77,95% dintre candidați au promovat sesiunea specială 2017 a examenului de Bacalaureat

13 Jun, 2017 20:20
ZIUA de Constanta
2987
Marime text
152 de candidați (77,95%), din totalul celor 195 care au susținut examenul național de Bacalaureat 2017 în sesiunea specială, au obținut medii care le-au asigurat promovarea. Rata de reușită este superioară celei înregistrate anul trecut, când s-a situat la 68,09%.
Distribuția pe tranșe de medii este următoarea: 45 de medii între 9 și 9.99, 30 de medii între 8 și 8.99, 29 de medii între 7 și 7.99 și 46 de medii între 6 și 6.99. Doi candidați au încheiat examenul cu media generală 10.
Precizăm că sesiunea specială a examenului de Bacalaureat vizează absolvenții de liceu din loturile olimpice care se pregătesc pentru competițiile internaționale sportive sau pe discipline, precum și pentru liceenii care susțin admiterea în universitățile din străinătate în aceeași perioadă cu prima sesiune a examenului propriu-zis (iunie-iulie).
Rezultatele detaliate au fost publicate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Prahova (isjph.edu.ro), care a organizat în condiții optime sesiunea specială 2017.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii