Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:17 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bacalaureat 2021. Sesiunea a II-a Au fost publicate primele rezultate. Care este rata de promovabilitate în județul Constanța

ro

31 Aug, 2021 14:33 1692 Marime text
  • 30,23%: rata de promovare înregistrată în județul Constanța în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2021 (înainte de contestații). 

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august - septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2021 este 30,3%. În aceeași sesiune a anului trecut, înainte de soluționarea contestațiilor, procentul candidaților promovați a fost 31,5%. 

În județul Constanța promovabilitatea este de 30,23%. Din totalul candidaților promovați  361 de candidaţi, dintre care 103 de candidaţi provin din promoţiile anterioare.

La probele scrise s-au prezentat 1194 de candidaţi din cei 1439 de candidaţi înscrişi. A fost eliminat pentru fraudă/tentativă de fraudă 1 candidat (acesta nu se va putea înscrie la următoarele două sesiuni).

„Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 31 august, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD)“ - au precizat reprezentanbții ISJ Constanța.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar 12:00 - 18:00. În cazul formulării și transmiterii în sistem electronic a contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1-3 septembrie), vor fi afișate vineri, 3 septembrie. 

Potrivit Ministerului Educației, din totalul candidaților promovați (9.703), 6.816 candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.887 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2020 - 2021 este 32,3%. Pentru promoțiile anterioare, rata de succes a candidaților este 26,3%.

La probele scrise s-au prezentat 32.043 de candidaţi din cei 38.949 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 77 de candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii