Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:32 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când putem înscrie copilul la grădiniţă? Ce acte trebuie să pregătească părinţii? Ce spune ISJ Constanţa

ro

26 Apr, 2017 00:00 6726 Marime text
Înscrierea în învăţământul preşcolar se va desfăşura la începutul lunii mai, urmând ca datele exacte să fie anunţate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
 
Conducerea fiecărei unităţi de învăţământ va stabili orarul reînscrierii celor care merg deja la grădiniţă şi vor să continue şi în anul şcolar următor, ca mai apoi să se afişeze lista celor înscrişi şi locurile rămase libere. Actele necesare înscrierii la învăţământul preşcolar sunt: cerere de înscriere, copie după certificatul de naştere, copie după cartea de identitate a părintelui/tutorelui/reprezentantului legal, fişa medicală, hotărâri judecătoreşti (dacă este cazul), iar pentru grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal, este nevoie de adeverinţă privind veniturile părinţilor sau alte acte doveditoare ale venitului familial.
 
Părinţii vor completa maximum trei opţiuni pentru unităţile de învăţământ, în funcţie de preferinţe, iar copiii care nu sunt cuprinşi într-o grădiniţă vor completa o nouă cerere pentru a doua perioadă de înscrieri. Înscrierea în grupa mică, mijlocie sau mare în grădiniţele de stat este gratuită şi deschisă tuturor copiilor cu vârste cuprinse între doi şi şase ani, discriminarea după orice fel de criteriu fiind interzisă.
 
Inspectorul şcolar pentru învăţământ preşcolar Irinela Nicolae a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că ISJ aşteaptă metodologia de la Ministerul Educaţiei. Potrivit ei, la nivelul judeţului Constanţa există 6.000 de locuri pentru copiii care se vor înscrie pentru prima dată la grădiniţă, dintre care 4.000 în municipiul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii