BAC 2010 evaluarea competentelor lingvistice si digitale nu influenteaza nota finala
BAC 2010: evaluarea competentelor lingvistice si digitale nu influenteaza nota finalaEvaluarea competenţelor lingvistice şi digitale, primele probe ale examenului de Bacalaureat, se va desfăşura în 51 de unităţi de învăţământ.
Cum aproximativ în fiecare an este elaborată câte o nouă metodologie de desfăşurare a BAC-ului, şi anul acesta lucrurile stau la fel. Astfel, subiectele pentru probele A şi B, de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (15 - 17 februarie 2010), respectiv în limba maternă (17 - 19 februarie 2010), cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale şi itemi corespunzători descriptorilor competenţelor din programele pentru bacalaureat. Acestea au un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10 - 15 minute.
La proba C, de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (31 mai - 4 iunie 2010), studiată pe parcursul învăţământului liceal, elevii pot alege oricare limbă modernă studiată în liceu, indiferent dacă a fost studiată drept limba I, limba a II-a sau limba a III-a de studiu, dacă a fost studiată în regim normal, intensiv, bilingv ori dacă a fost disciplină obligatorie sau opţională. Aici, absolvenţii au parte şi de o „surpriză". Pe lângă proba orală şi cea de înţelegere a unui text, cu durata de 10 - 15 minute, respectiv 20 de minute, mai este una scrisă, de 90 de minute. Totuşi, elevii care promovează, pe parcursul învăţământului preuniversitar examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine, au dreptul la echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere.
La proba D, evaluarea competenţelor digitale (19 - 29 aprilie 2010), subiectele se stabilesc de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, în conformitate cu programa de bacalaureat, elaborată pe baza programei şcolare a disciplinei „Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor", studiată în trunchiul comun, la toate filierele, profilurile şi specializările, pe parcursul claselor a IX-a şi a X-a. Şi în acest caz, elevii care au promovat pe parcursul învăţământului preuniversitar examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale, au dreptul la echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene, la cerere. Timpul efectiv de lucru pentru această probă este de 90 de minute.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Constanţa, inspector Cristina Ivan, toate aceste probe se organizează la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Inspectorul şcolar a mai precizat că unul dintre motivele pentru care s-a optat pentru evaluarea competenţelor este faptul că certificatele obţinute de absolvenţi au şi recunoaştere europeană. O altă parte bună este faptul că, practic, nu se poate pica la aceste examene, calificativele fiind „mediu", „avansat" şi „excelent".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp