Ambasadorii Franţei şi Germaniei au vizitat liceele de elită ale Constanţei (galerie foto)

01 Apr, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3096
Marime text
Ambasadorul Republicii Franceze în România, Michèle Ramis, şi ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt, s-au aflat vineri, 29 martie la Constanţa, prilej cu care, însoţiţi de primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, au vizitat clasele francofone şi germanofone de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Liceul Teoretic „George Călinescu” şi Liceul Teoretic „Ovidius”.
„Pentru prima dată în istoria oraşului nostru, cele două ţări, Franţa şi Germania, sunt aici să recunoască valenţele noastre europene şi internaţionale. Constanţa este un oraş născut european şi internaţional, este o poartă dinspre lume şi înspre lume iar voi, tinerii, sunteţi viitorul nostru, aveţi un loc special în inima noastră, în inima oraşului nostru, sunteţi cei mai buni dintre cei buni şi aveţi parte de cei mai buni profesori şi de oportunităţi uriaşe”, le-a transmis primar Decebal Făgădău elevilor şi dascălilor prezenţi.
În amfiteatrul „Ghe. Coriolan” al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, cei doi ambasadori s-au întâlnit cu profesorii şi elevii secţiilor bilingve de limba franceză şi germană. Discuţiile au avut drept obiectiv principal Bacalaureatul francofon susţinut de către elevii secţiei bilingv franceză şi programele de limba germană „Deutsches Sprachdiplom”, precum şi teme legate de funcţionarea generală a secţiilor bilingve pentru cele două limbi.
Elevii şi profesorii Liceului Teoretic „Ovidius” au avut onoarea de a-l întâlni pe Cord Meier-Klodt, ambasador al Republicii Federale Germania la Bucureşti. Acesta a dezbătut cu elevii liceului probleme actuale legate de viitorul Uniunii Europene şi impactul dinamicii internaţionale, în plan social şi economic, asupra tinerilor.
Elevii au avut ocazia să îi adreseze întrebări ambasadorului şi să participe la o dezbatere autentică, din care au rezultat concluzii pertinente.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii