Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația Elevilor Constanța solicită Ministerului Educației demiterea inspectorului Sorin Mihai și a directorului Colegiului Pedagogic

ro

09 Feb, 2022 12:02 4189 Marime text
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită Ministerului Educației să intervină în situația fondului clasei de la Colegiul Pedagogic și să îi demită pe inspectorul școlar general, Sorin Mihai și directorul Anamaria Ciobotaru, în urma intimidării elevilor din clasa respectivă.

Potrivit unui comunicat al Asociației Elevilor Constanța, în urma publicării unui tabel cu colectarea fondului clasei și unor cheltuieli pentru cadourile profesorilor la nivelul Colegiului Național Pedagogic “Constantin Brătescu” de către AEC, elevii clasei de unde provine tabelul au fost intimidați și presați de către cadrele didactice și conducerea liceului, în vederea mușamalizării situației.

„Astfel, cadrele didactice, în loc să se concentreze pe stoparea fenomenului ilegal din școală, au decis să încerce să caute “obraznicul” care a transmis în mod anonim tabelul către AEC și să intimideze elevii spre a-și asuma vina.
Amintim faptul că, în contextul fondului școlii, nu ar fi prima tentativă de mușamalizare din partea conducerii școlii, având în vedere faptul că și în situația Liceului Teoretic Callatis din Mangalia, directorul a încercat să dezinformeze opinia publică pentru a se salva.
Până la momentul actual, nici conducerea școlii nici ISJ nu au dat dovadă de un interes real spre a rezolva situația într-un timp optim. Ne-am săturat să ne vedem colegii intimidați, amenințați și batjocoriți pentru că doresc să scoată la iveală corupția care se întâmplă în școlile constănțene. În acest sens, considerăm că ISJ și-a depășit atribuțiile, și solicităm Ministerului Educației să intervină în situație
Solicităm Ministerului Educației să dispună demiterea inspectorului școlar general și al directorului liceului, pentru a combate cu adevărat luarea de mită mascată sub forma fondului clasei!“ - se arată în comunicatul Asociației Elevilor Constanța. 

Referitor la acest subiect, inspectorul șef al ISJ Constanța, Sorin Mihai preciza zilele trecute următoarele: 

Așa cum am procedat și în cazuri similare anterioare, vom analiza situația și vom lua orice măsură se impune. Apreciez faptul că, spre deosebire de incidentul de la Liceul Teoretic Callatis Mangalia, ne-au fost transmise informații concludente înainte să demarăm ancheta noastră. La ora 12.12 a fost primită pe e-mailul IȘJ Constanța petiția AEC.
În acest moment o echipă de inspectori școlari se deplasează la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu Constanța, pentru a ancheta cazul. I-am solicitat conducerii școlii să demareze o anchetă pentru a identifica:
- persoana care a întocmit tabelul;
- persoana care ar fi strâns sumele de bani;
- cui aparțin semnăturile din tabel;
- cine a solicitat sumele de bani și în ce scop;
- dacă în strângerea de fonduri sunt implicați elevi sau angajați ai unității de învățământ.

În funcție de datele care vor fi puse la dispoziție, vom reveni cu precizarea măsurilor luate și cu toate concluziile anchetei.

Astăzi, prof. Sorin Mihai a precizat că a solicitat ca punctele de vedere ale elevilor clasei să fie trimise pe o adresă de e-mail a inspectorului școlar de sector, astfel încât să nu existe suspiciuni cu privire la o transmitere filtrată a acestora.

„Deoarece ieri ar fi trebuit să primim aceste informații, dar nu ni s-au transmis, am revenit cu o nouă solicitare. Așteptăm ca în cursul zilei de astăzi să primim aceste puncte de vedere, care vor sprijini semnificativ ancheta noastră“ - a mai menționat Sorin Mihai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii