Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aniversare la Universitatea Ovidius din Constanța Un deceniu de la înființarea Institutului pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie

ro

22 Jun, 2021 13:46 1333 Marime text
  • În cadrul manifestărilor dedicate celebrării celor 10 ani de activitate a colectivului INSAE, între 20 și 24 septembrie 2021 se va organiza la Universitatea Ovidius din Constanța, sub egida și cu sprijinul material al Consiliului Tehnic pentru Nanotehnologii din cadrul IEEE, Școala de Vară Internațională în domeniul Nanotehnologiilor cu tema „Nanomateriale și Nanotehnologii pentru Sisteme Energetice Avansate”.
  • La acest eveniment vor participa studenți de masterat și doctorat din întreaga lume care vor beneficia de cursurile susținute de lectori invitați din SUA, Marea Britanie, Italia, Olanda și România.


Institutul pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie (INSAE) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) marchează 10 ani de activitate, primul eveniment aniversar fiind organizat pe 28 iunie a.c, când va avea loc Conferința Internațională cu tema „Tendințe actuale și perspective în domeniul sintezei și utilizării nanomaterialelor și nanotehnologiilor pentru soluții de utilizare durabilă a energiei”, informează prof. univ. dr. Eden Mamut, directorul INSAE.

Potrivit sursei citate, evenimentul va avea loc în Sala Senatului din Campusul universitar, la conferință fiind invitați reprezentanți ai Academiei Române, specialiști din țară, SUA, Italia și China, care colaborează cu colectivul INSAE în diferite proiecte.


Articolele prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate într-o ediție specială a revistei Energies cu tema „Abordări inovative în termodinamică și utilizarea tehnicilor digitale pentru a promova utilizarea sustenabilă a energiei”, unul dintre editorii invitați fiind prof. dr. Enrico Sciubba , precizează prof. univ. dr. Eden Mamut.

Totodată, în contextul desfășurării conferinței, revista IEEE Transactions on Nanotechnology va dedica o secțiune specială cu tema „Dincolo de Nano: Nanomateriale inteligente, Nanotehnologii și Metamateriale pentru Plasmonică și Sisteme Energetice Avansate”, editori invitați: prof. dr. Eden Mamut, dr. Michele Giocondo, prof. dr. Guang Tao Fei.

De asemenea, membrii colectivului de cercetare din cadrul INSAE participă cu prezentări de lucrări științifice la o serie de conferințe internaționale (Conferința în domeniul Nanotehnologiilor și Nanoștiințelor, Nanotech France 2021, Conferința Nanotexnology de la Salonic și Conferința în domeniul Eficienței, Costurilor, Optimizării, Simulării și Impactul Ecologic al Sistemelor Energetice, ECOS 2021 de la Taormina, Italia).

În cadrul manifestărilor dedicate celebrării celor 10 ani de activitate a colectivului INSAE, între 20 și 24 septembrie 2021 se va organiza la Universitatea Ovidius din Constanța, sub egida și cu sprijinul material al Consiliului Tehnic pentru Nanotehnologii din cadrul IEEE, Școala de Vară Internațională în domeniul Nanotehnologiilor cu tema „Nanomateriale și Nanotehnologii pentru Sisteme Energetice Avansate”. La acest eveniment vor participa studenți de masterat și doctorat din întreaga lume care vor beneficia de cursurile susținute de lectori invitați din SUA, Marea Britanie, Italia, Olanda și România.

La data de 16.05.2011, Senatul Universtății Ovidius din Constanța a aprobat înființarea Institutului pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie prin reorganizarea Centrului pentru Științe Inginerești Avansate care funcționa în cadrul universității din 1998.

INSAE a fost înființat cu scopul de a dezvolta, structura și orchestra activitatea de cercetare științifică din cadrul Universității Ovidius din Constanța în domeniul nanotehnologiilor și nano-științelor aplicate în diferite sisteme inginerești cu accent pe dezvoltarea de soluții de utilizare durabilă a energiei, dar și în domenii conexe cum ar fi transport durabil, materiale cu proprietăți îmbunătățite, reducerea impactului ecologic, securitatea și siguranța utilizării nano-materialelor, precum și alte domenii similare.


Pe parcursul celor 10 ani de activitate, colectivul INSAE s-a consolidat și a căpătat experiență în derularea de proiecte de cercetare științifică stabilind parteneriate la nivel național și internațional.

În prezent, colectivul INSAE derulează un portofoliu de proiecte în valoare de 15 milioane lei, colaborând cu mai multe întreprinderi și colective de cercetare din țară și din UE.

INSAE reprezintă UOC în cadrul Comunității Europene pentru Inovare și Cunoaștere în domeniul materialelor EIT RawMaterials, iar specialiștii din cadrul INSAE reprezintă România în organisme europene cum ar fi Agenția Europeană pentru Substanțe Chimice sau Comitetul European pentru Standardizare.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii