţa, care între anii 1975 şi 1977 a fost transformat în Institut de Învăţământ Superior şi Institut de Subingineri. În anul 1990 a devenit universitate. De aceea, susţin că anul universitar 2011-2012 este plin de semnificaţii. Azi, Universitatea Ovidius se află printre primele 20 de instituţii de învăţământ superior din ţară", a declarat prof. univ. dr. Victor Ciupină. În prezent, la cele 16 facultăţi sunt înmatriculaţi 21.000 de studenţi. „Numărul este la fel ca cel din anul universitar trecut. Ceea ce demonstrează că tinerii apreciază calitatea actului educativ oferit de instituţia noastră", a mai adăugat rectorul Ciupină. În concordanţă cu Legea Educaţiei Naţionale, Universitatea Ovidius se va restructura. „Vom renunţa la catedre şi vom organiza facultăţile pe departamente. Din cele 51 de catedre ale celor 16 facultăţi, Senatul Universităţii a validat 36 de departamente", a mai explicat Victor Ciupină. Anul universitar 2011-2012 începe sub semnul întăririi capacităţii de cercetare ştiinţifică. În baza Legii Educaţiei Naţionale, la Ovidius a fost înfiinţat primul Institut de Cercetare în domeniul Nanotehnologiilor şi a Energiilor Reconversibile. „La Ovidius, există deja zece centre de cercetare acreditate, care, încet-încet, vor putea deveni Institute de Cercetare. Sper că vom avea un Institut de Cecetare în domeniul Medicinii, a Biologiei şi a Ştiinţelor marine", a mai adăugat rectorul Ciupină. Calitatea educaţiei se exprimă şi prin condiţiile oferite de către o instituţie studenţilor. „La Ovidius se pune un accent deosebit pe dotarea laboratoarelor existente şi pe înfiinţarea celor noi. De asemenea, în cel mai scurt timp, biblioteca virtuală a universităţii va fi dotată cu o sută de calculatoare, cu ajutorul cărora studenţii vor putea lua legătura cu biblioteci din alte ţări", a mai anunţat Victor Ciupină.
Studenţii de la Ovidius, cazaţi în cămine renovate şi la hotel
Cât priveşte cazarea tinerilor care au ales să studieze la Universitatea Ovidius, aceştia au la dispoziţie 1.400 de locuri în cămine renovate. „În luna noiembrie, va fi dat în folosinţă un nou cămin, pe faleză. De asemenea, parteneriatul de zece ani care a fost încheiat cu Liceul Energetic şi pe baza căruia am folosit căminul liceului s-a încheiat. De aceea, pentru anul universitar 2011-2012, a fost încheiat un parteneriat de un an cu hotelul BTT, unde vor fi cazaţi studenţii noştri. Dacă la un cămin un student care învaţă la forma de învăţământ cu taxă plăteşte 250 de lei pe lună, cel care se va caza la hotelul BTT va achita o taxă de 300 de lei", a relatat Victor Ciupină. De altfel, toate cele 1.500 de cereri care au fost depuse pentru un loc în cămin au fost rezolvate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp