Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 18 08 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bacalaureat 2024 De luni, 19 august 2024, încep probele scrise în cadrul sesiunii din august

ro

18 Aug, 2024 13:28 184 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Educației






Mâine, 19 august 2024, încep probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului național de bacalaureat 2024.
 
Conform informațiilor date publicității de ministerul Educației, probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis, în baza actului de identitate, până la ora 8:30.Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sală de examen.
 
De asemenea, pot beneficia de prelungirea timpului de lucru candidații cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
 
De reținut! Candidații care dețin materiale/obiecte interzise (telefoane mobile, manuale, culegeri, însemnări etc., precum și alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare) vor fi îndrumați spre o sală special amenajată pentru depozitarea acestora.
 
În zilele în care sunt programate probe scrise, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 - 16:00, linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.
 
Citește și
 BACALAUREAT 2024Emoții pentru absolvenții de liceu! Săptămâna viitoare încep probele scrise din cadrul sesiunii de august
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii