Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:58 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A venit Ordinul de numire a noului rector al Universității Ovidius Constanța. Dr. Iliescu preia funcția

ro

07 Jul, 2020 11:45 2633 Marime text
  • Sosirea Ordinului de numire a noului rector a fost anunțată de cel ce va preda funcția, dr. Sorin Rugină

În urmă cu scurt timp, a sosit oficial Ordinul de numire a noului rector al Universității Ovidiul din Constanța. Este vorba despre dr. Dan Marcel Iliescu, votat în covârșitoare majoritate la alegerile pentru funcție. Acesta a întrunit un număr de 435 de voturi pentru (78,06%), din 573, de corpul universitar constănțean mandatat să exprime opțiunea în numele colegilor.
 
Absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân”, promoția 1983, noul rector Dan Marcel Iliescu este medic specialist specializarea medicină sportivă și va împlini luna viitoare 56 de ani (12 iulie 1964). A absolvit Facultatea de medicină din cadrul UMF „Carol Davila” din București în anul 1990, cu nota maximă la licență, iar în anul 2002 devenea doctor în științe medicale.
De șase ani este decan al Facultății de medicină.

Sosirea Ordinului de numire a noului rector, emis de Ministerul Educației, a fost anunțată de cel ce va preda funcția, dr. Sorin Rugină, în timpul dezbaterilor cu tema „Pactul pentru muncă“, organizat la Universitatea Ovidius din Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii